Traseu montan în Munții Retezat: Lacul Bucura – Lacul Zănoaga

Zănoaga pe poteca Măgarilor

E ora 3 dimineața și nu mă pot opri din tremurat. La o gândire mai profundă, realizez că aș mai avea pe fundul rucsacului un polar să îl iau pe mine, însă numai gândul că trebuie să îl caut prin frig, mă face să renunț și mai clănțăn un pic. Se pare că sacul meu de dormit a cedat vântului ce stă să îmi smulgă cortul din pământ cu piroane cu tot. Cred că trebuie să le scriu celor de la TRIMM că zona de confort trecută de ei pe etichetă nu prea bate cu realitatea. Afară e o lună ireal de luminoasă. Și un frig ireal de real pentru începutul lunii septembrie. Suntem la Bucura, în Retezat, cu planuri mari de ajunge la lacul Zănoaga. Noi trei și încă vreo 20 de smintiți ce au hotărât că e mai trendy să îți înghețe dosul în cort la minus 5 grade, decât să o arzi la Mamaia pe terase… Niște neghiobi toți, ce să mai zic. 

Îmi trag sacul până în vârful nasului și aproape să adorm, mai ales de la hipotermie cred, când niște țipete total nefamiliare mă trezesc. Damn! Asta ce o mai fi? Aud din refugiul Salvamontului un glas adormit și aspru “taci tu!” Mă umflă râsul și realizez că sursa țipetelor e Victorița, vulpița roșcată, ieșită la vânat de mâncare pe la corturi. Cred că de la frig făcea așa și ea, săraca…cu zâmbetul pe buze alunec la Moș Ene în brațe.  

Dimineața mă trezesc cu soarele pe față și deși orele dormite sunt taaaare puține, cu ochii mijiți ca și Cățe, caut cafeaua. Sunt foarte on pentru tura spre lacul Zănoaga, ce ne așteaptă. Un hike pe care l-am făcut prima dată acum vreo 5 ani, pe nemarcate și pe o furtună grozavă ce împingea fulgerele spre noi. Atunci, în primă fază am murit de frica de înălțime, apoi de frig pentru că fusesem suficient de toantă încât să plec în tricou și am ajuns să mă îmbrac în sacul de gunoi ca să rețin căldura,  apoi am crezut că o să mă mănânce urșii, asta în cazul în care nu mă trăsnea cât eram încă în creastă. Ce să mai zic…toate spaimele au fost prezente și nu am putut să mă bucur de ce îmi oferea traseul în sine. Așa că din acel moment, mi-am dorit din tot sufletul să reiau tura asta spre Zănoaga, pe soare, pe calm și muuuult mai informată. Planetele s-au aliniat și în primul week-end al lunii septembrie, în formație extinsă de trei (yeah, I know) eram pe triunghiul roșu, ce ne conducea spre lacul Zănoaga. 

Traseul începe prin stânga lacului Bucura. Treceți de toate corturile, dați și voi bună ziua la lume și o luați pe cărare până dați de marcaj. Imediat ce veți trece de intersecția de traseu cu bandă galbenă ce duce spre vârful Retezat și veți începe urcarea, în stânga voastră se vor oglindi frumoasele lacuri Florica și Viorica, iar jos de tot Lia. Cărarea o să vă poarte peste lespezi și dacă ați fost harnici și ați plecat devreme, la bucata aceasta faceți liniște pentru că aveți mari șanse să zăriți marmotele ieșite la soare. Și la împăturat ciocolată… Just kidding 😊 În curând în dreapta voastră vi se va dezvălui Tăul Agățat, străjuit de Vârful Judele, ce pare tare impresionant și ascuțit din acest unghi. După el începe urcușul istovitor către Șaua Judele.  

Bucata asta îmi dădea emoții pentru că data trecută mi se păruse atât de abruptă încât mă luase cu amețeală. Acu, călcam cu atenție și toate spaimele mi se păreau nefondate. Piatră după piatră, bocanc după băț,  eram tot mai sus și toate fricile îmi dispăruseră. Mă uit în spate, băieții se țineau și ei destul de bine, așa că, cu zâmbetul pe buze și soarele în ochi eram aproape de Șaua Judele. Pun bocancul pe ultimul bolovan și mă trag în priveliștea senzațională ce mă cuprinde. “Mamăăăăăă, a fost chiar greu, că nu ajungeam să pun piciorul pe piatra de sus” îl aud pe Mihai în spatele meu. Reallllyyyyy? Voi vă plângeți? Și eu cu cei un metru de picioare ce să mai spun? Bărbații ăștia… mai ales cei de doi metri, ce probleme mari au…Duhhhh! 

Ne tragem pe ierbuță și scoatem la înaintare merindea că nu ne prea omorâsem cu mâncatul de dimineață. Din șa, urmați triunghiul roșu care vă va conduce preț de cel puțin o oră în tărâmul viselor. În dreapta voastră veți avea permanent Rezervația Științifică Gemenele și Vârful Retezat, iar în stânga Tăul Judele și frumoasa creastă pe care se înșiră Slăveiul, Sântămăria și Vârful din Mijloc.  Eram în al nouălea cer literalmente. Soarele era sus. Nici urmă de nori, fulgere sau urși. Din creastă după vreo jumătate de oră veți vedea cuibărit în căldare lacul Zănoaga. Zănoaga este cel mai adânc lac din Parcul Retezat și cel mai greu accesibil. Pe orice traseu ai lua-o, mai puțin de 4, 5 ore nu ai cum să faci până acolo. Decât dacă te-a născut mămica pe lingură de aur și tăticul ți-a luat de ziua ta elicopter. Dar atunci cred că o arzi pe la Monaco sau Ibiza, nu ca noi prin Retezat, să îți clănțăne dinții noaptea la minus grade. Revenim….zona e mai sălbatică și  complet protejată de orice intervenție umanoidă.  

Coborârea spre lacul Zănoaga e lungă, plictisitoare și îți pune serios la treabă toate cele opt ligamente. Asta după unii 😊… Mie mi-a plăcut maxim. Datorită lălăielilor și multiplelor selfie-uri făcute pe traseu, noi am atins lacul în vreo 3 ore, de la plecarea de la Bucura. Acolo ne-am mai gândit să facem o pauză, că de, avem și noi o vârstă și te mai apucă durerea de șale dacă exagerezi.  

De la Zănoaga, traseul de întoarcere e proaspăt marcat cu cruce albastră. Înainte, era folosit de ciobani și mergeai după momâi, pe care le mai regăsești și acum. Stâlpul de marcaj îl veți găsi cu mult înainte de refugiul Salvamontului, în stânga cărării pe care veniți spre lac.  Drumul de întoarcere o să vă urce și o să vă coboare de o să vă doară capul, prin jneapăn înalt cât casa, unde pun pariu că s-au aciuat niște ursuleți. Ca să fim siguri că nu avem parte de întâlniri neprevăzute, am aruncat niște petarde. Procesul a fost după cum urmează: 

Se ia petarda, se aprinde, se aruncă în față, de preferat nu în baltă, cum au făcut unii, nu dăm nume, și ca să fie ca la carte precezi acest proces cu o strigătură din toți rărunchii “fire in the hooooooleeeeeee!”. Îți pui mâinile la urechi ca în filme și aștepți…mai aștepți un pic…“Pîc, pîc”. Ăăăăăhmmmm…asta a fost tot? Mno bine. Oricum cred că s-au speriat urșii mai repede de la “fire in the hole-ul” nostru, așa că suntem safe. Puteți și cânta, sau dacă aveți voce nașpa și muzică bună pe telefon, mergeți pe varianta numărul doi. 

În maxim o oră veți atinge Tăul Urât care e teribil de frumos și Tăul Răsucit, care numai răsucit nu e. De acolo începe urcușul spre creastă. Undeva pe la jumătatea urcării opriți-vă și priviți în spate toată minunăția. Dar în timp ce priviți, pe cărarea în zig zag, aveți grijă la grohotișul ce alunecă ca frasul. Dacă vă mișcați cu talent ar trebui să atingeți creasta în maxim 15 minute. Noi acum 5 ani am urcat în 5 minute, forțați de norii negri ce se prăbușeau spre noi și fulgerele ce ne luminau mintea, mai ceva ca farul din Constanța. 

Și pentru că cheia marilor succese sunt pauzele lungi și dese și mai ales pentru că nu ne zorea nimeni, în creastă am mai făcut o șezătoare. În fața noastră se așternea Retezatul Mic, Oslea, Șaua Plaiul Mic și Vârful Păpușa. Mai aproape, Pintenul Slăveiului, iar în spatele nostru, Zănoaga ne făcea cu ochiul de la mare depărtare, numai bine să ne dăm seama de cât de departe venim. 

 

Din creastă urmăriți traseul care vă va coborî și apoi urca din nou pe deasupra lacului Slăvei pe care îl veți vedea în dreapta voastră și o să vă pună din nou încheieturile la încercare pe un grohotiș alunecător.  În fața voastră pe când apare lacul Ana și deja mirosiți sfârșitul drumului, surprizăăăăăăă! Cărarea coboară suficient de mult încât să vă servească lovitura de grație cu un urcuș obositor până în stânga Bucurei. 

La ultima bucată  băieții mai că au abandonat lupta și numai bombăneli auzeam în spatele meu, că oare cine a făcuuuuuut traseul ăsta așa strâmb și nu l-a pavat, că ba îi doare aia, ba cealaltă. Eu eram cu gura de trei coți și mai că nu aș mai fi ajuns vreodată. Iar cu această ocazie țin să decretez acest traseu ca fiind preferatul meu absolut.  

Am încheiat seara cu o supă radioactivă la plic, cu gust pătrunzător de vegeta și niște cartofi fierți insuficient, după părerea unora (nici aici nu dăm nume, ca să nu ne sfădim), dar care mie mi s-au părut dumnezeiești. Și nici vântul n-a mai bătut, iar apusul  portocaliu ne-a prins în iarbă, pe malul lacului, încercând să deslușim stelele ce se ițeau pe după cerul lăptos. 

Vrei să te țin la curent cu vacanțele și călătoriile mele?
Abonează-te la newsletter


Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile și cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Rezumat traseu Lacul Bucura – Lacul Zănoaga:

  • Tură de o zi
  • Data parcurgere – septembrie 2020
  • Dificultate –  mediu
  • Timp parcurgere – 9 h (dus întors, cu pauze)
  • View – tot traseul oferă priveliște înspre munți
  • Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
  • Sursă de apă – da
  • Diferență de nivel  +925/ – 925 m
  • Tip  traseu – circular
  • Cum ajungi – din Alba Iulia – Hațeg – Poiana Pelegii – Bucura – triunghi roșu spre Șaua Judele și apoi lacul Zănoaga. Cruce albastră retur spre lacul Bucura. Drumul este practicabil și cu mașină mică, însă cu o gardă la sol mai înaltă 
  • Aplicații utilizate – Munții Noștri și Locus Map

Acest articol face parte din seria Munții Retezat. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

Leave a Comment