Mua Cave și cele șaptemiidouăsutecinzecișidouă trepte
Urc încet cele șaptemiidouăsutecinzecișidouă trepte ce mă poartă spre vârf. Nu știu dacă sunt fix atâtea, dar mie cel puțin atât îmi par a fi…numai bine că m-am încălzit, că mă cam trase țugul pe scuter. Suntem de două zile în nord, în Ninh Binh (Vietnam), fugind de musonul ce a cuprins zona de centru a țării și în căutarea unui soare ce s-a dovedit a fi cu dinți. Dar nu-i bai că măcar nu plouă. Cu entuziasm ne-am arvunit un scuter cu care să descoperim minunile acestei părți. Ne-am cam dat noi seama în primele 10 minute că nu eram echipați din punct de vedere vestimentar pentru cele 17 grade, care la cei 40 de km la oră se simțeau muuult mai puține, dar eram mult prea încântați de ce vedeam încât să mai conteze un pic de frig. Oricum potopul îl bifasem, așa că ce ar mai fi putut să se întâmple? Doar n-o ninge la 17 grade…
După ce am vizitat Binch Dong Pagoda, un templu mic, îngrămădit în stâncă, ce părea desprins din filme, ne-am îndreptat cu curaj spre rezervația naturală Van Long Wetland unde se anunțau peisaje spectaculoase și păsări care mai de care mai exotice. Tare mi-ar plăcea să și spună oamenii ăștia care scriu bloguri și te trimit să vezi cai verzi pe pereți, că până acolo faci vreo oră din Tam Coc, că trebuie să mergi pe artera principală dintre orașe and it’s not fun, că te fâlfăie toate autobuzele în trecere și că păsările vin doar seara înapoi la cuiburi, nu la ora 1 ziua. Na, acestea fiind spuse, noi am făcut un pic mai mult de o oră, că n-am avut chef să mergem pe șosea și am luat-o hoha printre case și lanuri de orez. Alegere foarte potrivită de altfel. Na și când am ajuns la rezervație, ce să vezi că păsări nu prea erau, și venise o ceațăăăăăăă, de nu ne puteam da bine seama cât e de minunat, așa că am bodogănit, că îmi era ciudă de timpul petrecut până acolo, am admirat florile de lotus și priveliștea din raza fără ceață și am pornit-o spre Mua Cave, de data asta pe șosea.
Urcarea spre Hang Mua view point e spectaculoasă și extenuantă. Spre vârf trebuie să dobândești cele șaptemiidouăsutecinzecișidouă trepte, care pe ultima bucată sunt destul de înalte și abrupte. Bașca, mulțimile de turiști care coboară și se înghesuie toți pe margini, agățați de balustradele de lemn, ceea ce îți permite să urci doar pe mijloc, lăsându-te în voia destinului de cumva ești împiedicat și o iei la vale, că până jos nu cred că te mai oprești.
În timp ce le urc, într-un disconfort total creat de toate cele de mai sus, mă tot gândesc cum supărare vietnamejii ăștia ce sunt așa mici și pricăjiți, au construit trepte așa mari, că eu abia pot, fără sprijin pe mâini, să le urc. De erau și călugări și purtau rochiuțele alea portocalii cred că devenea nasoală rău toată treaba. Insh’Alah, am ajuns sus. La picioarele mele se întinde ca în povești meandrele râului Son Sao, umflat acum de ploile trecute. De o parte și alta a canalelor munți copleșiți de junglă deasă se ridică avântat, fără avertisment parcă. O ceață lăptoasă înconjoară tabloul și totul pare atât de misterios, încât am senzația că acu, acu va apărea de după un munte un dragon, fâlfâind din aripi. În partea opusă, lanuri de orez și lotus, cât vezi cu ochii. Well, a meritat să-mi zdrăngăne dinții printre lanuri până aici.
Facem câteva poze și o luăm la vale. Ajunsă în capul treptelor, mă ia cu amețeală când văd ce abruptiș e în jos. Îmi înghit toate spaimele că am dobândit eu vârfuri mai nasoale unde mi-a țâțâit fundul, nu m-oi face de minune acum pe niște amărâte de scări. Cu atenție trecem de partea nasoală și în maxim 10 minute suntem jos. Dacă cumva nu te-a ostenit prea tare urcare spre Hang Mua, mai poți vizita Mua Cave, care e tare mare, frumoasă și te scoate în junglă undeva în partea opusă a muntelui. Tot aici te poți pierde pe aleile de lemn construite peste plantațiile de lotus, citind o carte sau făcând-ți planuri despre cum vei duce de acu’ înainte o viață echilibrată, cu meditație, dietă vegetariană, trăit în prezent și toate bullshit-urile alea care te apucă în concediu și care te țin fix până la primul meeting de la servici mai încordat, pe care îl faci să dispară cu un cocktail și un burger cu cartofi prăjiți.
De la Mua Cave am luat drumul prin lanuri înapoi spre Tam Coc, admirând lotușii colorați, munții străjuiți de dragoni imaginari și mirându-ne de găinile nebune ce în Vietnam trăiesc în copaci.
Dacă ți-a plăcut capitolul din Ninh Binh (Vietnam) și vrei sa citești toate capitolele, din această serie, le poți găsi AICI.