Piatra Iorgovanului – Traseul magic – partea II
“De aici e mai greu urcușul?”vine întrebarea. “Nuuu… Ce e mai greu a trecut“, răspund. Știu că o să mi-o iau pentru răspunsul ăsta, dar nu poți demotiva omul, nu? O iau înainte în primul rând pentru că trecuse pericolul de urși și voiam să văd capre negre, iar nivelul de zgomot pe care îl antrenam nu mă încuraja să cred că aș fi avut vreo șansă. În al doilea rând să nu mă bată lumea pentru răspunsul anterior cu urcușul. Că acu’ începea, dar eram convinsă că după ce vor atinge Piatra Iorgovanului nici nu va mai conta.
Pas după pas, mă îndepărtez de grup și rămân doar eu cu liniștea. Pentru că mergeam destul de repede îmi aud inima și mi se pare straniu. Mă umflă râsul și mă ia ipohondria. Mno Mihaela, ți-e teamă că te mănâncă ursul și mori între timp de infarct. Fain așa?
Traseul o ia destul de pieptiș pe stânci. Nimic de speriat, doar efort susținut. În maxim jumătate de oră ating vârful și plină de emoție scrutez toate stâncile, da de, da de, văd ceva mișcare. Nimic. Totul e încremenit în soarele amiezii. Mă relaxez pe piatra mare și albă. Priveliștea de jur împrejur e grozavă. În dreapta Culmea Dragșanu leagă Retezatul Mic de cel Mare, ce își înșiră ca la spectacol toate vârfurile: Custura, Păpușa, Peleaga, Retezat. În stânga Godeanu iar în spatele meu frumoasa creastă Oslea, unde de vreți să ajungeți dați click AICI, să vedeți cum e.
În curând ajunge și grupul, care, cum. “Uaaaaaa ce fain îiiiii” începe să curgă din toate părțile. Aparatele țăcăne, care pe selfie, care pe alte moduri. Placa de vârf e agresată maxim, inclusiv de mine. Ne așezăm ca la grădi, doi câte doi să savurăm fiecare ce are. Unii un sandviș, alții o nucată. Soarele e sus și toți suntem toropiți. Unii s-au și culcat un pic.
După o pauză de vreo oră jumate o luăm la picior. La întoarcere trebuie să fiți atenți. Sunt a treia oară pe acest traseu și de fiecare dată am scrântit-o de cap. O iei razant prin stânga traseului de Piatra Iorgovanului și cobori pe unde ai venit. Apoi o iei din nou stânga pe traseu triunghi roșu, marcaj ce îl găsești pe un bolovan mare. La un moment dat, într-un plai, triunghiul roșu se unește cu banda roșie. De acolo urmezi traseul până în șaua Paltina de unde vom coborî la stâna Soarbele pe punct roșu.
Traseul coboară ușor pe o cărare cu pietre până ajungi într-un plai, unde șansele să o dai din nou de gard sunt destul de mari. Pe când voiam eu să mă uit pe aplicație, ca să nu bălăurim aiurea, Ancuța mă trezește din amorțeală “Mihaaaaaa, Mihaaaaaa, o capră, uite, o capră, o caprăăăăăăăă, uiteeeee!” Eu, simt că nu mai aud cu urechea dreaptă, capra care era ditai țapul, a încremenit și el săracul și ne-a mai studiat câteva secunde să își dea și seama cine face atâta gălăgie, după o care o întinde după stâncă. Extrem de exaltați toți, o luăm aproape târâș spre bolopietroiul unde dispăruse. Acum nu știu zău de ce mai făceam liniște că oricum cred că se dusese vestea printre capre până în Herculane că suntem acolo. Trecem de marginea stâncoasă. Nimic. Încerc să îmi ascund dezamăgirea când îmi face Cristi un semn discret. În dreapta lui pe peretele vertical erau două grupuri de capre negre fiecare cu vreo 7, 8 exemplare. Ne lăsăm încetuț jos și preț de vreo 15 minute le-am admirat în tăcere. E ceva magic în dansul lor pe stânci. În curiozitatea cu care te privesc și dezinvoltura cu care aleargă. După un sfert de oră s-au săturat să stea și ele ca maimuța la pozele noastre și s-au retras în jneapăn, deloc pe grabă.
Sunt cu gura până la urechi, ca toată lumea din jurul meu de altfel. Maaaaan…nu știu zău ce mi-ar putea spulbera zen-ul azi…Cu încrederea asta oarbă bineînțeles că am luat-o hoha prin plaiurile aurite de toamnă. Am pierdut total traseul dar nici că mai conta.
Neapărat să fiți atenți. Este o stână micuță la care nu îi zice nicicum. Traseul e prin dreapta ei și prost marcat. Mergeți cu aplicația. Noi am luat-o după capre prin stânga și apoi a fost necesar să traversăm un vârfuleț, ce are o momâie uriașă pe el. Ocazie cu care am avut un view demențial, însă care chiar nu era necesar. Și mi-am mai câștigat o porție de cartofi prăjiți. Care în cazul în care nu știați “are life”, vorba Ancuței.
După redresare, am atins Șaua Paltina unde te muți pe punct roșu. Stâna Soarbele se vede jos în vale și aici nu ai cum să pierzi traseul. Pe măsură ce coboram prin iarba galbenă, soarele se ascundea după culmile muntoase din spatele nostru. Încet a reapărut jneapănul. Apoi brazii. Apoi stejarii și covorul arămiu de frunze. După ce ieși din pădure urmezi șoseaua din stânga ta, încă vreun kilometru și după exact 8 ore eram înapoi la mașină.
Mă uit în jurul meu… picioarele începeau să ne lase, dar zâmbetul era sus și ochii ne străluceau. Mda. Și așa se naște adicția…
Rezumat:
- Tură de o zi
- Data parcurgere – octombrie 2019
- Dificultate traseu – mediu
- Timp parcurgere – 8 h
- Distanță – 13 km
- View – tot traseul oferă priveliște înspre munți
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă
- Sursă de apă – nu
- Diferență de nivel +975 m/ – 967 m
- Tip traseu – circuit
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Petroșani – Câmpul lui Neag – Câmpușel – triunghi roșu – Piatra Iorgovanului – banda roșie – Șaua Paltina – punct roșu – Stâna Soarbele
- Aplicații utilizate – Mapy
Acest articol face parte din seria Munții Retezat. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.