Bangkok – Piața plutitoare și turismul sexual
Deși mă chinui să dorm, frate nu îmi iese nicicum. Am bălăurit până pe la 12 prin cameră, da de reușesc și eu o oră de trezire după 8. Vezi de treabă. La șase sunt sus. Cobor la cafenea și nu petrec prea mult timp singură, căci restul găștii văd că are aceeași problemă ca mine, așa că reuniți ne povestim impresiile din urmă cu o zi până ajunge Tik să ne culeagă. Pe ordinea de zi, piața plutitoare din Bangkok.
Nu ne duce la cea din centrul Bangkok-ului, că cică e prea comercială și scumpă. Conducem în afara orașului aproape vreo oră, iar apoi ajungem într-o zonă cu canale, ca în Veneția. Ne arvunește o barcă și un vâslaș și ne lasă în plata Domnului vreo 2 ore, că se săturase și el de noi cred. Cu vâslașul comunicarea mai pe pauză, așa, că nu vorbea engleză și nici noi Thailandeză. Puținele cuvinte învățate de la Tik nu ne prea ajutau.
Barca înaintează pe canal în zona rurală a metropolei. Case de bambus, urcate pe piloni, să le ferească de inundații, geamuri fără ferestre, uși fără ușă, și haine aranjate pe bârne. Apa e de un verde maroniu și mă aștept să sară în fiecare minut cel puțin o iguană din ea. Nu îmi termin șirul dezlânat de gânduri, că ne arată barcagiul ditai dinozaurul ieșind din apă. Maaaan! This is not fun!
Ajungem și la piața plutitoare, Khlong Lat Mayom Floating Market. Care de fapt e o piață în toată regulă, atât doar că tarabele sunt bărci ce se plimbă pe canale. Trec pe lângă noi o multitudine de fructe colorate, la care nu le știu denumirea, legume cu forme ciudate și flori parfumate ce se revarsă în apa maronie. Femei cu pielea măslinie și zâmbete până la urechi ne îndeamnă să cumpărăm din fiecare.
Le facem plăcerea că sunt tare ieftine toate. Terminăm cu piața și barcagiul ne poartă înapoi pe alte canale. Răsar din loc în loc niște căsuțe încântătoare, stil american cu gazon de un verde orbitor. Ne prindem din bălmăjelile barcagiului că sunt ale unor americani stabiliți aici. Nici nu m-aș fi gândit că stau thailandezii ?. Ajungem la debarcader și ne preia Tik.
Următorul punct, piața de pe linia de tren. Nu aș ști să spun care este motivul pentru care oamenii ăștia ar face comerț pe linia ferată. Cert este că sunt cu tarabele întinse pe șine, iar când vine trenul, le adună, repede, repede. Nu știu dacă e pentru turiști sau pur și simplu piața e acolo de ceva timp, linia s-a construit ulterior și nu vor să o mute, dar este un spectacol pe cinste. Ne delectăm papilele gustative cu Mango sticky rice – cel mai bun desert ever din orez fiert în lapte de cocos, amestecat cu ceva miere cred și bucățele de mango. Mănânci până puști. În rest, pești urât mirositori, ce îmi mută nasul, mirodenii colorate, fructe colorate, legume mici și zeci de ochi curioși ce ne însoțesc zâmbind.
Îl combinăm pe Tik să ne ducă să mâncăm undeva cu iz local. Ajungem în zona de backpackeri, Khao San Road, din Bangkok. Un restaurant mare cu prețuri nesimțit de mici. Îl întreb pe Tik care e mâncarea lui preferată. Răspunsul vine repede și cu un zâmbet larg “omletă”. Whaaaat? Bine, bine, zic, asta mănânci acasă, dar când ieși la restaurant, ce îți place să mănânci? “ Nu ies la restaurant”, vine rapid răspunsul. Mă înroșesc de rușine și îmi dau seama că viața mea și a lui sunt total diferite.
Ne povestește că are trei copii, dar a trebuit să se despartă de soția lui, pentru că rămăsese șomer și nu mai putea plăti chiria apartamentului în care locuiau. Drept urmare acum fiecare stă cu părinții, iar el lucrează de la 6 dimineața la 12 noaptea, ca să strângă bani și să se poată muta din nou împreună. Și toate astea mi le spune fără patimă, fără amărăciune, ca și când ai povesti că trebuie să speli o cană de cafea. E incredibil cum reușesc să ia lucrurile așa cum vin, fără să considere că e sfârșitul lumii.
Comandăm o grămadă de mâncăruri, care mai de care mai picante și ne amuzăm de Tik, care ca un copil, gustă fericit din fiecare. După decadența asta, ne lasă la hotel să ne schimbăm pentru că avem program de clubbing.
Nu poți să spui că ai fost în Bangkok dacă nu mergi cel puțin o dată în zonele mai rău famate ale orașului. Turismul sexual e la mare modă în Thailanda. Nu îl practic, nu îl judec și nici nu îl comentez, mai ales prin prisma faptului că nu vine cu sila, obligatea sau altele. Thailandezii sunt extrem de toleranți cu acest lucru, îl încurajează și îl promovează, așa că…ce să zic. Sunt trei zone în oraș, cunoscute pentru acest gen de distracție. Noi am ales Soi Cowboy pentru că era cea mai aproape de noi.
Intrăm pe stradă, de o parte și de alta o grămadă de cluburi și saloane de masaj cu happy ending. Domnișoare sau lady boy mai mult sau mai puțin îmbrăcați ne invitau mieros înăuntru. Alegem barul Tilac GOGO bar în care s-a filmat Hangover 2. Plin de europeni. Pe un podium niște fătuțe defilau în ritmuri muzicale, cu mai multă sau mai puțină tragere de inimă. Fiecare poartă un număr pe sutien. Ne prindem că numărul e dedicat identificării. Adică dacă vrei să bei un pahar cu domnișoara, o chemi după număr. Dacă doreai, puteai să pleci și cu ea la hotel. Prostituție pe față, ce să zic. Nu ne distrăm prea tare așa că după două shot-uri, ne mutăm într-un bar de strip-tease de lady-boys de vis-à-vis.
Aici, veselie maximă! O voluptoasă brită, într-o extrem de avansată stare de ebrietate, se urcase pe scenă pentru un număr voluntar la bară. Problema era că făcea concurență serioasă domnișorilor care încercau și ei să facă un ban, așa că s-a stârnit un adevărat concurs pe dezbrăcatea, spre deliciul spectatorilor. Ne împrietenim cu un italian de lângă noi, care e singur. Ne povestește că în prima seară a plecat la hotel cu cea mai frumoasă fată din club. Totul a fost de poveste până când și-a dat seama că amândoi ar fi ridicat capacul la WC… If u know what I mean. Și de atunci e tare atent.
Pe scenă situația se încinge și sărim să îi scoatem afară din bar pe englezoaică și pe iubitul ăsteia, care mai aveau puțin și și-o luau de la ladyboiș. Prilej cu care îi culegem și pe ei în trupă și în formulă mărită de 8, ne împlântăm în următorul bar. Englezul recunoscător că a ieșit întreg e pus pe cheltuială, face cinste la tot barul. Se mai lipește de noi un australian mutat de 6 luni aici. Are o vârstă și ne povestește că gagicile pe care încearcă să le agațe îi cer de la 3000 bahti în sus. “ce să fac, am și eu o vârstă. Acum 10 ani, veneau pentru o bere și o pizza” . Nu știu dacă îmi vine să râd sau să plâng.
Anyhow, după atâtea shot-uri sunt cam dizzy și sentimentele se amestecă cu alcoolul. De vreo jumate de oră îl pierdusem pe italian în brațele unei thailandeze, australianul era pulbere, iar briții dispăruseră. Drept urmare decidem că a fost o seară suficient de decadentă și e timpul să o luăm înspre hotel.
Acest articol face parte din seria Thailanda. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.