Cel mai scurt traseu spre Vârful Moldoveanu

Vf. Moldoveanu – la pomul lăudat, să nu mergi cu sacul

Urc cărarea îngustă marcată cu triunghi roșu hipnotizată de tenișii domnului din fața mea…Nu vă imaginați că erau ceva creație extramegaordinară a vreunui artist neînțeles, pe cale de a deveni vedetă…erau niște încălțări simple menite să îți poarte fizicul până la mall și înapoi. Mie nu îmi vine a crede că astfel de papuci vor parcurge acest traseu spre Vârful Moldoveanu…îmi rețin orice fel de comentariu că până la urmă nu e treaba mea care cum decide să își rupă picioarele și îl depășesc rapid. Mă blochez însă în spatele unor tineri gălăgioși, cărora le lipsește total orice fel de conduită montană, însă măcar au bocanci…oftez în sinea mea și mă gândesc că nu le poți avea pe toate…ridic privirea să văd ce mă așteaptă. Muntele e plin de oameni…asemenea aglomerație nu am mai văzut de pe vremea pandemiei când se aproviziona LIDL-ul cu hârtie igienică și făină. Apropos, a descoperit cineva care a fost șmecheria cu hârtia igienică?

Revenim…Nici o șansă de puțină liniște, așa că asta e…Îmi dau shut down la piticii care se răscoală și mă împing de la spate să dau drumul vorbelor răutăcioase și bag viteză. Avem de urcat vreo 1100 de metri azi, timpul e scurt și am ușoare emoții privind vremea.

Traseul începe de la Stâna lui Burnei, e marcat cu triunghi roșu și nu ai cum să îl ratezi datorită liniei lungi de oameni ce șerpuiește constant spre creste. Mai ales dacă vei alege o zi de sâmbătă din luna lui august, așa, ca tâmpițica de mine…Varianta asta e foarte cunoscută datorită faptului că e cel mai scurt traseu spre Vârful Moldoveanu, cel mai înalt al României. Dacă nu întâmpini probleme, în 7 ore ar trebui să îl biruiești. Variantele de întors pot fi pe unde ai urcat, sau circuit: de pe Moldoveanu schimbi pe cruce albastră spre Vârful Galbena și înapoi la Stână.

Până la Stâna lui Burnei ajungi pe un drum forestier nici prea rău, dar nici prea bun, unde cu mașină mică te chinui, dar răzbești, iar cu 4×4 nu ai probleme. Decât cele provocate de ciudoșii din fața ta care nu te vor lăsa să treci, doar pentru că pot face asta…că dacă ei nu merg mai repede, tu de ce ai face-o? Dacă le ocupi locul de parcare aflat la 5 metri de sfârșitul drumului și trebuie să parcheze la 20 de metri? Îți dai seama? Sarcasmul iasă acum din mine, nu de alta dar faza asta chiar ni s-a întâmplat și nu mi-a venit a crede că pot exista oameni capabili de mici răutăți din astea gratuite.

Na mă rog…după ce treci de stâna lui Burnei, vei începe un urcuș în serpentine, deloc periculos dar destul de istovitor, care va dura vreo oră și care nu se va opri nici dacă vii cu Îngerelul și Tatăl nostru la pachet. La un moment dat, după vreo 30 de minute, pe stânga vei trece pe lângă cascada Văii Rele, care dacă ai noroc de un an ploios e de-a dreptul spumoasă și impresionantă. Dacă nu, e aproape lipsă. Capricioasă ca femeile, ce vreți…

De-a lungul urcușului care parcă nu se  mai termina, m-a pus han-tătar și piticii sindicaliști din capul meu să o rog pe o mămăiță munțomană în espadrile să nu mai rupă flori, că oricum se vor usca până ajunge ea acasă și să nu mai țipe ca mușcată de șarpe, că asurzim și noi și caprele negre după care se uita cu multă ardoare. Well, aia a fost prima mare greșeală a acestui traseu, că n-am reușit altceva decât să îi dau volumul mai tare. Păi dacă până atunci țipa să o auzim toți de pe tot muntele, acum o auzeau și cei din Carpații Occidentali. Na, așa îmi trebuie mie cu spiritul meu civic, că nu pot să tac din gură! Măcar nu vine ursul…dacă poate exista o parte bună la treaba asta.

Eram destul de iritată de atâta lume gălăgioasă, de pet-urile de care dădeam din ce în ce mai des și de norii ce începeau să apară. Cel mai tare mă enerva faptul că nu puteam să fac abstracție de ce se întâmplă în jurul meu ca să mă pot bucura de munte și de natură. Undeva după o oră jumătate, urcușul îți dă o pauză, în sensul în care ajungi într-un platou înierbat presărat cu izvoare și lăcușoare, de unde ai o primă imagine a trapezului Viștea – Moldoveanu. Aici, pentru că nu mai eram înșirați ca pinguinii pe cărare, începusem să mă detensionez, sau poate pur și simplu am acceptat că așa trebuie să fie această drumeție. Următoarea jumate de oră, până la Iezerul Valea Rea, va fi o adevărată încântare, căci o să vă poarte prin pajiști alpine, fără nici o urcare sau vreun efort considerabil care să scoată untul din voi.

Însă nu vă bucurați prea tare că după jumătatea asta de oră începe distracția. Prima dată o urcare urâțică și îngustă, cu anumite pasaje mai expuse, pe piciorul Viștei până pe creastă. Citisem de ea, hai să vedem cum e…Prima dată începem cu niște bolovani pe care cățărarea merge destul de ușor…mno hai că încă n-am murit. Mă uit în jos, pfffff, dracu m-a pus? Hai mai bine să ne uităm în față că n-am chef să mă fac de minune cu așa mulți oameni de față. Picior după, picior, mână peste mână. Când mai nimeresc câte o pietricică rostogolitoare, mă ia cu transpirații că alunec 30 de centimetri, însă în capul meu mi se pare că m-am dus dracului cel puțin vreo 10 metri. Mă redresez urgent și dau înainte că oricum înapoi n-am chef. Mai verific uneori partea din spate a grupului, care urcă și el anevoie, cu teamă și atenție. Pe când aproape dobândesc urcarea aud un tunet destul de aproape și ridic privirea…Nuuuuuuu! Cerul e negru și fulgere luminează norii de după Moldoveanu. Fix ce îmi trebuia pe traseul ăsta, ca să nu îl uit în veci…Prin minte îmi trec urgent toate schemele de yoga în care trebuie sa îți chinui fizicul să se contorsioneze, ca să nu te trăsnească. Oricum mi se par o mare vrăjeală și în afară de faptul că faci niște întinderi nu cred că rezolvi ceva…

Mă trag din cărare, să las loc de trecere zecilor de oameni și facem AGA…eram în creastă, între Viștea și Moldoveanu. În fața noastră se căsca spintecătura Viștei. O cercetez curioasă. Nu era foarte grav, cu siguranță arată mai bine decât Lăița și Lăițel ce îmi puseseră serios la încercare spiritul de conservare, însă ce mă îngrijora teribil erau mulțimile de oameni ce se îngrămădeau pe urcare și coborâre fără nici o noimă. Cărarea era îngustă tare, cu porțiuni expuse, unele cu ceva cabluri ajutătoare, de care toți trăgeau de zici că era pompă cu bere gratis. Mai sus de ea, pe Moldoveanu înșirate alte mulțimi.

Traseul nostru, după vârful Moldoveanu ar fi trebuit să continue pe marcaj cruce albastră, spre vârful Galbena și apoi înapoi la stână prin pădure. Mă uitam la norii negrii ce tronau deasupra noastră întrebându-mă ce fras facem dacă după ce trecem de Moldovanu ne prinde furtuna…pe de-o parte aș fi continuat ca să nu irosesc trei ore de urcat în aglomerația asta, că simțeam că prea curând nu mai pun piciorul pe aici, pe de altă parte toate chestiile pe care le învățasem în ultimii 10 ani îmi spuneau să fac cale întoarsă. Valea Rea era cufundată în ceață și linia orizontului nu se mai vedea. Mă întorc către grup, să le cer părerea.

Cris: ”pentru mine e la fel de rău și înainte și înapoi, așa că tot acolo suntem “. Pe Cristi îl simțeam la fel de împărțit ca și mine, Oli și Iasmina se abțineau.

Mă umflă râsul…Mai stăm un pic pe gânduri când două fulgere destul de intense, urmate de două bubuituri ce s-au spart ca o mie de oale, mă trezesc din reverie. Ok, thks, got my answer! Înapoi va fi.

În momentul în care am luat decizia, parcă toată tensiunea acumulată în ultimele 3 ore a ieșit șuierând din mine. Mi-am dat seama că chiar nu țineam neapărat să bifez vârful ăsta și oricât de stupid ar părea chiar nu mai aveam chef să mai pierd încă 20 de minute până pe el. Am mai stat în creastă încă vreo juma de oră, admirând spectacolul naturii, minunându-ne cât de inconștienți sunt unii și compătimindu-i pe băieții de la Salvamont, până a început să îi dea cu o ploaie din aia măruntă, rece, enervantă și orizontală.

Coborârea pe piciorul Viștei a fost rapidă și plină de vorbe de duh ca de exemplu “fundu’ jos și după mine” sau din alea de-ale Cristinei cu “muntele doare canapeaua ucide”.

După ce am biruit piciorul Viștei, drumul de întoarcere a fost surprinzător de gol, presărat de flori mov și măgăruși drăguți. Cireașa de pe tort au așezat-o însă patru tolomaci care erau să se țâpe în gol vreo 30 de metri, că s-au gândit ei că o fi mai bine să o ia de pe Moldoveanu drept pe nemarcate spre Iezer. Nu că nu ar fi putut, însă ajunseseră la un moment dat deasupra unui perete vertical și insistau să coboare pe acolo, până când am urlat la ei să o ia stânga sau dreapta, dacă vor să apuce întregi ziua de mâine, ca să poată posta pe Insta că au atins vârful.

Undeva la nivelul platoului, norii din Valea Rea ne-au ajuns și am intrat în ceață. Sentimentul a fost absolut magic, mai ales că acum îmi trecuse teama de fulgere. După platou a urmat coborârea în serpentine care a fost la fel de istovitoare ca urcarea și parcă nu se mai sfârșea.

După încă vreo 2 ore am ajuns la stână cu sentimente amestecate de admirație pentru munte, de amărăciune pentru ce nu suntem în stare noi oamenii să oferim înapoi și de frustrare că avem așa locuri minunate și tot ce putem da sunt pet-uri, coji de semințe și urlători.

Munții Făgăraș I Rezumat traseu Vârful Moldoveanu de la Stâna lui Burnei 

• Tură de o zi 
• Data parcurgere – august 2022
• Dificultate –  mediu spre greu, cu pasaje expuse și diferențe mari nivel
• Timp parcurgere – 7.40 h dus întors, cu pauze
• Are porțiuni periculoase sau abrupte – există porțiuni expuse, începând de la piciorul Viștei spre Viștea, apoi între Viștea și Moldoveanu. Cea din urmă porțiune e asigurată cu cabluri.
• Priveliște – traseu exclusiv în gol alpin cu panorame spre crestele Făgărașului
• Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
• Sursă de apă – da, izvoare până la Iezerul Valea Rea. Ulterior nu
• Diferență pozitivă de nivel  1505 m
• Tip  traseu – am intenționat circuit – triunghi roșu spre Vârful Moldoveanu apoi cruce albastră spre Vârful Galbena și retur la Stâna lui Burnei, însă din cauza vremii ne-am întors de la Spintecătura Viștei tot pe triunghi roșu. Până pe vârf mai erau vreo 20 minute maxim.
• Cum ajungi – din Alba Iulia – Nucșoara (Argeș). Drumul este asfaltat.  De la Nucșoara pâna la stână este drum forestier și bucata poate fi parcursă în 2 ore cu mașină mică.
• Cazarea – noi am stat cu cortul două nopți la The Story Garden Corbi
• Aplicații utilizate – Munții Noștri, Locus Map, Windy Map.
• Semnal telefon – da, în creastă
• Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
• Mai jos aveți traseul pe care am dorit să îl parcurgem. Cu albastru este marcat doar ce am parcurs

Acest articol face parte din seria Munții Făgăraș. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.