O relație de 10 ani
Munții Retezat îmi sunt o parte din suflet încă de acum 10 ani când am pus prima dată piciorul, încălțat în adidași albi de sală, pe stâncile lui de granit. Ca paltonarii ce mănâncă sâmburi, ce mai.
Mai am încă prima poză. Eram toată fancy, în pantaloni de treling, cu tricou de bumbac și ochelari Ray Ban. Doar ochelarii au mai rămas… Mi-am aruncat plămânii afară până la Bucura, traseu pe care acum nici nu respir prea greu în două ore cu lălăieli, deși aveam o părere foarte bună despre mine și pregătirea mea fizică. În apărarea persoanei mele arogante de atunci, traseul venea după o recuperare de 6 luni de la operația de genunchi.
Am descoperit că la munte nu e chiar ca în filme, că adidașii sucks și îți sunt foarte folositori la sală sau în parc, iar la munte te ajută doar la a da cu fundul de pământ pe grohotiș, aspect care te lasă cu ceva vânătăi. Că bumbacul nu ține cald, dar ține frig când transpiri, că nu te poți duce cu mâna în buzunar, ca floarea și îți trebuie rucsac iar caprele negre nu vin să te înghiontească de la spate, ca să te poți lăuda la prieteni ce cool ești tu că ai fost la munte.
Că la munte dimineață înseamnă la 7, nu la 10, că noaptea când vine, vine și e beznă, că vântul când bate nu se joacă și norii când apar, nu apar degeaba, că vin cu treabă. Că atunci când e frig mai bine să te îmbraci și că mai bine o dai dracului de freză decât să îți înghețe urechile. Că pozele sexy la munte sunt pentru rookies și că acolo te duci să admiri natura, nu să îți admire alții bombeurile.
Relația mea cu Retezatul însă nu s-a oprit la febra musculară care m-a țintuit atunci vreo două zile în poziții destul de ciudate. M-am încăpățânat și pentru că sunt o zână fashionistă, bineînțeles că primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă echipez. Am dat iama în magazinele de profil și încet, încet, pe parcursul celor 10 ani garderoba mea s-a îmbunătățit considerabil, cunoștințele mele la fel, iar muntele s-a arătat tot mai binevoitor.
Acu’ știu și eu unde e dreapta și stânga, din ce direcție am venit și încotro mă îndrept, să nu mai sar ca arsă când aud o mișcare în tufiș. Știu cum se aude o pasăre prin frunze (total diferit de un mistreț prin frunze), că țipătul unei marmote seamănă doar cu țipătul unei marmote (cu siguranță nu cu chemarea unui râs, așa cum netoata de mine credea prima dată când am auzit acest sunet), că viperele nu sunt șerpi BOA, nu au doi metri și nu sar la gât.
Am fost extrem de fidelă Retezatului și pentru că și el a fost răbdător cu mine, nu l-am trădat și l-am descoperit din toate laturile în tot acest timp. Îl cunosc acum din toate părțile și văd în minte fiecare vârf. Am ajuns să am trasee preferate și să am și trasee nemarcate preferate. Nu mă mai panichez când dau de stâne, că ciobanii sunt funny și sociabili, câinii nu sunt atât de fioroși precum li s-a dus buhul iar oile… ca oile…multe și toante. Cu urșii am o relație pe nevăzute, care îmi doresc din tot sufletul să rămână astfel. Cu caprele negre însă e pasională treaba, rău de tot… Le visez, mi le imaginez, abia aștept să le văd din nou, însă sunt năbădăioase, apar prin surprindere, doar când vor ele, se lasă așteptate, provoacă emoții puternice, dispar rapid și te lasă cu ochii în soare.
În fiecare an îmi promit că voi vizita și alți munți și uneori chiar o fac, însă mereu mă întorc la Retezat, muntele cu 100 de lacuri albastre, cu vârfurile de granit ascuțit, apărate de lespezi mari năpădite de licheni. Muntele înconjurat de jneapăn verde ca smaraldul prin care vântul șuieră acoperind țipătul marmotelor. Muntele unde caprele negre privesc curioase printre stânci și soarele apune portocaliu pe după ele. Muntele unde pădurea veche acoperă cerul și tăinuiește povești nespuse, unde veverițele se aleargă bezmetice prin mușchiul moale brodat de roua dimineții. Muntele care m-a învățat să fiu responsabilă și răbdătoare și să apreciez ce e frumos. Care mi-a arătat ce e important și unde să mă îndrept când mi-e greu. M-a învățat să fiu umilă și să am respect. Nu îmi ies toate încă, dar știu că mă va primi din nou, ca să mi le mai arate încă o dată… Muntele meu de suflet, Retezat.
Recomandari privind conduita în Parcul Național Retezat:
Unde poți campa: în Parcul Național Retezat camparea este permisă numai în locurile special desemnate de Administrația Parcului Național Retezat. Locurile de campare amenajate în Parcul Național Retezat se află în următoarele zone: Râușor, Pietrele, Stâna de Râu, Buta, Poiana Pelegii, Bucura, Zănoaga, Drăgșanu, Stănuleți. Orice abatere se sancționează conform Legii mediului, OUG 57/2007 si Legea contravențiilor silvice cu amendă ce începe de la 3.000 RON. (pretty much, huh?)
Unde te poți caza sau lua masa în Munții Retezat: Cabana Buta (1580 m), Cabana Gențiana (1670 m), Cabana Pietrele (1480 m), Cabanele/pensiunile din Complexul Turistic Râușor (1400 m). Prețurile sunt modice, însă nu vă așteptați la 5 stele. Sunteți la munte, da?
Ce refugii găsești în Munții Retezat: Poiana Pelegii (1633 m), Bucura (2041 m) – localizat pe malul lacului Bucura, Zănoaga (1997 m) – localizat pe malul lacului Zănoaga, Condor (1780 m) – localizat pe traseul dintre Complexul Turistic Râușor și Lacul Ștevia, în valea Ștevia, Stănuleți (1100 m) – localizat pe valea Lăpușnicului Mare, între Rotunda și Gura Bucurii, Stâna de Râu (1563 m) – localizat în zona Poiana Stâna de Râu, Buta (1580 m) – localizat pe partea sudică a Retezatului, în amonte de cabana Buta. Poți utiliza refugiile în cazul în care echipele de Salvamont, care asigură permanența, nu sunt la datorie.
Păstrează mediul curat și nu lăsa absolut nimic în urmă! Dacă ai fost în stare să le cari cu tine sus, le poți căra cu siguranță și jos. Nu există coșuri de gunoi. Resturile alimentare le iei cu tine, pentru că lăsate în urmă atrag animale sălbatice, care se vor transforma în gunoieri, iar apoi tot tu vei fi acela care va țipa că te atacă ursul la cort.
Atenție la foc deschis: nu ai voie să faci focul în Parc. Regula se aplică pentru a evita eventualele incendii de vegetație. Mâncarea o poți încălzi la primus. Amenda începe tot de la 3.000 RON (legislația e aceeași).
Poluarea apelor: există săpun ecologic și detergent ecologic. Nu te apuca te rog în ape și izvoare să poluezi cu chestii toxice. Cred că nu are rost să menționez că nu arunci nimic în ape, da?
Animale de companie: dacă decizi să îți aduci cățelul, pisica sau orice altceva, trebuie să îl păstrezi în lesă.
Păstrează liniștea în Munții Retezat: în principiu vii la munte ca să te conectezi cu natura, nu cu urletele celorlalți. Așa că fii civilizat, and keep it low, că nu toată lumea e interesată de poveștile tale sau de octavele pe care le poți atinge. În plus ești într-un mediu cu o grămadă de animale sălbatice, cărora le deranjezi oricum habitatul prin prezența ta, așa că te rog eu nu le deranja și urechile.
Nu te abate de la trasee și nu le da de lucru, mai mult decât au deja, băieților de la Salvamont. Pe lângă faptul că îți iei amendă, poți păți chestii destul de nasoale. Traseele le poți găsi AICI .
Echipează-te: minim o pereche de bocanci cu talpa aderentă. Vezi tu mai încolo, dacă ți-o plăcea, ce îți mai cumperi, însă bocanci sunt OBLIGATORII!
ATV-uri and stuff: dacă e potecă de hiking, nu include ATV, buggy sau alte cârâitoare. Vrei cu ele, mergi altundeva.
Ia tot timpul la tine o pungă de gunoi și recuperează de pe traseu eventualele deșeuri lăsate de alții în urmă, care nu au citit acest articol 🙂
Nu hrăni animalele sălbatice: deocamdată în Munții Retezat nu sunt probleme cu urșii, tocmai datorită faptului că se limitează interacțiunea om-animal. Un animal pe care l-ai hrănit, este un animal care inevitabil va ajunge împușcat, așa că dacă crezi că ai făcut un bine, think twice.
Link-uri utile:
Acest articol face parte din seria Munții Retezat. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
Simpatic blogul, dar pentru 8 ani de experiență montana, cam prea sfatoasa pe alocuri… Si nu mai cultiva isteria asta cu ursul, sau la ce categorie de posibili turisti te adresezi de fapt?! Poate la cei in adidasi albi si care incearca sa se pozeze cu ursuletul…
De fapt si din pacate puhoaiele de paltonari si neamuri proaste care cutreiera anumite trasee in ultimii ani se datoreaza in buna parte si acestui gen de blog si instagramului si etc, pt ca, daca cineva a descoperit muntele acu’ cativa ani, in entuziasmul lui sau al ei, nu poate sa mearga la munte doar pt a se bucura de munte, ci trebuie apoi sa isi posteze “trairile” si mai ales pozele, sa se broadcastene…Ca altii si altele sa aiba “inspiratia” si motivatia sa dea peste nas colegelor de birou, macar pe whatsapp, cu o poza la lacul cutare cu varful cutare in spate, ca e super cool… Si uite asa… human nature!
Daca chiar vrei, pune mai bine doar niste informatii gen ghidul montan clasic (din colectia Muntii Nostrii – stii cartile?… nu umblai tu atunci la munte, cand se citeau volumele acelea… ) – la modul obiectiv, gen starea drumului de acces, iar restul… lasa, ca pe montaniarzii adevarati nu ii intereseaza cum vede unu si altu traseul x, si nu faci decat sa popularizezi muntele in niste cercuri si pt niste motive care nu fac bine nici muntelui, nici noua.
Merci mult, sa ma scuzi daca te-am suparat, nu asta era intentia, stiu ca si voi “tineti cu muntele”, iar pozele sunt frumoase, relatarile amuzante, placute, dar… pt ce?!
La cat mai multe trasee insorite si… linistite! Numai bine!
(Nu trebuie sa publici comentariile, nu ma intereseaza aspectul asta.)
Buna Cora.
Iti multumesc ca ti-ai alocat 5 minute pentru a citi una, doua sau mai multe postari de pe blogul meu. Mai departe nu voi adresa cele mentionate mai sus, pentru ca e parerea ta, pe care o respect, indiferent ca mi se pare justa, aproape de realitate sau nu. Pana la urma aceasta este frumusetea perioadei pe care o traim…sa ne putem exprima cum dorim, sa ne putem informa de unde dorim, sa putem aprecia ce e aproape de noi. Iti urez si eu carari insorite!
Si sa stii ca aici se publica toate comentariile, indiferent ca ne plac sau nu 🙂