Munții Făgăraș – Cabana Suru – Șaua Suru

Drumeție de vară în miros de cimbrișor

Mă învârtesc cu harta în mână ca o găină beată când nu știe unde să cuibărească…să fie Făgăraș, să fie Retezat? Poate Parâng? Hmmm…Buila e atrăgător, dar e prea departe, Cindrelul nu-i prea înalt, Piatra Craiului nu mă încântă… pfff… grea alegere la atât de mulți munți. Fac un pro și contra și bingo, Buila it is! Mă pun pe telefoane, căutat cazări, configurat trasee, citit bloguri, mai un telefon la Salvamont pentru un plus de informare ce nu strică niciodată. Mă rog și de o doamnă de la cazare să mă lase cu Jack, totul merge strună, că n-aaaaaai cum să reziști unei poze cu un cățel atât de drăguț ca al meu…totul pare stabilit…PARE, e cuvântul de bază. Ultimul lucru pe care îl fac e să mai verific o dată cazarea, un tiny house tare mișto…wait…nu are aer condiționat…mai citesc o dată, mai văd niște păreri, îmi amintesc că era să leșinăm în Letonia de cald într-un container din ăsta și acolo fusesem în luna mai și avea și climă. Și la fel de rapid cum stabilisem totul, am destabilit și s-a dus tot planul pe apa sâmbetei (nu aia din Făgăraș că aia e Fereastra Sâmbetei). Acum nu mă judecați că am figuri, că aerul condiționat e pentru cățel, ce urma să stea în casă o zi întreagă la 33 de grade…Vă simțiți prost acum, așa e?

Reiau harta…caniculă peste tot, fulgere și mai și…Oh damn it! Și ce liniștită fusesem acum 5 minute. Mai învârt un pic Mapy și îmi pică ochii pe Cabana Suru. Aaaa, ia stai tu nițel că parcă îmi trăsese cu ochiul creasta aceea domoală când fusesem azi iarnă aici. Pun mâna pe configurator, că mă enervează maxim traseele liniare, găsesc și o buclă mică și EVRIKA! Avem plan: Cabana Suru – Șaua Apa Cumpănită – Șaua Suru – Vârful Suru, de avem chef și retur.

Urmează câteva telefoane de informare în urma cărora rămânem în grup extins de trei (nu vă râdeți că e mare lucru), câteva cumpărături să nu ne prăbușim de foame și asta e, la somn! Dimineața vine mai repede decât am anticipat și după același drum plictisitor până în Avrig, intrăm pe forestier, marcaj triunghi albastru.

De la șosea până la puntea unde lăsăm mașina durează vreo 15 minute. Asta desigur dacă anumite persoane (nu dăm nume, doar pot să vă spun că nu e vorba de mine sau Karina) nu ar fi ținut morțiș să se aventureze pe drum mai în sus, că:

“Uite tu beibi! Drumul continuă, câștigăm altitudine, că uite, aici pare a fi o cărare și ajungem mai repede”

Long story short, că știu că vreți să ajungeți la traseu, după 40 de minute de bâjbâit pe off-road s-a dovedit că miraculoasa cărare era o instalație de cablu cu care își făceau cei de la cabană aprovizionarea probabil. Și cum noi nu facem parte din elemente obligatorii de urcat, nu cred că ar fi fost cineva de acord să ne cableze până sus. Așa că, am luat-o înapoi, liniștiți, unii nu eu, că am eliminat această variantă.

Revenim la treburile noastre… până la Cabana Suru nu vreau să detaliez prea mult, găsiți voi AICI tot ce trebuie. De menționat însă că urcați vreo oră jumate, că primele 30 de minute scot untul din voi la propriu, iar apoi se mai domolește treaba și puteți bârfi fără să gâfâiți.

La Cabana Suru am oprit pentru hidratare, dat cu cremă de plajă, că ardea soarele mai ceva ca la Mamaia și înghițit chestii cu zahăr ca să nu amețim. De aici urma să o luăm în dreapta pe marcaj dublu, triunghi albastru și roșu, până când se desparte. Ulterior din nou la dreapta pe triunghi albastru, dar vă spun eu mai încolo când a veni momentul. Traseul de la Cabana Suru până la intersecția menționată e urât, plictisitor și cu pietre multe și alunecoase a căror scop în viață nu poate fi altul decât să te dea cu dosul de pământ. Tot urci printr-o pădure de ceva copaci nici urâți, dar nici frumoși. Seamănă destul de mult cu urcarea de la Cabana Sâmbetei spre Fereastra Mare a Sâmbetei (detalii găsiți AICI).

Dobândită bucata asta în vreo 30 de minute în care mi-am rugat sfârșitul și am încercat să fac pace cu sindicatul din mine, începe să fie magică treaba. Intrăm pe o curbă de nivel ce urcă prin iarbă cu floricele colorate până sus, sus, la intersecția de trasee. De aici se vede clar Vârful Suru, deloc amenințător, așa mai mult ca un deal maaaaare și toată creasta frumoasă ce urma să o parcurgem. Încep să mă relaxez că la cât e de grozav, mi se liniștește și sindicatul. În punctul acesta traseele se despart: spre dreapta triunghiul albastru ce duce în Șaua Apa Cumpănită și stânga triunghiul roșu spre Șaua Suru. Tot aici am decis să îmi bandajez căpuțul, că la cât e de cald mi-e că o să-mi fiarbă neuronii și zău mi-e teamă…că n-am prea mulți și apoi ce mă fac? Ha?

Încercuim stânci înalte pe o cărăruță mică, mică. În dreapta Valhala, dar nu din aia în care să mori… mai moale un pic, cât să-ți rupi o mână doar. Acum, dacă ești tăntălău și plonjezi feieș în cap, îmi retrag afirmația…Cărăruța continuă cu o singură urcare mai abruptă ce durează fix 2 minute, așa că no worries, apoi încă o curbă de nivel, milioane de floricele și ajungem în Șaua Apa Cumpănită. Nu știu de unde vine denumirea asta că apă nu vedeți nici în poză acolo, cumpănită au ba…

Măi, măi frumos mai e pe aici…Iarba verde de primăvară-vară e asortată de albastrul cerului și movul cimbrișorului. Totul ar fi grozav de nu m-ar bâzâi muștele astea enervante, cărora încă nu le-am găsit rostul în lumea asta. Ne mutăm de la umbră, mai în creastă că o dată cu vântul ce îmi spulberă baticul protector de neuroni dispar și muștele. Am șezut noi vreo jumătate de ceas până am gătat mâncarea și poveștile.

O luăm acum spre stânga pe marcaj bandă roșie până în Șaua Suru. Următoarele 30 de minute le faceți lejer prin măreția Făgărașului. Partea asta e tare interesantă pentru Făgăraș, deoarece îi lipsește asprimea grupei centrale din jurul lacului Bâlea. O pajiște lată mărginește traseul, urcând și coborând agale, singurul care sare din peisaj e Vârful Suru ce dă cumva tonul munților înalți. După el vine Budislavu și în zare se ițește zimțată Scara, Ciortea și cam atât. Undeva pe la jumătatea drumului spre Șaua Suru îl aud pe Cristi:

“Eu vă aștept aici că n-aaaare rost să mai vin până în Șa că tot pe aici coborâm”

“Auzi iubitul meu, n-am venit eu cu tine de dimineață să găsim cărări inexistente, huh? Ia zi?”

Mai bombăne de două ori, dar simt eu că o să-mi mulțumească fix în 20 de minute, că prea frumos se vede. Damn și mare dreptate am avut… în Șaua Suru se deschide o căldare verde pătată peste tot de bujorii de munte, străjuită de Vârful Suru și Budislavu. Ne-am așezat în covorul de floricele galbene, acompaniați de tălăngile oilor din creastă și învăluiți de razele aurii de soare…

“Na Cristian, nu-i mai fain aici decât pe off-road-uri prin pădure? ” Îi mai scot eu vreo două trasee ochii cu treaba asta, apoi încetez că nu mă mai bagă în seamă… hi, hi, hi!

După ce ne-am hodinit bine și am făcut nu mai puțin de 1363 de poze la rododendron, la noi, la bocanci, la munți și la oi, am hotărât că ne e prea lene să urcăm pe vârf, mai ales că aflasem că s-a deschis traseu nou până sus, așa că îl lăsăm pe data viitoare, că tare mi-a plăcut aici ca să nu mai revin.

Cu părere de rău am luat-o înapoi pe triunghi roșu către cabana Suru, trăgând mereu cu ochiul în spatele nostru la soarele ce începea să apună. Până la intersecția de trasee în tăpșanul cel minunat am dat drumul fără oprire la “ui ce fain îiiii” și “ui ce floricele miștooooo”, de la un moment dat am rămas singură, că cred că se săturaseră de gura mea… mno ce să faci…dacă am multe cuvinte în mine…De la tăpșan am intrat din nou pe marcaj dublu prin pădurea cea urâtă, la pietrele alunecoase, ce acum pe coborâre păreau mult mai determinate să își rezolve scopul și anume de a ne da cu dosul de pământ.

Cabana am punctat-o rapid, a urmat pădurea cea frumoasă, cu razele desenate prin frunze și urcarea ce a scos untul din noi, iar acum ne-a dat-o la genunchi să verifice de ne-am făcut exercițiile de încheieturi ca lumea.

După 8 ore, cu miros de cimbrișor proaspăt în palme și în nări, 1500 de metri dobândiți, 2 kile și un vârf în minus, mii de poze pe plus și zâmbete grămadă, ne-am recuperat mașina…și pe măsură ce rulam spre casă în mintea mea se contura deja următorul traseu: De la cabana Suru, pe punct albastru până pe vârf, apoi pe Budislavu și retur pe triunghi roșu…

“Beibi, știi ce idee am?

“Lasă-mă-n pace!”

“Bineeeeeeee, dar pot mâine să ți-o spun?“

Munții Făgăraș – Rezumat traseu Cabana Suru – Șaua Apa Cumpănită – Șaua Suru

  • Tură de o zi
  • Data parcurgere – iunie 2024
  • Dificultate –  mediu
  • Timp parcurgere – 8.20 h dus întors, cu pauze multe
  • Distanță – 13 km
  • Are porțiuni periculoase sau abrupte – nu sunt porțiuni foarte expuse
  • View – traseu prin pădure, de la Cabană există view spre crestele Făgărașului
  • Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
  • Sursă de apă – da, la cabană și pe retur între Șaua Suru și Cabana Suru
  • Diferență de nivel  1499 m 
  • Tip  traseu – parcare la Izvorul Florii – drumul poate fi parcurs cu mașină de teren – de acolo triunghi albastru până în Șaua Apa Cumpănită -> bandă roșie până în Șaua Suru -> retur pe triunghi roșu 
  • Cum ajungi – din Alba Iulia – Avrig – Gura Jibrii – Izvorul Florii. Până în Avrig asfalt. Din Avrig până la Gura Jibrii e ok. De acolo sunt două exploatări forestiere care pot pune probleme serioase unei mașini mici. Noi am trecut cu Suzuki Jimny. 
  • Aplicații utilizate – Mapy
  • Semnal telefon – da, la cabană
  • Harta o regăsiți mai jos
  • Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum

Acest articol face parte din seria Trasee Munții Făgăraș. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

Vrei să te țin la curent cu vacanțele și călătoriile mele?
Abonează-te la newsletter


Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile și cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Leave a Comment