Peloponez

Mna bine... toată povestea asta cu Peloponezul a început undeva la sfârșitul lui noiembrie... tot anul stătusem relaxați cu Revelionul, ferm convinși că mergem din nou în Kefalonia, că tare grozav fuse de Revelionul trecut. Dar a venit gerul polar și s-a abătut un friiiiig și o ploaaaaieee peste KEFALONIA, de începusem să număr stropii de ploaie de pe ecranul Meteoblue. Mmmmmbineeee... nu mai mergem în Kefalonia. Și a mai trecut o săptămână și a venit decembrie. Oare cât facem până în Spania? E grav rău? Și mă apuc voinicește să caut în zona Malaga. Totul bine și frumos până când am descoperit că facem vreo 2 zile pline de condus. Sau trei. Ooooook, nu e cazul acum. Și a mai trecut o săptămână. Deja era Moș Nicolae. O iau iar la căutat undeva la granița cu Franța. Aoleooooo, măicuță mare, dar ce prețuri au la vile oamenii ăștia... da, da, știu... vreau vilă pentru că lui Jack nu îi priesc camerele de hotel, sau cazările unde să dea de alți căței. Iar mie nu îmi priesc cele în care să dau de alți oameni. Figuri, știu. Decid totuși că e prea scump. Și a mai trecut o săptămână. Îmi îndrept privirea din nou spre Grecia. Dar oare prin Peloponez cum o fi? Vremea pare bună, vreo 16 ore de condus, hai că găsim noi ce să facem... long story short, undeva în 20 decembrie noi încă eram fără cazare și fără un plan bine stabilit. Știu eu că anul ăsta a fost haotic, dar chiar așa să îl închei, nu mă gândeam. După câteva mailuri și discuții de „ne primiți vă rugăm cu Jack, că uite ce cățel bine crescut avem” pac poză cu cățelul dormind, găsim o căsuță pe un deal, nu chiar în zona dorită de noi, adică Mani Peninsula, dar deja nu mai eram în poziția să facem figuri. Acceptăm și în 28 decembrie ne luăm în primire regatul.