Washington DC e despre cireși, veverițe și cer albastru
După încă o trezire în ciripituri, o cafea în compania veverițelor ce cred că azi aveau ședință, că parcă erau mai multe ca ieri, am tăiat-o înspre Washington DC. Am ales să nu mergem pe autostradă ci pe drumuri de țară, ca să mai vedem una, alta. Afară era soare, un cer albastru și un drum negru, șerpuitor, ne conducea printre proprietăți pitite pe vârfuri de deal și copaci ce arătau ca în filme.
Ajungem și în DC și ne împlântăm în cel mai mare ambuteiaj, eveeeer. Am stat cred că vreo oră, pe 500 m, încercând să trecem de zona ce înconjura Casa Albă și să ne găsim un loc de parcare. Dacă ajungeți, de musai să vă găsiți o parcare online, pe care veți plăti vreo 20 USD și să nu sperați că o să găsiți loc în cea gratis de pe stradă. Decât dacă v-ați scufundat în ceva când ați fost mici ?
Noi, zgârciți fiind, am sperat, dar cu speranța am rămas. Și cu o oră pierdută aiurea. Noi și alți câteva sute, ce erau în aceeași coadă pe Constitution Avenue.
După ce am cazat mașina la 5 stele și pe mulți bani, ne-am întors încetișor pe lângă Casa Albă. Care e mult mai mică decât în filme, mult mai îngrămădită ca în filme, cu sniperi pe acoperiș și muuulteeee garduri, gărdulețe și bariere.
Are două părți, ca orice altă casă. Partea din față și partea din spate. Faza e că pozele alea faine cu coloane albe și balcon, în care POTUS bea și el un uischi ca orice om, care nu este the leader of the free world, e de fapt partea din spate. Iar peluza aia verde e curtea omului, ca să zic așa. Numai că nu are și el haznă să iasă în spatele casei pe iarbă, la un grătar, că îl privește tot globul, ca la circ. Are și fântână arteziană că mno… totuși, vin la tine tot felul de musafiri. Cu ce să te lauzi și tu, că prea mare nu e palatul. O fi el faimos, dar e mic frate. Și atunci faci și tu o fântână.
La președinte poți să te zgâiești de după un gard, ce mărginește oamenii de rând de aerul rarefiat respirat de locatarii Casei Albe. Un gard destul de sănătos de altfel, de care nu prea ai voie să te apropii că te ceartă rău unul pe care scrie Secret Service. Și care călărește cu foarte multă demnitate o bicicletă. Cred că săracul a fost ultimul la examenul de intrare la Secret Service și și-au bătut joc ăia de el, de l-au pus paznic la gardul din spatele casei, să se certe cu toți gură-cască care se lipesc cu nasul de gard, da de, da de, iasă Trump și le face cu mâna din balcon. Ne-am râs și noi o tură de domnul de la Secret Service, am sperat că Potus ne invită la o cafea, dar cred că nu era acasă și ne-am mutat în față, poate avem un pic de noroc acolo.
Fața casei e puțin mai aglomerată, cu mai multe garduri și aici vezi mai clar domnii cu pușcuțe ce se plimbă pe acoperiș. Sigur nu ca să se bronzeze. Desigur și aici, garduri mari, mici și micuțe. În fața gardurilor o circotecă generală. Unul cu o pancartă făcea lobby pentru construirea zidului la granița cu Mexicul. Zeci de turiști își făceau poze din toate unghiurile posibile. O mulțime consistentă de agenți era atentă la toată gloata asta în mișcare permanentă. În apropiere se auzeau clar claxoanele coloanelor oficiale, care traversau orașul în lung și în lat.
Faină casă, n-am ce zice, faină și peluza aia; sunt curioasă ce îngrășământ folosește de e așa verde ?
O pornim la pas înspre National Mall. Asta e o zonă unde sunt cele mai vestite muzee, străjuită într-o parte de Lincoln Memorial iar în cealaltă parte de Capitoliu. Între ele, iarbă verde, alei albe, veverițe săritoare și zeci de cireși înfloriți. Sub ei jumate din globul ăsta, adunată să imortalizeze momentul cu toate device-urile la dispoziție. Vorba poeziei “au înnebunit cireșii” și lumea odată cu ei. Acuma, nu comentez prea efervescent această scenă, că și eu mi-am făcut poză cu cireșii ?.
De la cireși, Cristi m-a părăsit în favoarea Muzeului Aviației iar eu am rămas cu aparatul la prins de veverițe mâncătoare de cartofi prăjiți, turiști infatuați de soarele primăverii și flori albe ce încadrau Capitoliul.
E grozav de frumos National Mall. Treci pe lângă clădiri pe care le-ai văzut în filme și îți amintești fiecare pasaj în care pe treptele de la Lincoln Memorial s-a pus de o conspirație, sau în fața Washington Monument (care e obeliscul ăla drept și înalt ce apare în poze luminat noaptea) are câte unul cine știe ce revelație și devine patriot și pleacă să salveze America de unul singur. Și mai și reușește. Și îl cheamă Chuck Norris ?… Capitoliul e impresionant. Și alb. Și mare. Mai mare decât Casa Albă. Sau cel puțin așa pare. Dacă vrei poți să îți faci programare să intri la o ședință în Parlament și să tragi și tu cu urechea la legile ce vor schimba mâine lumea. Ca să concluzionez, e impresionantă bucata asta de oraș. Drept urmare am și pozat-o din toate părțile. De n-ar fi bătut așa tare vântul să îmi strice freza de poze, poate aș fi apărut și eu în câteva ?.
După ce a terminat Cristi cu corpurile aeriene, am luat-o încetuț pe străzi să ne găsim o terasă cu ceva mâncabil. Ne uităm atenți la lume. Mult mai bine îmbrăcați decât în NYC. Mult mai relaxați, mult mai zâmbitori. Dar cu dinții la fel de drepți ?. Găsim o terasă și îmbucăm ceva în zgomot de coloane oficiale și sirene.
În jur de 4 am plecat înapoi la căsuța cu veverițe. Pe drum am privit cu nostalgie razele calde de soare ce se oglindeau în clădirile pline de istorie, secrete și conspirații. Drumul ne-a fost străjuit de case cu coloane albe, pitite printre copaci seculari, de garduri albe ce în lumina apusului păreau aurite și pajiști de un verde atât de crud, încât păreau de revistă.
Da, ne place în Virginia!
