Nu fi ca Marius!
„Renataaaaaaa!”
“Da!”
“Ești bineeeeeee?”
“Nu!”
Liniște
“Mariussssssss! Hai înapoi”
Liniște
“Săracaaa Renata… cum a rămas ea singură în spate! A lăsat-o prostul ăsta de Marius! Uite-te la el, că a ajuns sus! Nici nu s-a uitat înapoi.”
Încerc să mă abțin să nu hohotesc. Pe când fac eforturi eroice, din nou
“Renataaaaaaaa!”
“Da!”
“Ești bineeeeee?”
“Nu!”
În noua pauză de liniște se aude un zăngănit de oale ce reverberează în căldarea montană ca o mie de linguri sparte și îmi dau seama de trei chestii: 1. Că Renata săraca chiar nu e bine 2. Că și-a scăpat rucsacul 3. Și că în rucsac avea o cratiță (hai să nu fiu rea, probabil era recipientul de apă).
Suntem în căldarea de la Tăul Țapului, trei grupuri, câte unul pe fiecare horn. Eu, Cristi și Ioana încercăm pe cel mai din stânga să o scurtăm și să intrăm pe nemarcate pe lângă Vârful Țapului în traseu spre Vârful Păpușa, în dreapta noastră, pe poteca marcată spre Porțile Închise, un alt grup de 5, iar pe al treilea horn ce duce la coada Porților Închise, Renata și inexistentul Marius pe care nu îl mai vedem. Condimentăm toată adunătura asta pestriță cu doi ciobani delicioși ce au urcat doar până la lac pentru priveliște, probabil, și acum la umbra unui bolovan savurează câte o bere, comentând situația Renatei, de parcă e reality show… mai au puțin și scot popcornul. Recunosc că și noi ne-am oprit în prima fază amuzați de schimbul de replici, apoi, după scăparea rucsacului, am început să ne îngrijorăm serios de soarta ei. Din ce văd eu dinamica, bănuiesc că Renata și Marius fac parte din grupul celor 5 care urcă pe Porțile Închise, însă probabil au optat pentru horn, ca să nu traverseze Porțile. La fel de probabil, se întâlnesc în șa și continuă spre Vf. Mare. Teoretic, așa o fi fost planul, căci la cum o văd eu pe Renata, biata, cred că mai sus de jumătatea hornului nu trece. Simțim nevoia să dăm o mână de ajutor.
“Maaaaaarius! Băi Mariuseeeeeee!”
Strigătul din 3 guri acum ajunge la Marius, care își face apariția în șa.
“Da!”
“Coboară după Renata, că nu e bineeeeeeee!”
“Ceeeeeee?”
“Haaaaaai jos după Renataaaaaaa!”
Liniște
“Uite mă, că se întoarce! Așa, băi Mariuse, bă! Nu s-o lași singură! De venea ursul după ea…” – “Uai, bună e berea asta! Mai facem o poză, că apoi mergem jos la oi” “Mai una și gata!”
Situația începe să se calmeze, căci Marius cel inexistent o ia la vale spre Renata. Noi continuăm cu urcușul mai mult în patru labe decât vertical pe hornul ce părea de jos extrem de accesibil. Părea doar… și în timp ce mă blagoslovesc că cine naiba m-a pus să fiu de acord cu Cristi să o luăm pe aici, îmi dau seama că nici vorbă de scurtare la ce viteză de melc turbat avem… mna, asta e!
Suntem mai sus de Tăul Țapului și azi avem în plan un traseu circuit mult dorit și planificat, cu pornire de la Stâna de Râu spre Tăul Țapului, Vârful Păpușa, Șaua Custurii și retur la Stâna de Râu pe la Cascada Ciomfu. Asta, în cazul în care vă întrebați ce naiba facem pe aici. Până la Tăul Țapului, urcușul prin pădure e greu, în serpentine strânse și obositoare, și îți mănâncă din viață vreo oră și jumătate. Detalii despre această parte găsiți AICI, ca să nu mă repet. De la Tăul Țapului, voi să nu faceți ca noi și să abordați hornul, că nu e așa simplu cum pare de jos. Sau dacă o faceți, să fie în deplină cunoștință de cauză, daaaaaa? În schimb traseul marcat cu punct roșu, te urcă pe Porțile Închise, de unde o iei în stânga, așa că nu trebuie să le traversezi, apoi urmezi pe banda roșie de traseu până pe Vârful Păpușa.
Revenind la noi… după ce am horcăit jumătate de oră bună pe horn, cu pauze de restabilit pulsul și observând marmote ce țipau ca din gură de șarpe, am ieșit fix lângă Vârful Țapului, de unde am mai bâjbâit încă vreo 10 minute pe lespezi căutând cea mai bună variantă de a intra din nou în traseu. Cum ziceai cu scurtătura aia, Cristian? Odată redresați pe banda roșie, am pus de-o mică pauză, că vedeam ce ne așteaptă până sus căci, zău, nu părea prea ușor sau simplu. Pereți, ce par aproape verticali, de lespezi și bolovani se ridică formând o căldare colțuroasă. Pe fundul căldării, grozav sclipește în soare Lacul Adânc, iar jneapănul decorează urcările până pe la jumătatea muntelui. În jurul lacului, un ciopor de capre negre stau nestingherite la soare, că cine să le și aibă treabă în fundul ăsta de lume… mă ridic cu greu din toată minunăția asta și îi dau papuc, că zău mult mai e. Ioana a luat-o deja în față, să nu își strice ritmul, și la fiece colț pe care îl face muntele unde o pierd, am o strângere de inimă să fie bine…”Ioanaaaaaa, nu fi ca Marius! Așteaptă!” Traseul urmează aici o curbă foarte îngustă de nivel, unde trebuie să ai grijă doar unde pui piciorul.
Terminăm cu cărăruța asta și, pe când dau un alt colț al muntelui, mă blochez… suntem într-o spintecătură chiar înainte de urcarea spre vârf și dau ochii de Ioana agățată de stâncă pe ceva lanțuri… Damn, girl! Pe acolooooo trebuieeeee? Mno, bine. Hai.
Prima priză merge ușor. La a doua am nevoie de sprijin pe lanț, iar pe a treia nu o găsesc cu picioarele mele scurte… iau cu nădejde cablul cu ambele mâini, zic un “Îngerel” să fie bine ancorat și, dintr-o poziție tare dubioasă, reușesc să ajung la priza numărul 4. Hm? Urmează a 5-a și a 6-a, mult mai ușoare. Asta a fost tot? No, hai că n-a fost un capăt de lume. Cu gura până la urechi, reiau cărarea marcată lăsându-i loc și lui Cristi. Doar că el, cu cei 190 cm ai lui, dobândește bucata muuuult mai repede ca mine. Regrupați, o luăm, tot pe urcare, spre vârf. Bucata asta e tare bolovănoasă, abruptă și am urcat-o cu mult ajutor pe mâini, bețele fiindu-mi total nefolositoare. În maxim 15 minute de la lanțuri suntem pe vârf. Uau! Mno, dacă n-o fi aceasta cea mai grozavă priveliște din Retezat, să îmi spuneți mie Ciuciulică.
Departe, în zare, se ițește Retezatul, Judele, Bucura 1 și 2, mai aproape Peleaga, copleșită de oameni. În dreapta noastră, Vârful Mare, ce din poziția asta chiar pare foarte mare și căruia îi fac o promisiune de vizitare, că a rămas bietul singurul nevizitat din Retezat. Departe la orizont, Parângul și Munții Vâlcan cu frumoasa Oslea, pe care, dacă vreți să vă pierdeți, vă spun eu cum, că am reușit cu talent. Doar dați click AICI.
Păi, pe vârf, dacă nu ne-am lălăit, apai nici n-are rost să vă mai spun… Ne-am lălăit, ne-am uitat cu binoclul după Renata și Marius, am socializat, am dat de mâncare la căței drăguți și, desigur, ne-am tras în chip din toate pozițiile. Asta după ce am stat la coadă la vârf vreo 10 minute, că erau unii cărora pare-se că nu le ieșeau pozele nicicum… că alt motiv să agreseze 10 minute placa, nu am identificat.
Păi și după ce am terminat cu vârful, i-am dat bătaie la vale, că mult mai aveam.
Cărarea coboară spre Păpușa Mică pe o creastă atât de frumoasă, încât ai senzația că ești deasupra lumii. Nici prea îngustă, nici prea lată, nici ușoară, dar nici grea… după vreo 5 minute pe frumusețea asta în care te asaltează priveliști și din stânga și din dreapta, o coborâre mai abruptă te conduce pe o curbă de nivel. Tot șerpuit, tot la vale, tot pietriș și cu ajutor pe mâini. Iar în timp ce mă uitam pe unde pun picioarele ca să nu mă prăbușesc, îmi dau seama că traseul ăsta l-am parcurs până acum mai mult din poziția de patru labe decât cea verticală… tot atunci am realizat că e destul de atipic pentru un traseu din Retezat, care e cumva un munte corect. Adică urci până behăi și apoi cobori. Nu te prea prostește, cum e de altfel Făgărașul. Ce te îmbie cu urcarea și, când ai senzația că ai ajuns, îți mai dă o vale, mai două vârfuri false. Vorba lui Cristi: “Făgărașul ăsta nu e un munte fair!” Ca să revin la ideea anterioară, toată bucata dintre Păpușa Mare și cea Mică te urcă și coboară ca zimții unei lame. Când ți se pare că se înmoaie treaba, când mai apare o spintecătură, o săritoare, din astea, să simți că trăiești.
Mna, și pe când cugetam eu așa, ce să vezi, că fix asta s-a întâmplat, adică am început să urcăm. Urcarea e spre Păpușa Mică, însă traseul nu ajunge pe vârf, ci o taie pe curba de nivel pe sub el. Desiguuuur că, de te țin picioarele și vrei să atingi vârful, nu te oprește nimeni. De sub Păpușa Mică, parcă s-au mai domolit abruptișurile și, încet-încet, prin iarba aurită de soare, am ajuns în Șaua Fereastra Custurii, unde urma să schimbăm marcajul pe triunghi albastru până la Stâna de Râu. Dar până acolo, pauzăăăăă, nu de alta, dar grozav se vedea de aici toată linia Retezatului, inclusiv traseul pe care venisem noi. Pfffffff! Mult am urcat!
După vreo 15 minute, în care nu ne-am putut abține să nu ne întrebăm dacă Renata și cu Marius or fi bine, s-or fi împăcat au ba, i-am dat la vale pe triunghi albastru. Cărarea e lată și coboară încet, neînșelător de data asta și fără surprize. Poate doar cu marmoțele, dacă sunteți cuminți și nu faceți zarvă mare. Și dacă sunteți chiar norocoși de-a dreptul, cercetați pe măsură ce coborâți peretele din dreapta voastră, ce sprijină Vf. Custura, poate vedeți și niște capre negre. Noi se pare că am fost și cuminți și norocoși, că ne-au însoțit ambele. La vreo oră de Șaua Custurii și 8 în total de când plecasem, am ajuns din nou la mașină, cu zâmbetele sus, Retezatul în suflet și priveliștea neegalabilă de pe Păpușa. Și cu gândul la Marius cel pe care nu-l cunoaștem, promițându-ne ca nu cumva să fim și noi la fel la un moment dat. Pam, pam!
Munții Retezat – Rezumat traseu Stâna de Râu – Porțile Închise – Vârful Păpușa – Fereastra Custurii – Stâna de Râu
- Tură de o zi
- Data parcurgere – august 2024
- Dificultate – mediu spre greu
- Timp parcurgere – 8 h
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – da, porțiuni expuse, pe Porțile Închise, înainte de Vârful Păpușa există o porțiune prevăzută cu cabluri și pe alocuri bucăți mai scurte spre Vârful Păpușa Mică – nu este recomandat persoanelor cu rău de înălțime
- View – 3/4 din traseu exclusiv în gol alpin
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – da, la Tăul Țapului. Ulterior nu mai regăsiți, fiind traseu de creastă, până la coborârea din Fereastra Custurii spre Stâna de Râu
- Diferență de nivel +976 m / – 976 m (diferență pozitivă 1212 m)
- Distanță 8.9 km
- Tip traseu – circular – Stâna De Râu – Tăul Țapului – Porțile Închise – punct roșu – pe Porțile Închise urmăriți marcajul bandă roșie spre stânga – Vârful Păpușa – cruce galbenă până la Fereastra Custurii – triunghi albastru până la Stâna de Râu
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Hobița. Drumul este asfaltat. Din Hobița până la Stâna de Râu drum forestier cca 1.30 h ce poate fi parcurs cu mașina cu garda înaltă.
- Aplicații utilizate – Mapy.
- Semnal telefon – nu pe parcursul traseului până la Tăul Țapului – sunt două liniuțe la bradul fulgerat, dar nu prea merge. Semnal full în creastă.
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
Acest traseu spre vârful Păpușa face parte din seria Munții Retezat. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.