Mă pierd în nesfârșită întindere turcoaz din fața mea. Îmi mai afund o dată tălpile în nisipul alb, ce scârțâie când pășesc și îmi trag mai tare pe ochi pălăria de paie. Deasupra mea, frunzele de palmier se unduiesc leneș în bătaia vântului. Lumina e atât de puternică încât a sta cu ochii deschiși, fără ochelari de soare e o adevărată provocare, ce te face să strănuți și să faci riduri. Ar cam trebui să mă opresc din încercări din astea stupide, că am și eu o vârstă și mă paște botoxul azi, mâine… în stânga mea o căsuță din stuf adăpostește un domn cu pielea albă, a cărui activitate preferată este zgâitul all day long la albastrul infinit al apei. Trei caiace și un afiș cu “for rent” îmi contrazic concluzia. În timpul zilei e singur, însă seara e un adevărat party la lanternă la el, că electricitatea se pare că încă nu l-a atins. Pe lângă amicii de-înserat mai are în dotare un cățel alb, tare scandalagiu, ce își apără cu îndârjire bucata de plajă. La 10 metri mai încolo două corturi ascunse între palmieri. Unul, cu autor necunoscut, este dinaintea venirii noastre. Al doilea aparține unei zâne cu plete rasta, ce a apărut în miezul zilei desculță, cu troler-ul în cap, zornăind din brățările de scoici ce îi împodobesc gleznele. În fiecare seară admiră apusul portocaliu în compania unei sticle cu ceva licoare galbenă. Cred că are ceva grade licoarea, că după maxim o oră, vedem frontala licărind în cort iar apoi e liniște. Acuma, cât poți să bei singură? Cred că te ia somnul la un moment dat…Cam asta e atmosfera pe micuța insulă Koh Rong din Cambodgia.
După corturi începe plaja privată a hotelului nostru, ce ne-a primit cu generozitate de câteva zile. Am schimbat două camere până acum, fără prea mare scandal. Prima, datorită inadvertenței dintre poze booking versus realitate, aspect ce mă transformă în Godzilla, a doua din cauza party-ului de pe plajă că ne-a trebuit “ocean front villa” și a maimuțelor ce au jucat tontoroiul pe vila noastră. Acum suntem în a treia, ne-am împrietenit cu șopârla rezidentă în streașina acoperișului. Sau uneori la baie. Ea a jurat pe roșu să nu facă mișcări bruște, să nu sară la gât și să stea departe de pat. La rândul meu mi-am ținut partea de învoială și nu i-am spart timpanele cu țipete isterice și injurii la adresa rasei de care aparține. Datorită faptului că ușa de la balcon nu se închide, mai avem uneori niște gândaci ciudați, cu ochi exoftalmici, cărora le place maxim să se ascundă în plasa de țânțari. Nu sunt preferații mei.
În rest, o lene colectivă învăluie insula. „Când o să vină sfârșitul lumii ăștia de pe Koh Rong vor afla ultimii“ Așa își începe Brad Florescu postul despre insula Koh Rong din Cambodgia și mare dreptate are. După o lălăială de pe plajă în apă și viceversa preț de câteva ore, perioadă în care niște musculițe mici, mici, mici, m-au pișcat tare, tare, tare, lălăială întreruptă de beri și Mai Tai-uri, am plecat în explorare, către capitala Koh Rong-ului. O adevărată metropolă. NOT 😊 .
Un drum îngust și betonat, marchează intrarea. De-a lungul lui se înghesuie scutere de închiriat, pești de mâncat, restaurante îmbietoare, excursii de cumpărat, podoabe de purtat. Copii bezmetici se aleargă, tineri frumoși se sărută, femei frumoase îți oferă orice ai putea cumpăra for ‘one dolaaaaaaa’.
Un turc cu un ochi căprui și unul albastru ne invită la happy hour și o pizza. Sounds good. Ne punem la masă și printre halbe de bere aflăm că drumurile sunt rele, că la Lonely Beach ajungi greu, că cei de la Koh Rong Cambodgia Pirates sunt cei mai tari la tururi, că un scuter costă 20 de dolari /zi, că cea mai bună pizza e cu șuncă și că insula e plină de șerpi veninoși. “King cobra my friend! This is snake island”! Great! Ce să mai zic… merg pe mâna lui cu pizza și pirații din Koh Rong, iar cu șerpii și cu Lonely Beach ne mai gândim, mulțumesc.
Cu burta plină de mâncare occidentală și bere cambodgiană, o luăm spre casă. În drum ne oprim și noi la pirați, să ne rezervăm un tur de insulă ce promite snorkelling, plaje, apus și plancton. Drumul de întoarcere ne poartă de pe plajă prin junglă, printr-o beznă ce sfidează tot ce știam despre întuneric. Eu cu gândul la King Cobra sar ca arsă la fiecare mișcare de tufiș. Traversăm o punte suspendată și foarte precară, cică să nu ne udăm. De făceau puntea mai lungă cu vreo 50 cm poate își îndeplineau scopul… Important este că suntem posesorii unui simț echilibristic de invidiat. Am dovedit și puntea, am și filmat, am și luminat. Partea cu udatul nu ne-a ieșit, dar asta e. Oricum, după escapada asta am fost extrem de recunoscătoare când am ieșit la lumina lunii, pe plaja largă unde probabilitatea apariției șerpilor era mult diminuată.
Acest articol face parte din seria Cambodgia. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.