Traseu de iarnă în Munții Cindrel spre Vârful Oașa

Din ciclul “am, dar le las acasă”

Mașina rulează încet spre Lacul Oașa și pe marginea șoselei abia se mijește o pudră albă pe iarbă. Țintim azi un traseu în Munții Cindrel spre Vârful Oașa Mare și o mare dorință de a ajunge pe Vârful Șerbota Mare, dorință care fix așa a rămas…o dorință.

” Pfffff, să vezi că nu e zăpadă sus! Ce bine că nu am cărat rachetele!” Well, țineți voi bine minte afirmația asta, că voi reveni de câteva ori la ea, pe parcursul acestui traseu spre Vârful Oașa.

Mă întristez ușor, că eram cu sufletul la gură așteptând zăpada care nu mai venea. Gustasem puțin iarna săptămâna trecută pe traseu la Căsuța MGS, tot în Cindrel, dar parcă nu fusese suficient. Voiam troiene, voiam să fie alb peste tot, voiam să mă pot tăvăli ca și câinii zgubilitici și să fac îngeri ca în filmele americane. Doamne! Numai prostii ne-a învățat păcătosul ăsta de Netflix…

Însă se pare că mai am ceva pile pe Sus, căci pe măsură ce urcam, parcă, parcă se înmulțea neaua. Parcăm lângă cabana Oașa și până ajung și prietenii noștri, aflăm de la cabanier că turiștii cazați sunt pentru schi și pescuit, că nu sunt urși în zonă și că au cei buni papanași. Informație foarte utilă de altfel…

Reîntregiți în echipa de patru, o luăm avântat spre traseul marcat cu bandă roșie, ce pornește fix de pe partea stângă a șoselei (cea opusă cabanei), mai sus de parcare, prin pădure. Nu ar trebui să aveți probleme de găsire, că e ditamai stâlpul de marcaj pe care scrie destul de clar VÂRFUL CINDREL. Acesta e traseul de creastă al Munților Cindrel pe care dacă îl urmați ieșiți fix la Păltiniș în vreo 10 ore. Asta desigur dacă ați mâncat bine înainte și are cine să vă aștepte acolo.

Traseul nostru spre Vârful Oașa începe să urce abrupt printre copacii auriți de soare și destul de rapid încep să respir ca un cimpoi. Cam tot pe atunci, încep să mi se dezghețe degetele de la mâini, căci fusesem atât de toantă încât să îmi iau mănușile cele subțiri. Bine că din gură pe alții pot să dau că nu se echipează ca lumea… spuneți și voi…cu degetele dezghețate și sângele pompând peste tot, apuc să admir soarele ce trecea absolut magic printre ramurile de brad. Căscând ochii la magia din jurul meu, reușesc să mă împiedic și cât pe ce să dau o trântă, desigur magică, nu de alta dar pe jos era un ghețuuuuuuș, Alaska style. Magic și acesta. Din ciclul dacă n-avem zăpadă, poftiți gheață cu polonicul. Bineeeee… să ne punem gheruțele măcar, să nu tentăm soarta. Cu antiderapantele montate mă simt cel puțin Hamilton, dar așa până prin 2020, că din 2021 a cam dat-o de gard și a dispărut magia…

În curând cărarea ne scoate din pădure și mai punem de-o pauză că prima priveliște vine pe tavă: nu foarte departe lacul Oașa se așterne înghețat și albastru, înconjurat de vârfurile molcome ale Șureanului. Pffff, ce faaaain îiiiiii… Ne lăsăm mângâiați de soare preț de 10 minute. Nu mai mult că avem ceva drum de făcut azi…

După cele 10 minute, o luăm înapoi pe traseu spre Vârful Oașa. Mna aici trebuie să fiți atenți, că sunt foarte mulți copaci căzuți și ia ghiciți unde erau semnele puse… noi avuserăm noroc că au fost unii în fața noastră și ne-am luat după urme. Deși, nu e neapărat un lucru bun, că uneori au dat-o de gard, drept urmare am dat-o și noi. Însăăăăăăăăă, partea bună era că pe măsură ce urcam, zăpada era tot mai multă. Terminăm cu urcușul așa cam la 1 ceas de când am plecat din șosea și datorită faptului că acum traseul ne purta mai mult pe drept printre copaci, dăm drumul la sesiunile de poze, că prea fabulos arăta în sfârșit iarna.

După ce ne-am tras în chip din toate pozițiile am mai punctat încă vreo 10 minute de mers și am atins în sfârșit golul alpin, Schitul Gheorghe Pelerinul și Vârful Oașa. Ei bine aici a fost momentul unei pauze mai prelungite. Soarele era sus, zăpada sclipea neatinsă în toate părțile, cerul era albastru absolut. Ce să îți mai poți dori de la viața asta? Decât poate niște îngeri în zăpadă, dar nu vă faceți probleme, că i-am rezolvat și pe aceia.

După un sandwich, trei batoane și un ceai, am luat-o din loc. Bucata asta a traseului mi-a plăcut cel mai mult datorită faptului că nu mai urcam, deși foarte ușor nu era prin zăpădocul nou răsărit, noroc cu cei de dinaintea noastră, plus că aveam o priveliște extraordinară spre Parâng, Șureanu și Cindrel. Din loc în loc căsuțe de bârne marcau locul în care stânele urmau să vină primăvara. Și cam pe când soarele a cam început să se ascundă și vântul să ne cam taie am ajuns și noi la băncuțe. Deși ne doream să ajungem pe Vârful Șerbota, pentru că o lălăisem cam mult (îngerii de zăpadă au fost vinovații) și nu știam cum era pe nemarcate la întoarcere am decis să o luăm direct la vale.

Mna mai țineți voi minte treaba aia cu “nu este multă zăpadă și bine că nu ne-am cărat rachetele?”. Credeți-mă că eu n-am uitat-o. Pentruuu căăăăăăă….traseul de întoarcere de pe Vârful Oașa este reprezentat de un drum forestier larg așa cam de-o mașină sănătoasă, pe care toată ninsoarea din ultimele zile se adunase ca la balamuc. Și ce să vezi că pe acolo nu trecuse nici dracu, așa că am fost norocoșii care au rupt cărarea. Păi dacă prima dată ne-am distrat maxim ca niște copii cretini, după o oră, când am văzut că făcusem în 60 de minute cam ce trebuia să facem în 20 de minute, ni s-a cam dus zâmbetul și am realizat că rachetele ar fi fost aur. Long story short, ca să nu mai amân treaba, am încercat noi și pe fund și stil fluture și stil împins și cel tras, tot nu a mers mai rapid. Așa că am rămas la stil clasic, adică pas, înfundat până la genunchi de ești norocos și n-ai mâncat prea mult la schit, până la șold, când nimerești o groapă, alt pas, încă două înjurături și de la început. Aaaa, am uitat să vă menționez că nu aveam nici rozetele potrivite la bețe. Ca să fie treaba clară, da?

Toată distracția a durat vreo 4 ore în loc de 2, timp în care soarele s-a dus în treaba lui, iar noi am înaintat la frontală. Și pe tot parcursul acestor 4 ore singurul lucru ce îmi stătea pe creier era “bine că nu ne-am cărat rachetele”. Bine pe dracu Mihaelo, deie beteșigul în ele, că de nu le car de-acum încolo și când or fi 15 grade în Alba!

După fix 7 ore, în loc de 5, numeroase stiluri testate la înotul prin zăpadă la care am devenit profesioniști și putem participa la Olimpiadă de va fi vreodată sport olimpic, vreo două căzături pe gheață (alții nu eu), și un debut de febră musculară infinit de dureroasă la partea dorsală ce ne va da ceva bătăi de cap în zilele următoare, am ajuns la mașină. Eu, fericită că nu ne-a mâncat ursul, deși nu văzusem nici o urmă, alții fericiți că au scăpat de zăpadă și că Doamne ajută, poate vine primăvara. Toți însă cu un zâmbet tâmp ce doar muntele știe să-l așeze, chiar dacă ultima tură te-a schilodit la propriu.

Munții Cindrel I Rezumat traseu Vârful Oașa Mare

  • Tură de o zi 
  • Data parcurgere – februarie 2024
  • Dificultate –  mediu
  • Timp parcurgere – 7.30 h dus întors, cu pauze multe
  • Distanță – 16 km
  • Are porțiuni periculoase sau abrupte – nu
  • Priveliște – traseu 1/2 prin pădure, ulterior gol alpin cu panoramă alpină
  • Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili, iarna echipament potrivit în funcție de starea zăpezii (antiderapante, rachete, rozete iarnă bețe, îmbrăcăminte adecvată)
  • Sursă de apă – iarna nu, însă am văzut ceva izvoare
  • Diferență pozitivă de nivel  588 m
  • Tip  traseu – cu puncte diferit de plecare și întoarcere– bandă roșie + nemarcat de la băncuțe până la șosea
  • Cum ajungi – din Alba Iulia – cabana Oașa– drum asfaltat
  • Aplicații utilizate – Mapy.
  • Semnal telefon – da
  • Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum

Acest articol face parte din seria Munții Cindrel. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

Vrei să te țin la curent cu vacanțele și călătoriile mele?
Abonează-te la newsletter


Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile și cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Leave a Comment