Pierduți în ceață
În față ceață, în dreapta ceață. În spate nu văd neam. În stânga, ce să mai vorbesc…înaintăm ca pinguinii, înșirați unul după celălalt pe o lungime de maxim 20 de metri. Am observat că ăsta e maximul de vizibilitate pe care îl putem atinge…cum trece unul de cei 20 de metri, cum dispare…ca măgarul în ceață. Îmi pare rău, da e cea mai bună comparație pentru situația lăptoasă în care ne scăldăm. Mă simt ca într-o putină…oare așa se simt și bulgărașii de brânzică din reclamă? În timp ce încerc să mă orientez, nu că aș avea vreun indiciu care să mă ajute, mă tot gândesc unde or fi cele 7 ore de soare trâmbițate de MeteoBlue? Cine le-a furat domnule, că aici sigur nu-s…am parcurs o oră deja din multele ce ne așteaptă pe acest traseu spre Lacul Gâlcescu și cred că fiecare din noi a avut convingerea la un moment dat că după ce ajungem deasupra norilor se vor deschide băierile cerului, heruvimii vor da drumul la harpă, iar caprele negre vor zburda ca mieii ce nu au auzit încă ce înseamnă Paștele, pe iarba aurită de toamnă. Desigur că ora a trecut și singurul lucru care s-a întâmplat a fost faptul că vizibilitatea a scăzut la cei 20 de metri menționați mai sus…dezamăgitor …
Las deoparte fanteziile de soare, vreme bună și poze perfecte și încerc să nu mă pierd prea rău, că marcajul e mai cu pauză. Mi-e cam somn și orbecăiala asta nu mă ajută să mă trezesc sub nici o formă.
Trezirea a fost brutală, pe la 5 așa, nu de alta dar e deja octombrie, ziua scurtă, iar acest traseu spre lacul Gâlcescu din Parâng se arată a fi destul de lunguț. Între 6 ore jumate pentru zmei și 9 ore jumate pentru zmeii operați de apendicită. în funcție de ce blog citești sau ce aplicație utilizezi. După câteva zile de cercetat, m-am prins că nu a fost făcut prea des traseul ăsta, așa că marjele sunt destul de largi. Ne-am croit planul astfel încât să avem la dispoziție cel puțin 9 ore de lumină, just in case. La 7 fără un sfert, pe un răsărit portocaliu am ieșit din Alba spre Obârșia Lotrului, prin Valea Sebeșului, deși Waze încerca cu îndârjire să ne trimită spre Vâlcea. Meri măăăăă! Că am mai făcut eu cu tine 3 ore jumate din Odorhei prin Târgu Mureș….Las că mergem noi pe unde știm. Drumul liber, așa ca duminică dis de dimineață, când pe sate, în afară de noi, mai dai doar de bețivii de cu o seară înainte ce au greșit poarta la casă. Totul părea că merge în direcția bună, când undeva pe după Oașa niște stropi micuți și enervanți au început să apară. Nu ei erau problema, că amărâții, ce rău ar fi putut provoca, așa delicați, ci norii mari și negri ce tronau peste lac, prevestind furtuna. Am înghițit în sec și am zis un Îngerel, sperând că cele 7 ore de soare vor fi de la Obârșia Lotrului în sus. Așa că am savurat cele 2 ore jumate de drum prin toamna absolut perfectă ce ne înconjura.
După 2 ore jumate am parcat mașinile, aproape de Cabana Aviatorilor și la prima intersecție am luat crucea albastră ce ne va călăuzi pe traseu până la Lacul Gâlcescu, la bobinat. Prima oră ne-a purtat printr-o pădure magică, cu mușchi verde, verde și frunze ruginii. Singurul lucru mai puțin magic în toată trebușoara asta asta a fost urcarea ce a scos sufletul din mine și parcă nu mă slăbea nicicum. Na și când am terminat cu pădurea, undeva pe lângă stâna fără nume, am intrat în ceață. Și asta mă aduce la punctul de mai sus…
Priveliște ciuciu, marcaj la fel. Noroc cu harta offline, că măcar am habar pe unde suntem. Cică în șaua Huluzu. Mă prind când ajungem chiar în șa, că era cât pe ce să mă bag în stâlpul de marcaj. Și în plus a început să tragă un țug de nu îmi ajungeau toate gulerele și căciulile ca să mă apar de urgie. Great! De parcă nu era suficient că nu văd pe unde merg! Acum mi-e și frig. Îmi înghit bombănitul și continui de acum pe marcaj bandă albastră, pe cărarea tot mai puțin vizibilă. În curând ajungem în jneapăn și cărarea se desparte. O luăm înspre dreapta, că pe acolo părea mai umblat. Well a fost cu eroare, căci pe harta îmi arăta că suntem paraleli cu traseul, de unde trag concluzia că traseul era la stânga și probabil cărarea era mai bătută la dreapta că or fi fost mai mulți tolomaci ca noi care au luat-o pe acolo.
Long story short, după ce am ieșit din jneapăn, am bălăurit vreo 10 minute, desigur tot prin ceață până ne-am redresat. De acolo traseul traversează un fel de curbă de nivel, că am mers mai pe drept încă vreo juma de oră. Bănuiesc că o fi fost fain, dacă aș fi văzut ceva. La un moment dat am ajuns la momâieeee maaaaareeeee de unde unde începe un urcuș, să te ții. Ceața era tot acolo, noi deja ne resemnaserăm că nu pupăm soare azi. Și preț de vreo juma de oră am urcat vreo 200 de metri continuu printr-un horn, ca o pâlnie. Singurul indicator care ne arăta cam cât de mult mai avem erau cele două umbre întunecate, ce ne-am prins noi că erau pereții muntelui, de o parte și alta. Și păreau fără sfârșit, parcă tot adăuga cineva pietre deasupra.
“Mihaaaaaa, auzi da aici suuunt urși?“
„Habar n-am că e ceață…or fi, io știu? Nici frică nu mi-e, că dacă nu știu, nu există”
După ce am scos răul din mine cu urcușul ăsta și eram aproape sus, am hotărât să o punem de o pauză că nu făcusem niciuna de vreo 3 ore, mă cam luase cu amețeală de foame și mi-era că ajunși în creastă ne va rupe vântul. Zis și făcut. Am scos la înaintare sandviciuri și conserve și cârnați, așa ca pentru două prințese vegane ca mine și Cris și doi vikingi ca Oli și Cristi. După o boierie din asta, mai că nu ne venea să continuăm, dar mna…era cam târziu să ne mai răzgândim. Și oricum ne rodea curiozitatea să vedem cum o fi traseul mai încolo. Că pâââââânăăăăăăă aiciiiii, fusese cevaaaa….minunat! ne-am luat inima în dinți și hai. După câțiva metri am ajuns în creastă. Prima rafală de vânt mi-a tăiat respirația. A doua a împrăștiat norii și a făcut un pic de lumină. A treia a dezvăluit soarele. Nu creeeeed! Soareeeeeee, soare, pozăăăăăăăăăăăăă, să pot demonstra că l-am văzut azi! Nu mă bucur bine, că se întunecă din nou. Great!
În toată exaltarea provocată de soarele fugitiv am reușit să ratăm primul vârf pe numele lui Găuri. Tot aici parcă se mai luminase și vedeam și noi puțin mai mult de 20 de metri. Traseul urmează creasta Parângului, marcajul e cam prost, mai ales pe orbecăiala aia, dar cărarea se vede. În stânga e o prăbușelniță, de unde cred că pe o zi senină priveliștea e demențială. Acum…nu e. După Vârful Găuri, vine Vârful Curmătura Țiganului și apoi Vârful Coasta lui Rus.
Undeva după Vârful Coasta lui Rus pe când ne pozam noi cu tabla de marcaj, că oricum altceva nu aveam ce poza, apare prima rază de soare adevărată. Încremenim. Norii încep un dans nebun și vedem și albastrul cerului. Ne ținem respirația ca și copii când cred că aud ceva în noaptea de Crăciun. Norii dispar rând pe rând, suflați parcă de un aspirator invizibil și apare soarele în toată splendoarea…Doamne, așa frumos o fi fost tot traseul? Din șaua Piatră Tăiată unde eram se vedea Căldarea Gâlcescu în toată splendoarea ei. Din șa, schimbăm traseul pe cruce roșie. Prima dată o coborâre îngustă, nimic grav, doar un pic de atenție să nu picăm în nas că eram tot cu ochii în aparatele foto, însă energizați de cerul senin ni se părea floare la ureche. În fața noastră Lacul Zănoaga strălucea cu toți stropii. Păi și undeva deasupra de Zănoaga am dat toți drumul la „ui ce fain îi” de numai gura noastră se auzea în toată căldarea. N-are rost să vă spun că ne-am pozat din toate direcțiile.
Până la Zănoaga, din șa, faceți vreo juma de oră și de acolo până la Lacul Gâlcescu încă vreo juma de oră. La Gâlcescu am mai făcut o pauză, nu de alta dar meritam și în plus vedeam că ne așteaptă o coborâre demnă cel puțin de urcarea până aici.
De la lac traseul o ia abrupt printre jnepeni în jos. Atât de abrupt încât unii au dat cu fundul de bolovani și alții și-au rupt geaca primită de Crăciun. Nu dăăăăăăăm numeeeee…După ce scăpați de jnepenii cei agățăcioși veți intra într-un plai și apoi în pădure. Păi și prin pădureeeeee o să coborââââââți până vă lasă ligamentele. Sau picați în apă. Cum au făcut unii. Aici putem da nume, că eu am fost tolomaca. Ocazie cu care am descoperit că bocancii mei Salewa nu sunt atât de impermeabili și poate ar trebui să îmi iau alții…mda, știu că e doar un motiv, dar mno…verzi cu portocaliu nu am, hi, hi! Alte highlighturi din pădure nu am cu care să vă țin în priză.
După fix 7 ore jumate, undeva între zmeii adevărați și cei operați, am ajuns la mașină, unii dintre noi uzi, alții cu geaca ruptă, însă toți cu gura până la urechi, că ui ce fain o fost și azi! Chiar și pe orbecăite!
Munții Parâng – Rezumat traseu Cabana Aviatorilor – Vf. Găuri – Vf. Coasta lui Rus – Lacul Zănoaga – Lacul Gâlcescu – Cabana Aviatorilor
- Tură de o zi
- Data parcurgere – octombrie 2022
- Dificultate – mediu
- Timp parcurgere – 7.40 h (cu două sau trei pauze de 10 minute)
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – nu
- View – 3/4 din traseu exclusiv în gol alpin cu view montan – asta dacă nu e ceață
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – nu, sau cel puțin nu am identificat-o noi
- Diferență pozitivă de nivel 1150 m
- Distanță 20 km (nu știu de ce Mapy mi-a calculat la configurare 17 km, însă e greșită estimarea)
- Tip traseu – circuit: Cabana Aviatorilor -> cruce albastră -> Șaua Huluzu – schimbăm pe bandă albastră -> Vf Găuri -> Vf Coasta lui Rus -> Șaua Piatra Tăiată – schimbăm marcajul cu cruce roșie -> Lacul Zănoaga -> Lacul Gâlcescu -> Cabana Aviatorilor
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Sebeș – Transalpina – Cabana Aviatorilor (în apropiere de Obârșia Lotrului). Drumul este asfaltat. De la DN până la Cabana Aviatorilor mai este 1. 5 km de drum forestier care poate fi parcurs cu mașină de teren însă la intrare este pus semn cu drum privat. Nu am înțeles de ce, având în vedere că traseul e dincolo de el. Nu este barieră și la cabană nu era nimeni.
- Aplicații utilizate – Munții Noștri, Mapy, Windy Map.
- Semnal telefon – parțial în creastă
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
- Harta o puteți importa de AICI
Acest articol face parte din seria Munții Parâng Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
Bună ziua! Pentru a câștiga puțin timp, se poate parca mașina chiar la Cabana Aviatorilor, sau trebuie lăsată la parcarea improvizată de pe DN67C unde începe drumul de pietriș spre cabană?
Teoretic nu ai voie să intri pe drum, e semn de interzis. Noi am intrat, se poate și salvezi destul de mult timp.