Cel mai greu vârf ușor
“Haoleuuuu, Ioana, ce prăbușelnităăăă e aicișaaaaaa? Dracu’ m-a pus să vin? Nu mai bine mă uitam eu azi la Grey’s Anatomy? Dă, să mă țin de tine, că mă ia cu răuț la stomac!” Îmi înghit frica, deși o simt pulsând puternic în vârful degetului mic de la piciorul drept. Nu știu, zău, de ce s-a concentrat tocmai în cel mai pricăjit, dar acolo s-a dus toată…Stau agățată într-o mare coadă, pe traseu spre Vânătoarea lui Buteanu la spintecătura premergătoare vârfului. Șiruri nesfârșite de oameni coboară încet, poticnit, pe lanțurile ajutătoare și nu pot să nu mă întreb de unde vin atâția, că nu e chiar atât de mare spațiul pe vârf…se înmulțesc acolo? Și în timp ce stau și cuget, mă tot întreb, oare tot așa se simt cei ce urcă pe Everest? Că doar situația e fix identică… ei așteaptă, eu la fel, ei la munte, eu la fel, lor le-o fi frică, recunosc că și mie…fix la fel…bine, bine, acum poate că ne despart vreo 6 km pe verticală, vreo 40 de grade în minus, ceva experiență în alpinism de mare altitudine, detalii din astea nesemnificative… în rest, e fix la fel!
Acest traseu pe Vânătoarea lui Buteanu l-am tot amânat și răs-amânat și parcă niciodată nu se ivise timpul potrivit. Ba era zăpadă și mi-e teamă de avalanșe, ba era vară și aglomerație la Bâlea, ba venea toamna și se închidea Transfăgărășanul… Deși e cel mai accesibil vârf de peste 2500 m din Făgăraș și, de vrei să faci o buclă, mai mult de 4 ore n-ai ce face, decât poate de te pui la plajă, nicicum nu se aliniaseră astrele. Până joi. Când mi-am dat seama că am chef de munte dar nu să mor, vreau un vârf, dar fără 10 ore de urcat și dacă se poate să nu mă trezesc odată cu găinile, ar fi și mai bine…vremea ne-a ajutat la decizie, așa că, iacă, cum după ani și ani mi se arată și mie acest traseu pe Vânătoarea lui Buteanu. Am planificat o buclă cu urcare de la Bâlea pe triunghi albastru până în Șaua Caprei, apoi stânga tot pe triunghi albastru sau cruce albastră până pe vârf, iar returul din Șaua Văiuga pe punct albastru până în Căldarea Văiugii și de acolo stânga din nou pe bandă albastră la Bâlea. Toată distracția urma să ne ia vreo 4 ore lejere, așa că nu ne-am omorât cu trezitul de dimineață sau vreo grabă.
Ce nu anticipasem însăăăăă, a fost vremea nesperat de caldă pentru un octombrie atât de târziu și aglomerația aferentă… păi dacă nu ne-am împlântat la 10 dimineața într-un circ la Bâlea, vai mamă! Nici nu mai știu ce simțuri îmi erau excitate și agresate…din stânga urlau ceva manele (da, nu îmi plac și puteți spune ce vreți), din dreapta mă asalta un fum înecăcios de mici (cine mănâncă, bro, mici la 10 dimineața?), și din toate părțile mă înconjurau mașini ce dădeau ture ca la raliu în căutarea unui loc de parcare, dacă se poate fix în buza gheretei cu kürtőș, Doamne ferește să mergi un pic pe jos. Păi dacă nu m-am trezit până la ora aceea, lasă că m-am trezit după… Cu simțurile toate în alertă, am luat la bocanc cărarea îngustă și pietroasă ce duce abrupt spre Șaua Caprei.
De fiecare dată când ajung pe aici mă minunez cât de nepregătiți sunt unii…nu zic că și eu am fost tolomacă rău mai pe la începuturi, dar parcă aveam ceva instinct de conservare mai apăsat. Nu subestimați bucata asta și nu vă culcați pe o ureche că nu e ușoară urcarea până în șa. Are porțiuni abrupte, în plus e mai tot timpul zilei umbră și e umedă treaba. Nu e nici greu să mori, dar nici vreo plimbare prin parc. Marcajul e clar și faci vreo 30 de minute, de te miști cu talent și nu te oprești să faci un milion două sute cincizeci și trei de poze, caz în care faci fix 44 de minute… alții, nu eu, desigur. Eu știu cu certitudine de la o prietenă. Hi, hi! În timp ce urcam ultima bucată, ușor mai abruptă ca restul, îmi aminteam cât de tare înghețasem cu vreo 5 ani în urmă când fusesem prima dată. Acela a fost momentul în care am decis că eu la munte fără căciulă și mănuși nu mai plec veci! Și de sunt 40 de grade în Alba.
Ajungem în șa, ne prăbușim în iarba aurie. De aici traseul se vede clar continuând pe curba de nivel. Indicatorul ne arată jumătate de oră până pe vârf. Pfff, numai bine, mai pot face un milion de pozeeeeee… depășim o trupă de copii viteji ce se îndreptau la rândul lor spre vârf și destul de rapid atingem Șaua Văiugii. Până în șa nu e nici un efort considerabil, doar priveliști cu soare ce te lasă fără grai și te fac săptămână de săptămână să îți chinui picioarele urcând sute de metri, fix pentru treaba asta.
În șa începe să se strice treaba…o altă grupă de copii urcă încet, înșirați ca pinguinii pe cărare, creând puțin traffic jam. În plus de asta, panta începe să se accentueze și, deși nu prezintă porțiuni foarte expuse, scoate puțin untul din tine. După alte încă 10 minute cărarea se cam termină și spre stânga e o prăbușelniță sadea, iar în dreapta continuă cărarea spre Vârful Caprei. Well, până aici ne-a fost norocul…
Studiez și cu frică și cu interes bucata asta…hău în stânga, hău în dreapta. Un bolovan mare și o spintecătură prevăzută cu ceva cabluri. Și toată tărășenia împănată cu zeci de turiști. Plus încă trei, adică noi. Buba era că nu prea era loc de două benzi, așa că se circula alternativ, destul de civilizat, până mai dădeai de vreunul mai nerăbdător care rezolva buha și atunci să vezi înjurături. Eu, între hăul din dreapta și cel din stânga, am decis că nu îmi mai trebuie alte stresuri suplimentare, așa că am stat cumințică până s-a dat verde la sensul nostru. Trec de prima porțiune, hai că n-am picat încă…urmează lanțurile…doar că am picioarele cam scurte și nu-mi ajung la prima priză.
“Miha, vezi că ai o priză mai sus”, o aud pe Ioana în spatele meu…
“Oooo, zenchiu!” Ce m-aș face fără prieteni…mă îmburic și gata, încă patru pași și sunt pe vârf. Mai fac doi, s-a terminat vârful…Ăăăăăăhmmm, dar io chiar nu înțeleg de unde au venit atâția, că vârful ăsta e cât baia mea de la apartament…cu un picior ești la duș, cu mâna te speli pe dinți. Hai că exagerez, că nu e chiar așa mic, dar oricum e strâmt spațiul și expunerile pe lângă sunt considerabile.
Ne tragem și noi în chip, să ne creadă lumea că am fost pe vârf și nu am ars gazul de pomană la mici la Bâlea și eliberăm placa pentru influenceri serioși, nu din ăștia cu 1000 de followers ca mine…
La coborâre, aceeași schemă…stăm la semafor până se face verde, urmează lanțul, prăbușelnițele, spintecătura, șaua… pfui…mi-a trecut spaima din degetul mic de la picior. Mai facem o pauză în Șaua Văiugii, că prea minunat ni se arată Lacul Capra în sclipiri de oglindă și prea blând mai era soarele ăsta de octombrie, să nu profităm. După două batoane și un sandviș, lăsăm în spate marcajul de vârf și o luăm vitejește în dreapta, jos pe punct albastru.
Cărarea e abruptă și coboară pe grohotiș în serpentine mici și strânse. Pe stânga și dreapta, pereți aproape verticali obstrucționează soarele și la baza lor, pe unde mai crește ceva vegetație, mă uit cu atenție, da de, da de văd ceva capre negre…cu asemenea atenție m-am uitat după capre, încât mi-am pierdut focusul la picioare și am tras o trântă de am văzut stele roz. Așa-mi trebuie, să-mi rup picioarele acum, la final… hai să ne regrupăm.
Coborâsem aproape 250 de metri în vreo 10 minute, așa că la prima ameliorare a pantei, la primul bolovan pe care a dat soarele, ne-am mai întins la o pauză, că mi se părea că prea repede se termină ziua asta. Și în timp ce savuram UV-urile mi-am dat seama că era suspect de liniște. Mă uit în stânga, nimeni…dreapta, nimeni…noi trei și o marmotă nebună ce urla doar ea știe de unde. Nu știu de ce traseul acesta de întoarcere nu e prea popular. Se pare că majoritatea celor ce urcaseră pe traseu spre Vânătoarea lui Buteanu se întorseseră pe același drum înapoi tot prin Șaua Caprei. Poate pentru că o fi mai scurt? I don’t know…oricum, la câta lume fusese, îmi pica de minune bucata asta.
După ce ne-am luat vitamina D pentru toată toamna, am luat-o agale la stânga pe bandă albastră spre Bâlea. Și pe măsură ce coboram ușor acum spre lac, din nou simțurile îmi erau agasate…micii, manelele, mai un damf de kürtőș, mai două claxoane…
După fix 4 ore și 22 de minute, vreo 5 km și 800 de metri diferență de nivel ne-am împlântat în parcarea plină.
Hai, Buteanu, că fuse fain! Ne-am iubit noi mai greu, dar uite ce mișto ne-a ieșit! Ne mai vedem, ce zici?
Munții Făgăraș I Rezumat traseu Vf. Vânătoarea lui Buteanu de la Lacul Bâlea
- Tură de o zi
- Data parcurgere – octombrie 2023
- Dificultate – ușor / mediu, cu pasaje expuse
- Timp parcurgere – 4.22 h dus întors, cu pauze multe
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – există porțiuni expuse înainte de vârf, unele asigurate cu cabluri
- View – traseu exclusiv în gol alpin cu view spre crestele Făgărașului
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – nu
- Diferență de nivel +463/ – 463 m
- Tip traseu – circuit – triunghi albastru – cruce albastră – punct albastru – bandă albastră
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Sibiu – TransFăgărășan, traseul începe de la Lacul Bâlea. Drumul este asfaltat.
- Aplicații utilizate – Mapy.
- Semnal telefon – da.
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
Acest traseu pe Vânătoarea lui Buteanu face parte din seria Trasee Munții Făgăraș. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
Buna Mihaela!
Si bineinteles, sincerele mele felicitari pentru (inca) un articol scris cu mult umor si bine detaliat!
Din primavara am reinceput sa fac si eu trasee, (chiar daca am o clavicula mai teapana decat cealalta, fiind inca prinsa in fiare si cateva suruburi), printre care si tocmai acest traseu pe care l-ai descris atat de fain. Doar ca, noi l-am facut invers, si am mai si boschetarit o gramada in jurul lacului Capra, dar as fi vrut sa cobor tot pe unde am urcat, deoarece portiunea aceea de la Capra la Balea, cred ca a fost cea mai urata coborare pe care am facut-o in ultimii ani…pentru ca am intalnit probabil cele mai multe specii de anti-muntomani existente in Romania! De unde naiba au aparut??? (Aia gen tenisi/slapi in picioare, boxa in spate, eclerele intr-o mana, in celalta berea, arabi, europeni, zgomotosi, cu catel, cu purcel, ..tot tacamul…etc, etc…) ..plus Marele Bazar de la Balea….in fine…
Oricum traseul este foarte frumos, tot Fagarasul este absolut minunat. Poate reusesc sa fac luna asta Negoiu, dar in doua zile, cu innoptat la Caltun. Nu de alta, dar noi cascam gura mai mult, mai scoatem si drona, si obisnuim sa facem si minim o caruta de poze…
Bravo pentru articol, si keep up the good work! Carari insorite sa aveti!
Bobby.
Salutare! Welcome back! Da, din păcate toate vârfurile din jurul Lacului Bâlea sunt la fel din punct de vedere aglomerație…pentru că este accesibil, pentru că pare ușor, pentru ca social media…Și așa mai departe. Zău pe mine nu mă deranjează lumea, dar mă sâcâie rău neinformarea și lipsa de respect pentru natură. Motiv pentru care evit pe cât posibil plecările de la Bâlea pe timp de vară. Să vezi ce mișto e din 15 septembrie…Da, Negoiu având în vedere că se scurtează ziua merge lejer din două. Sau una cu trezit cu noapte în cap! Enjoy!