Ia Teide de unde nu-i !
Strada proaspăt asfaltată continuă să urce drept spre Parcul Național Teide din Tenerife, sfidând toate legile înclinației ce ar fi trebuit învățate și aplicate la facultatea de construcții drumuri, cu mult înainte să te apuci de proiectat. Micul nostru Polo țipă din toți rărunchii, încercând să nu moară la jumatea pantei. Mie îmi transpiră palmele și în timp ce privesc în sus linia orizontului ce se îmbină cu negrul asfaltului, tot felul de filme catastrofice îmi trec prin minte: dacă pușcă motorul și o luăm la vale cu spatele, dacă se răstoarnă mașina, dacă…well cam atât…altele nu mai am, dar în capul meu păreau mult mai multe, credeți-mă! Cristi lângă mine e și el ușor încordat, deși tocmai mă asigurase că nu are cum să explodeze motorul sau să ne răsturnam…Duhhh…Io știu Cristian, io știu?
În sfârșit ajungem pe teren plat…Doamne, am scăpat și de data asta…Ne uităm în jos la prăbușelnița de lângă drum și mă mai întreb o dată cine fras a fost în stare să proiecteze așa ceva…Nu tu o curbă, un ac de păr să mai atenueze urcarea…și ca să fie tacâmul complet, mai țâpă și câte un stop la mijlocul pantei, pe când ești cu demarajul urlând…Mă rog…noi scăpați de ulițele înclinate proiectate de inginerii repetenți la seral, continuăm spre Parcul Național Teide, din Tenerife, acum pe o șosea normală, ce urcă frumos în curbe sinuoase, prin păduri de pini de un verde ireal. Cerul e încă albastru, deși niște norișori nu tocmai prietenoși îl amenință dinspre mare.
Pe măsură ce câștigăm altitudine, pierdem vertiginos grade celsius, iar termometrul din bord deja bate acul spre 4. Grade, nu ore. Curbele din pădure, unde nu bătuse soarele, ne încântă cu porțiuni de polei, astfel încât să simțim că trăim. Că după străzile astea trase cu ață și cu înclinație proiectată de inginerii repetenți, numai de gheață mai aveam nevoie la cauciucurile noastre de primăvară eternă de Tenerife. Ieșim și din pădure, iar în față ni se așterne un peisaj absolut selenar. În dreapta noastră Vulcanul Teide, pudrat ușor de zăpada căzută în ultimele două zile. În stânga o puzderie de roci, cu forme care mai de care mai ciudate. Unele mari, unele mici, unele găunoase, altele dense. Toate, părând a fi deșertate total dezorganizat din tolba unui uriaș care s-a plictisit de ele. Pe ici, pe colo, niște tufe verzi, verzi, ce cresc numai ele bietele știu de unde, întrepătrunse de bucăți de lavă neagră că tăciunele. Breathtaking…
Noi, cu ochii bulbucați la spectacolul din față, mai să ratăm intrarea în parcarea de la telecabină. Primul lucru pe care îl observăm, că e aproape goală…Hmmmm…la câți turiști sunt pe insulă zău nu m-am așteptat. Ce s-o fi întâmplat? Al doilea: nu vedeam nici o mișcare pe cablu…dau să ies din mașină, dar nu pot deschide portiera iar în primă fază încep să bombăn, crezând că s-a defectat ceva…Ce vorbești, că bătea vântul de era cât pe ce să mă zboare. Na bine, deci no Teide today…Puțin probabil ca în aceste condiții vitrege să pornească azi cabina și având în vedere că nu aveam permis, nu aveam cum să urcăm per pedes. Așa că ne-am mulțumit să îl admirăm de jos și am luat-o în pas sprinten spre un alt traseu din parc, respectiv Roques De Garcia.
Traseul începe din parcarea Las Roques, care este cea mai extinsă din Parcul Național Teide (Tenerife). Dacă ți-e teamă că o vei rata, well, crede-mă că nu ai cum. Mai exact te tot duci pe drum și unde vezi că nu mai poți trece de mașini, copii și autobuze cu nemți, știi că ai ajuns. Îți cauți un loc de parcare, iar traseul numerotat cu 3 începe de la balconul cu view. Nici pe acesta nu ai cum să îl ratezi: te orientezi după unde sunt oamenii…Ăia mulți…
Circuitul e unul scurt, în jur de 2 ore, 4 km și vreo 200 m diferență de nivel și înconjoară niște stânci extrem de fotogenice. Cu alte cuvinte e o plimbărică tare frumușică cu potențial ridicat de Instagram. Dibuim cărarea, depășim în viteză câțiva octogenari, în fața cărora îmi cobor pălăria și îmi doresc să fiu și eu prin Tenerife în hikeuri la 80 plus și o luăm spre Pico Viejo. Mulțimile încep să se disipeze după prima curbă, iar liniștea mă cuprinde. Cerul e de un albastru ireal, Teidele se ridică impunător încă 1400 m deasupra mea și tot ce mi-aș mai putea dori este să nu mai bată vântul, că mi-a stricat freza și nu ies bine în poze. Bag urgent două selfiuri care îmi confirmă ce credeam. Hmmm….bine…lasă că pun poze din alea cu mine cu spatele, de departe, că acolo nu se vede nici freza și nici lipsa machiajului. Hi, hi, hi!
Cărarea înconjoară stâncile mari, fiecare diferită de cea precedentă. Primele sunt înalte și ascuțite la strung, parcă. Următoarele apar efectiv din pământ, fără nici o logică. Altele par a fi sedimentate de milioane de ani și toate straturile au coloraturi diferite. Admir toată această diversitate, mai înjur o dată vântul, mai trag o poză la Teide, mai verific o dată dacă nu a pornit cabina….Neeeee…vezi de treabă. Cred că Tenerife mă vrea încă o dată aici. Cărarea, pe ultima bucată are un urcuș avântat de vreo 100 de metri, numa bun să nu ți-o iei în cap și să ai senzația că ești prin parc. În rest no worries…Puteți merge cu copii, bunici, mai puțini căței, că nu e voie. Nu am înțeles de ce, că n-am văzut nici un animal ce ar fi putut fi amenințat. Grijă la pietre că sunt mici, mici, da alunecă tare, tare. Și la freză, da?
Cele două ore au trecut rapid și în curând eram din nou în parcare. Drumul spre casă ne-a purtat prin Vilaflor, un orășel liniștit cu străzi pavate gri și fântâni arteziene și un singur restaurant unde am savurat o supă de pui care nu s-a ridicat nici la jumatea celei făcute de mami și niște chorizo cu ardei, care nu mi-au plăcut deloc. Ca să spăl gustul de chorizo am luat o îmbucătură din brânza aflată în farfuria lui Cristi. Well, that was a very big mistake, că era cât pe ce să o scuip înapoi – era de capră and I don’t do chestii ce vin de la capră, indiferent cât de posh sunt acum. Așa că în final am mâncat cartofi prăjiți cu cartofi copți…Mami, dacă citești postul ăsta, să știi doar că faci cea mai bună supă de pui!
Sumar traseu Roques de Garcia – Parcul Național Teide – Tenerife:
- Tură de o zi
- Data parcurgere – decembrie 2021
- Dificultate – ușor
- Timp parcurgere – 2.30 h dus întors, cu pauze multe
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – nu
- View – traseu exclusiv în gol alpin cu view spre Teide
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă
- Sursă de apă – nu
- Diferență de nivel +217/ – 217 m
- Tip traseu – circuit
- Aplicații utilizate – Locus Map
- Semnal telefon – da
- Pentru cine dorește harta în format GPX, dați un semn pe mail și o trimit
Acest articol face parte din seria Tenerife (Spania). Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
Să zicem că am făcut un fel de cercetare înainte de a porni dinspre Los Cristianos spre Telecabina Teide. Erau 3 trasee pe hartă, dintre care două recomandate, cele de pe extremități. Ideea este că la o intersecție nu am ieșit pe unde trebuie și ne-am trezit pe ruta din mijloc, aia de nu era recomandată de nimeni. În scurt timp am fost cu mașina aproape de verticală, pe un drum care nu avea două benzi. Ceilalți pasageri ai mașinii țipau să mă întorc, doar că eu nu-mi puteam reprezenta o întoarcere pe drum îngust și din poziție verticală, așa că am dat înainte în corul de țipete :)) Partea bună a experienței: eram într-o Toyota care avea cutie automată :); eram destul de singuri pe traseu, rar am mai întâlnit câte o mașină care să coboare, dar niciuna nu ne-a ajuns din urmă :)); și, da, peisajele erau unice, din toate punctele de vedere :))). Ne-a mai venit inima la loc când am ajuns înapoi pe TF 21. Oricum, la întoarcere, după ce am urcat la vulcan cu telefericul și am explorat și aria Roques de García, ne-am asigurat că nu mai ratăm ruta TF1 – TF 38, și asta nu numai pentru că ne oferea deschiderea spre Masca, unde aveam în plan să ajungem. Când am ajuns la Masca, în după-amiaza aceleiași zile, traseul ni s-a părut pană la ceas. În altă ordine de idei, recomand drumul spre Masca făcut mai spre seară (4-5-6 p.m.). A fost drumul mai liber – cu puține mașini în trafic și fără autocare – și am găsit loc de parcare fără complicații. Deși nu am avut unde să bem o cafea, pentru că ultima bodegă era la ora închiderii, satul nu era aglomerat de turiști, iar noi ne-am putut bucura de peisaj în voia cea bună. Vacanță frumoasă tuturor!
Asta da pățanie …