Phnom Penh, orașul a cărui rostire îți rupe limba în două, e o combinație cu iz colonial de Bangkok și Jakarta. Mai puțin fancy și cosmopolit ca și Bangkok-ul, mai puțin aglomerat și mai curat ca Jakarta. Dolarul American la putere. Orice se poate plăti în dolari. Restul ți se oferă în rieli și dolari, la un curs mai mult sau mai puțin avantajos. Elitiste sau kitchoase pot fi diverse obiective turistice din Phnom Penh. Pe alese, ca să zic așa.
După un somn neîntors de 9 ore eram toată pregătită să fac față acestui mix. O luăm vitejește pe jos în zgomot de tuk-tuk, scutere și claxoane. Semnele de circulație se pare că nu sunt obligatorii așa că holbăm bine ochii la trecerea străzilor. Pe arterele mai mari e cu tupeu și Doamne-ajută. Îți mai dă o mână de ajutor câte un localnic, după ce râde bine de tine, că stai ca prostul la semafor.
Ce e de văzut și ce obiective turistice merită luate în considerare în Phnom Penh? Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să înțelegi prima dată istoria tulburată a țării, care în afară de perioada de aur a vechiului Angkor, a fost fie sub stăpânire vietnameză, thailandeză sau franceză. Fiecare cotropitor și-a lăsat amprenta într-o mai mare sau mai mică măsură. Drept urmare noi am început turul de la Monumentul Independenței, ridicat cu ocazia proclamării Republicii Independente Cambodgia și eliberării de protectoratul francez. Care este o statuie maaaaaare, în formă de lotus, pe lângă care își făceau poze o grămadă de oameni. Eu personal am apreciat gazonul extrem de îngrijit de jur împrejur.
Și pentru că mă trosnea destul de rău soarele în cap, am hotărât că următoarea oprire va fi marcată cu ajutorul unui tuk-tuk. Palatul Regal cu a lui Pagodă de argint. Ne-am pierdut ușor, pentru că, surpriză, șoferul nu știa unde era intrarea. Noi eram pe spate. Cum să nu știi bro’ unde stă regele mult prea iubit? Really? Mno bine, ne-am amuzat noi bine de șofer, am debarcat într-un parc larg și am pornit-o încrezători către poarta mare a palatului, care se vedea de la o poștă că era închisă.
“ Is it open?”
“ No, no, closed, closed today, family meeting! Open, 2 o’clock”
Ni mă, serios? Ce înseamnă să fii rege. Ai pus lacătul pe ușă și asta e, bei și tu ceaiul cu neamurile liniștit… acum pe de altă parte e de înțeles, că cred că e tare aiurea să vrei să te plimbi prin grădină și să se zgâiască toți curioșii la tine.
Ușor dezamăgiți, am luat-o prin centru spre templul Wat Phnom. Nu aș putea susține că a fost o idee foarte bună, având în vedere cele 32 de grade și faptul că eu nu aveam șapcă. Mai să leșin. M-am ținut tare și în curând, din labirintul de străduțe, printre tuk-tuk-uri, biciclete, căruțe și alte troșcolete ce îți vindeau orice de la pui pe băț la Viagra, am răzbit la lumină, pe faleza râului Tonle Sap. Aici mai bătea vântul și am început să mă simt ca la Constanța. Atmosferă estivală. Unii îi dădeau cu sârg la selfie-uri, alții pescuiau, eu m-am lansat la fotografii, că prea era colorată viața, încât să nu observ.
După sesiunea foto, tot la papuc, cu briza râului prin plete, am făcut un stop la The Elephant Bar. Un loc ce neapărat merită efortul pentru o oprire. Hotelul The Raffles Royal este unul dintre cele mai vechi din Phnom Penh, un stâlp al fostei ere coloniale a orașului. Clădirea e teribil de frumoasă iar barul The Elephant era locul unde se adunau atașații de presă. Acum e o oază de liniște, în care te poți relaxa câteva ore. Am admirat fotoliile din piele, barul îmbrăcat în lemn și candelabrele elegante ce aruncau o lumina caldă. Un timp m-am simțit ca în filmele cu James Bond. Desigur, dacă vă dă mâna, puteți să vă și cazați la The Raffles. Mie nu mi-a dat ?.
Acest articol face parte din seria Cambodgia. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.