Soare și surf
Ora 6, încep păsările… Ce mama zmeului, ăștia și-au mânat toate orăcăitoarele după mine? Asemenea treziri, de mult nu mi-a fost dat să încerc…
O întindem destul de mult cu micul dejun și pentru că e înnorat, îmi permit să mă întind pe plajă, fără nici un risc de pârlire. Lângă mine, cățelul alb de ieri, toropit și el, se lungește după o mângâiere. Orele trec, lumina e difuză, filtrată prin norii lăptoși, iar valurile sunt inexistente. Parcă totul a încremenit într-o ceață aurită de soarele ascuns. Îmi iau cartea, mai citesc, dar parcă mi-e lene și o pun lângă mine. Privesc în larg și încerc să îmi întipăresc acest sentiment de bine, de liniște, să mi-l amintesc exact așa cum curge în acest moment…
Lângă mine, pe un prosop colorat, trei americance voluptoase chicotesc povestindu-și seara trecută… se lăsase cu mojito, surferi și party pe plajă.
Îmi reprim zâmbetul și mă gândesc că uneori e tare bine să fii român… probabilitatea să te înțeleagă cineva prin străinătățuri e destul de redusă. Cristi apare și el. Tocmai și-a rezervat 3 ore de lecții de surf. Mai încearcă să mă convingă și pe mine, însă gândul că voi fi sub apă marea majoritate a timpului îmi taie și puțina curiozitate pe care aș fi avut-o. Îl las pe el să se distreze și eu îmi iau Nikonul la vânătoare.
E amiază și plaja largă e aproape pustie. Într-un golf, un tip îmi face concurență… Cu aparatul pe trepied, încearcă să surprindă doar el știe ce… Pe lângă el, un ciobănesc german vânează crabii mici, ieșiți la plimbare pe nisip. Imortalizez pe furiș momentul. Puțin mai încolo, pe o stâncă lată, patru tineri sunt angajați într-un flirt lejer. Fetele zâmbesc, își trec mâna prin părul aurit și soarele le strălucește în ochi. Băieții se sprijină în plăcile de surf, mai spun o glumă și râsetele se sparg în sunetele valurilor. Cred că au stabilit ceva double date pentru seara asta…
Apa începe să se agite și o dată cu valurile încep să apară surferii. Unul după altul, traversează nisipul fierbinte, ducându-și plăcile colorate și strălucitoare înspre apă. În tot spectacolul ăsta colorat și vibrant, doi localnici își trag plăcile ponosite de surf după ei. Parcă le sunt prea mari, sau poate sunt ei prea scunzi. Bronzați, cu părul cârlionțat și ochii întunecați, ies cumva cu șorturile lor decolorate și tricourile uzate în evidență dintre toți.
Mă așez pe nisip și îi urmăresc curioasă. Își aruncă tricourile neglijent pe nisip și intră în ocean. Restul de surferi care pluteau în voia valurilor pe plăci, îi urmăresc și ei. Cu o lejeritate aproape leneșă se contopesc de plăcile ponosite. Îi vezi doar când și când pe spuma albă a apei, în tumbe cum am văzut doar în filme, zburând parcă. Ceilalți privesc și ei cu admirație. Aparatul meu țăcăne clic după clic. Sper că mi-au ieșit ceva poze…
Mă întorc înspre plaja noastră, tocmai la timp pentru a-l admira pe Cristi, în plin proces de învățare, cum cade cu grație val după val. Încă un val, încă o căzătură… Mamăăăăă… cred că asta a durut… îi admir determinarea. La mine după o căzătură din asta nu mă mai puneai pe placă nici cu îngerelul și trei feștanii. Oricum, după vreo jumate de oră reușește să se ridice pe placă iar după încântarea atât a lui cât și a profului trebuie să înțeleg că e mare realizare. Cu siguranță nici simplu nu o fi. E deja după amiază și soarele pictează cu aur plaja, nisipul și pe noi.
Mă retrag în hamacul din fața bungallow-ului și îmi petrec restul zilei într-o stare de serenitate, care nu aș vrea să mai dispară. Da, într-adevăr… timpul trece altcumva aici.
Acest articol face parte din seria Nicaragua. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi aici.
Awesome writing ??