Traseu montan în Triglav (Slovenia) – Slemenova Spica

Ziua de ieri ne lăsase cam fără suflu și azi chiar nu aveam de gând să repetăm experiența. Așa că am căutat ceva scurtuț, cu priveliști care să ne lase amețiți de atâta bine și cu un gust de amintire, pentru că era ultima zi din acest mini concediu. După câteva ciondăneli, am agreat un traseu – Slemenova Spica (Slovenia). Promitea munți semeți, diferențe de nivel rezonabile și timpi ca pentru pensionari. Brici!

Am întins la maxim micul dejun, m-am echipat cu pantalonii scurți și roz ce îmi aduseseră ieri ploaia, sperând să nu se întâmple la fel și azi și am luat-o în direcția pasului Vršič. Din Kranjska Gora până sus în parcare faci maxim 30 minute, depinzând desigur de numărul de mașini și ora la care decizi să urci. Șoseaua te suie de la 806 m altitudine, la 1600 m, în doar 12 km, așa că realizați că după primele 10 minute am început cu “ui ce fain se vede!” și nu am terminat decât după amiază târziu, când ne-am repatriat la pensiune.

Pasul Vršič e un punct important de plecare pe multe trasee din Triglav, așa că să fiți pregătiți pentru aglomerație și lipsă parcare, mai ales că pe locurile cu puțină umbră ești la concurență directă cu turmele de oi ce nu au nici o problemă în a se tolăni pe asfalt în căutarea unui locșor în care să nu le bată soarele în cap. Așa că ai două variante, fie te sfădești cu ele și vezi tu ce-a ieși, fie îți lași mașina unde dă Domnul, respectând desigur regulile, că de nu, vei avea o vacanță foaaaarteee scumpă.

Marcajul de traseu spre Slemenova Spica (Slovenia) pornește de pe partea dreapta a drumului (sensul de urcare), este marcat cu punct roșu (cred că toate traseele în Slovenia sunt marcate așa), iar pe tablă zice că faci un ceas și jumate. Destul de multă lume pentru gustul meu, da n-aveam de ce să mă plâng pentru că deasupra soarele strălucea ca niciodată, vârfurile munților se ridicau amenințătoare încununate încă de zăpadă, norișori pufoși și albi se plimbau prin tot acest peisaj idilic, iar jnepenii se unduiau înmiresmați în bătaia vântului. Aș fi dat dovadă de aroganță maximă să mai bag ceva de vină la ziua asta.

Până în șa (Vratca pe numele ei), faci vreo 15 minute și îți dai ușor suflul, însă merită. De sus  ți se aștern ca la spectacol toate vârfurile. Am stat la sesiunea foto vreo jumate de oră, că oricum nu ne grăbea nimeni. Din șa, ai posibilitatea să o iei în stânga, pe o cărare ce taie partea de jos a masivului și se intersectează cu traseul spre Mala Moistrovka, însă având în vedere că pe anumite porțiuni era încă zăpadă topită și noi aveam colțari lipsă, am decis să luăm prin atac traseul pe dreapta.

Cărarea nu mai urcă și te duce pe curbă de nivel arătându-ți cât de frumoasă poate fi natura. Nu e greu, drept urmare am întâlnit o mulțime de părinți cu copii, unii destul de mici. Asta e de ținut minte, dacă mergeți în vacanță cu kinderii. La un moment dat ajungi într-o poieniță, de unde începe din nou urcușul. Nimic de speriat. În maxim 10 minute atingi vârful Slemenova Spica și acolo să te ții că te ia cu amețeală de la atâta frumusețe. Închipuiește-ți că ești în mijlocul unei oale cu pereți foarte înalți, cățărată pe un cartof. Cam asta e senzația. Nu știu cine a inventat expresia „view 360 de grade”, dar sunt sigură că pe traseu la Slemenova Spica (Slovenia) a fost. Vă las pe voi, cu pozele de mai jos, să judecați dacă e într-adevăr așa, sau doar exagerez.

Am stat pe vârf o oră cred, că nu mă mai săturam. Însă toată reveria asta, mi-a fost întreruptă la un moment dat de niște norișori cam negri ce avansau amenințători dinspre Mala Moistrovka, așa că am bodogănit în barbă și am purces la deal în jos. Cu greu m-am putut abține să nu mă mai opresc pentru încă un milion cin sute douăzeci și patru de poze la fiecare cotitură, ce îmi aducea alte unghiuri neobservate pe urcare.

„Baby, stai oprește-te” izbucnesc… ”cred că văd niște mufloni”. Cristi numai că nu se țâpă în prăpastie, încercând să ajungă mai repede la binoclul pe care i-l întindeam. Cercetăm atenți coasta muntelui și cele patru punctulețe cățărate periculos pe stâncile golașe. Ce să fie, ce să fie. Vii sunt, că se mișcă…Câini, nu are cum că sunt prea sus… OMG, OMG…inima îmi bătea să îmi iasă din piept de emoție. Erau cam departe și nu reușeam să am o certitudine. În plus îmi bătea soarele în binoclu și mi se părea că sunt cam albe. „Așa or fi muflonii de pe aici”, mă liniștește Cristi. „Sigur sunt mufloni”. Nu termină de vorbit, că în toată liniștea aceea se aude mai clar ca orice un beheeheeeee pătrunzător. „Ahahahaha!….daaaaa mufloni de Triglav, AKA oi cu coarne”. Hai că suntem buni. Era tare dacă mă și lăudam la lume că am văzut mufloni. Nici nu sunt convinsă că sunt în Triglav.

Mno bine, cu muflonii bifați și ploaia în coaste i-am dat viteză și într-un sfert de oră atingeam Pasul Vršič. Ne-am împlântat, împotriva vântului ce se pornise, în terasa din pas și am savurat berea cu cea mai frumoasă priveliște vreodată întâlnită. Când vântul era cât pe ce să ia terasa cu totul, am decis și noi să o luăm înspre casă, lăsând în urmă cel mai frumos traseu din Slovenia, pe numele lui Slemenova Spica.

Seara am petrecut-o în compania unui vin bun și a unei pizza delicioase, râzând de muflonii care behăie și de pantalonii mei roz, aducători de ploaie.

 

Rezumat traseu Slemenova Spica – Slovenia

  • Tură de o zi
  • Data parcurgere – iunie 2019
  • Dificultate traseu –  ușor
  • Timp parcurgere – 4.20 h
  • Distanță – 7.4 km
  • View – tot traseul oferă priveliște înspre munți
  • Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă
  • Sursă de apă – nu
  • Diferență de nivel  +646 m/ – 646 m
  • Tip traseu – circuit
  • Cum ajungi – din Kranjska Gora spre Pasul Vršič – Slemenova Spica și retur
  • Aplicații utilizate – Locus Map, Slovenia Trails

Acest articol face parte din seria Slovenia. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

Dacă în schimb te interesează doar articolele cu trasee montane, le poți studia AICI.

 

Vrei să te țin la curent cu vacanțele și călătoriile mele?
Abonează-te la newsletter


Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile și cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Leave a Comment