Sătucul fermecat
Cu părere de rău în suflet ne-am luat rămas bun de la căbănuța noastră drăguță, de la râul Orkla cel învolburat și de la somonii care nu ne-au gratulat cu prezența și am pornit-o înspre renumitul fiord Geiranger unde urma să stăm 3 zile. Drumul a fost sinuos, și la înălțime, la propriu 😊. Seamănă destul de mult cu Tranfăgărășanul, însă în Norvegia. Deosebit de încântător, ne-a dezvăluit piscuri semețe și ascuțite, cascade ce izvorau direct din munte, un cer fără pată și fiorduri cu apă de smarald. Și bineînțeles că în fiecare loc în care era o priveliște mai deosebită, ghici ce? Era un loc de parcare, eventual și o platforma de sticlă și poate și un chioșc care îți dădea o cafea, o pituță și un magnet.
Așa se face turismul, ce vorbești. Când s-a terminat șoseaua, am trecut fiordul cu bacul. La care nu îți trebuie rezervare, circulă din 30 în 30 de minute și costă 19 EUR. Pretty decent zic eu.
Ne-am cazat în Norddal, un sătuc mic, mic și fermecat, pe malul fiordului cu același nume, pe motiv că eram aproape atât de Geiranger, cât și de muntele Blahornet, unde aveam niște trasee prevăzute. Un sătuc în care este un singur hotel, un singur supermarket și un singur restaurant. Nu am ales Geiranger pentru că este mult prea renumit drept urmare scumpuț și aglomerat , mai ales că toate navele de croazieră parchează acolo. Și pentru că vila pe care o găsisem era atât de frumoasă încât a meritat toți banii. Bineînțeles și aici, ușa deschisă, cheia în ușa.
Ăștia sunt cu capul? Pun eu mâna pe telefon și îi dau un mesaj proprietarului. Alo domnu‘, știți am ajuns și noi la dvoastră acasă. E deschis… Ce facem? Putem pleca cu TV-ul în brațe? Că e fain… Ne răspunde domnul că ei sunt în vacanță și că „please feel like home”. Că ne-a lăsat bere în frigider și jacuzzi-ul pornit, să fie cald, că neapărat să mâncăm din zmeură și cireșele din grădina, că dacă nu,se strică. Că ne-a lăsat Netflix-ul logat, și că mai târziu vine un prieten de-al lui să ne arate ce e primprejur și să îi spunem dacă avem nevoie de ceva. Mda… ca în România…
Viluța perfectă. Dotată cu mai multe chestii decât am eu în apartament, cu o terasă demențială. Așezată în coasta unui deal, înconjurată de verdeață și de cascade șerpuitoare. O abundență de flori colorate decorau pajiștea. Seara poveștile s-au învârtit în jurul acestui aspect și oare de ce în România nu se fac case din lemn. Că uite domnule aici toate sunt așa și nu sughiță nimeni. Nici nu mor de frig și nici nu îi povestesc vecinii. Am adormit visând o căsuță din lemn, cu pajiște verde și căprioare care vin la gard. Și cu apusuri de soare portocalii savurate dintr-un hamac. Da știu, visez frumos. But who knows, maybe one day…
Acest articol face parte din seria Norvegia. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.