Traseul celor șapte lacuri, ce s-au dovedit a fi doar două
Mașina înaintează sinuos spre Bojinj și temerile mele se adâncesc pe măsură ce norii negrii se adună deasupra munților. Îmi fac lista cu toate păcatele și le trec detaliat din nou în revistă. După un scurt inventar chiar nu mi se pare că e așa gravă treaba. Acum, sfântă nu am fost, recunosc, dar chiar să nu mi se arate soarele deloc? Sigur pantalonii mei scurți și roz, cumpărați cu o seară înainte din Intersport sunt cu ghinion. Mai bine îmi luam o umbrelă, poate aveam mai mult succes la vreme bună. Pe azi avem programat un traseu montan de vreo 11 ore pe numele lui lung Seven Lake Valley. Mai exact o vale, câțiva munți și șapte lacuri.
Dimineața a decurs ca la carte… soarele sus, am savurat o cafea delicioasă și plini de nerăbdare am pornit spre Stara Fuzina. După circa treizeci de minute de mers, soarele a cam pălit și picuri mărunți de ploaie au început să brăzdeze parbrizul spre disperarea mea. Mi-am bulbucat ochii spre văzduh, poate reușesc cu puterea minții să dau la o parte norii, însă tot ce am reușit să fac a fost o entorsă la gât, de nu m-am mai mișcat drept 15 minute și am amețit bine. După o oră jumate am trecut de parcarea amenajată, ce oricum era goală și am început să urcăm spre punctul de plecare pe traseu din Planina Blato. Părea că cel de Sus e mai milostiv cu noi, așa că am oprit motorul și ne-am dat jos din mașină. Moment în care efectiv cu găleata s-a pornit o ploicică de era să mă apuc de plâns. Da chiar nu e posibil, așa ceva. Mă uitam disperată pe geam și nu vedeam nimic mai departe de 5 metri… Îmi arunc pantalonii cei roz, mama lor de pantaloni că au provocat mânia divină și ni ce-a ieșit. Cristi se distra maxim de necăjeala mea, drept urmare era cât pe ce să fie exilat în ploaie, dacă chiar e așa erou. No și a durat ploaia cât a durat, dar la un moment dat s-a mai și oprit și a ieșit soarele. Rapid, să nu se răzgândească am luat-o la picior.
Direcția de Traseu Seven Lake Valley o găsești pe punct roșu, din adăpost în adăpost, așa că nu ai cum să te pierzi. Cărările sunt extrem de bine marcate, parcă prea marcate pentru gustul meu și în plus ai semnal tot timpul. Am utilizat aplicația Slovenia Trails, să-i dea Dumnezeu sănătate celui care a făcut-o că tare de ajutor ne-a fost. Începi bineînțeles cu o urcare din Planina Blato, direcția Planina Pri Jezeru. Printr-o pădurice verde, verde, înconjurați de floricele albe ca cele din Avatar. Urcarea e destul de susținută și începeam să mă încing iar gândul îmi fugea la pantalonii mei scurți și roz, ce provocaseră ploaia și pe care îi lăsasem în mașină. Urci așa, behăind până la primul lac și primul popas, pe numele lui Koča na Planini pri Jezeru.
Aici, la primul lac din seria de șapte anticipată, am făcut prima sesiune foto, că prea era frumos ca să nu ne oprim. O căldare aproape rotundă, mărginită de munți împăduriți și căsuțe mici de lemn, integrate perfect în peisajul ăsta idilic. Ce faaaaain îiiiii ? eram cu gura până la urechi și nu mai știam în ce parte să mă uit. După un milion două sute cincizeci și trei de poze, m-a smuls Cristi înapoi pe cărare și am luat direcția Dedno Polje. Cărarea lată și pietroasă ne purta prin păduri, ne scotea pe margini de stâncă, numa bune să mă ia cu amețeală, iar înapoi în pădure, încă un cătun cu case desprinse parcă din alte vremuri. Pajiști verzi alternau cu jneapăn pitic, marmotele se alergau ca bezmeticele iar sus în cer soarele se juca poznaș cu norii, când negrii și amenințători, când albi, pufoși și zâmbăreți. La Dedno Polje am făcut un pit stop pentru adăpat, am verificat ceasul și ne-am dat seama că no way in hell vom termina tot traseul azi. Însă având în vedere că era atât de frumos, iar traseele se întrepătrund încât ai o cale de a o scurta la fiecare popas, nici că-mi mai păsa că nu voi vedea toate cele șapte lacuri. Ce mai conta că din varianta de Traseu Seven Lake Valley vom face poate Two Lake Valley. Bine și așa. Tot ții traseul până la Planina Ovcarija, unde e un alt punct de intersecție. De acolo te muți pe indicatorul Koca Pri Triglavsih Jerezih și îi dai la papuc, până nu te mai ține.
Cam pe când ajungi la Dvojno Jezero, adică lacul cu numărul doi pe lista noastră, se deschide toată priveliștea. Lacul e verde și albastru, în funcție de reflecția luminii și de jur împrejur munții se înalță amenințători și semeți. Aici este și un popas, unde poți lua ceva de ale gurii, însă era în renovare când am ajuns noi, așa că am mâncat din traistă. Lacul e înconjurat de pietre mari, pe care unii se tolăniseră la soare, însă în așa fel încât nu mai încăpea nici picior de broască. Nesimțitorii ? Plini de ciudă, le-am mai aruncat două priviri înveninate, ca să se simtă și cu coada între picioare ne-am așezat pe iarbă. Am luat noi harta la cercetat, să vedem dacă avem pe unde să ne întoarcem, că ne erau suficiente cele două lacuri. Identificat traseul, hai napoi.
Cărarea de întoarcere este aceeași cu cea de venire însă, după vreo 200 m de la cabană se face razant în pădure un traseu în stânga, direcția Planina Ovčarija care o ia la deal așa dintr-o dată de te ia cu amețeală. Urcușul e susținut și în maxim 15 minute ești deasupra brazilor într-un peisaj demențial. Undeva de la jumătatea masivului în sus e și o porțiune micuță cu cabluri care m-a încântat maxim. Aici vreau să precizez că am ajuns la concluzia că sunt ușor masochistă. Mi-e frică de mă ia cu suspin pe orice traseu unde văd hăul pe lângă mine, dar mă și încântă de parcă nu mă mai satur. Acea focusare pe fiecare pas pe care îl pui, pe fiecare piatră pe care o apuci, știind că nu există loc pentru greșeală îmi pompează adrenalină de îmi ajunge până de Crăciun. Acum nu vă imaginați că vai Doamne pe ce abrubtișuri mă sui, că nu e cazul tot timpul, dar așa, la un traseu din cinci, mai bifez și eu o cațărătură ?.
Să revenim…după ce am trecut de porțiunea cu hău și cabluri ne-am așezat în șa comod și am făcut o filmare de toată jena, dar măcar am marcat momentul. Din șa, tot pe traseu am început coborârea. Această bucată, probabil datorită dificultății anterior menționate e tare pustie, așa că mă simțeam de parcă doar noi doi eram în lumea asta. S-au succes rând pe rând văi cu mușchi moale și tăuri ascunse, căsuțe de piatră sau lemn ce păreau aduse din filme demult uitate, jnepeni pitici și tare înțepători. Orele treceau, soarele începea să apună și tot peisajul ăsta de basm era scăldat de raze aurii și îmbrăcat în pășuni verzi cu floricele galbene. Dans în suflet, ce să mai zic. Aveam un zâmbet de la o ureche la cealaltă, ce mult timp a rămas acolo.
Am atins mașina asudați și fericiți după 8 ore jumate, 20 de km, și 1100 m diferență pozitivă de nivel. Măi Traseu Seven Lake Valley te-ai dovedit a fi doar two lake, dar fain ai fost oricum!
Seara am încheiat-o la restaurantul Milka, pe care vi-l recomand din tot sufletul. Mi-au încântat oamenii ăia cumsecade papilele gustative cu un meniu de degustare din cinci feluri asezonat cu un vin local, de n-am mai știut pe ce planetă sunt de atâta răsfăț.
Rezumat traseu Seven Lake Valley Slovenia
- Data parcurgere – iunie 2019
- Dificultate traseu – mediu
- Traseu – Stara Fuzina – Planina Blato – Planina Pri Jezeru – Planina Dedno Polje – Planina Ovcarija – Koca Pri Triglavskih jezerih și retur Koca Pri Triglavskih jezerih – Planina Ovcarija – Planina Visevnik (Bregarjevo zavetisce) – Planina Pri Jezeru – Planina Blato
- Timp parcurgere – 8.28 h
- Distanță – 19.9 km
- View – tot traseul oferă priveliște înspre munți. Din șaua de lângă Koca Pri Triglavskih jezerih este view 360 de grade
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă
- Sursă de apă – da, la refugii
Acest articol face parte din seria Slovenia. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
Dacă în schimb te interesează doar articolele cu trasee montane, le poți studia AICI.
