Nu toate pozele de la munte sunt perfecte…dar zilele sunt
Mașina mă mai hurducă o dată înainte de parcare, ca să fie sigură că nu am de gând să adorm și în fața mea se deschid crestele cu zăpadă ale Munților Retezat…Wait, parcă îmi sună cunoscută introducerea asta…Aaaaa, și vouă? Păi și normal! Pentru că ăsta e traseul spre lacul Bucura. Aaaaaa, nu asta voiați? Nu asta căutați? Vă interesează un traseu spre Culmea Slăvei? Păi ce să vezi că ați nimerit bine până la urmă, pentru simplul motiv că marcajul de traseu spre Slăvei începe și coincide parțial cu cel spre Bucura…așa că fiți drăguți și nu mă puneți să vă explic din nou, că eu mă apuc și nu mai termin și iar scriu un post cât Shogunul. Deeeeci…dați click AICI și țineți minte că până la intersecția cu punct roșu ce marchează circuitul lacurilor veți merge pe triunghiul albastru al Lacului Bucura.
Suntem în formație de 6 azi: trei zâne, doi prinți și un cățel aproape la fel de drăguț ca al meu. Nu chiar ca el, că mă aude și apoi mă mârâie, că e ciudos și are memorie bună, așa că ne mulțumim cu “aproape”. Toți rupți din stele, cu zâmbetele sus, haine colorate și chef de munte. Vrem să rezolvăm azi o traversare spre Culmea Slăvei, traseu cu intrare din Poiana Pelegii și ieșire pe la Crucea Trăsnitului, asta desigur dacă zăpada ne va permite și îl țin picioarele pe cățelul cel mai drăguț. Pardon, al doilea cel mai drăguț. Aventura a început din aceeași benzinărie de pe centura Alba Iulia, unde la 7 dimineața e populată doar de noi și fetele vesele (nu mă refeream la noi), a continuat cu aceeași benzinărie Mol de pe autostrada de lângă Sebeș, unde cafeaua e la fel de rea și servirea la fel de proastă ca de fiecare dată și același sandviș hurducat ca să încapă mai bine pe drumul de la Gura Apei. De la Poiana Pelegii până la intersecția cu traseul spre Lacul Lia numai bine ne-am dezmorțit picioarele, cățelul s-a ambientat cu muntele și apa rece de izvor. Și noi cu el, că are un stil de-a ți se încurca printre picioare când ți-e lumea mai dragă…
Din traseul principal ce e o cărare mare și lată, pe care nu aveți cum să o ratați, decât dacă poate faceți un milion de poze la brândușe, vă lipsește total simțul direcției și vă pierdeți în minunăția Retezatului…dar chiar și atunci se va găsi cineva să fie cu gura pe voi și să vă atenționeze că ați luat-o hoha pe câmpie și direcția e fix alta, o să vă împlântați într-un bolovan maaaareee, pe care la fel de mare se află un punct roșu și o săgeată spre stânga ce semnalizează schimbarea direcției spre Lacul Lia. Ei bine acesta e momentul în care începem să coborâm, nu de alta dar să avem și de unde urca la loc…mna nu vă mâțâiți că așa e la munte. Zis și făcut, am intrat pe cărarea îngustă și pietroasă de unde ni se arată Lia în toată splendoarea. Mână, picior, mai un bolovan, atenție la cățel ce se împinge…în 5 minute eram la lac. Păi aici, n-aveți cum să nu o puneți de o pauză. Vedeți că sunt niște pietre mari și late, numai bune de așa ceva. Nu încercați să vă așezați dosul pe marginea lacului că e mlaștină și luați apă la galoși… decât dacă intenționați treaba asta pentru că v-ați încins.
De la Lia traseul continuă prin dreapta lacului pe punct roșu. Direcția e fix creasta din fața voastră pe care trebuie să o traversați. Partea bună e că odată ajunși sus, nu mai urcați. Hi, hi, hi!
“Cum adică creasta aia de sus? Aia plinăăă de zăpadăăăăă?”
“Ămmmmm, da. Dar nu vă faceți probleme că dacă nu putem trece ne întoarcem și facem traseul lacurilor că și ăla e fain. “
În timp ce dădeam toată ocoșă indicațiile astea prețioase recunosc că am făcut o cruce cu limba că așaaaa mă plictisisem de zona asta de lacuri și așaaaaa de tare îmi doream să fac traseul cum îl configurasem de nu aveți idee…doar să nu fie de netrecut zăpada asta…Cu emoție în suflet am luat-o încetișor printre brândușe mov, ocolind cu grație toate pâraiele și pârâiașele ce acum la topirea zăpezii păreau să ne copleșească din toate părțile. Traseul vă conduce pe drept prin căldarea lacurilor, înconjurați de creste înzăpezite. Înainte să ajungeți la Lacul Ana traseul se desparte, spre dreapta rămâne punct roșu pe care continuați de doriți să faceți traseul lacurilor (ulterior va trece pe deasupra lacului Ana, iese la Bucura și apoi înapoi în Poiana Pelegii) și spre stânga e marcaj dublu – cruce albastră și punct galben, traseu pe care vom urca noi până pe Culmea Slăvei și apoi coborâm pe Crucea Trăsnitului.
“Iaaaaar urcăăăăăăăm?”
“Iar, ce să și faci, că suntem la munte… “
Începem urcarea printr-o traversare a pârâului ce leagă salba de lacuri Florica – Viorica – Ana – Lia, pârâu ce acum era ditamai fluviul și ce ne-a pus ceva dificultăți în traversare. Unii au scăpat neudați, alții udați parțial, alții au alunecat și și-au zdrelit mânuțele când ceilalți erau preocupați să nu se ude, alții au pierdut GoPro-ul în tot acest proces, iar cățelul s-a tras pe dos cât a putut, că probabil era rece apa, dar ulterior și-a luat inima-n dinți, ce să și facă săracul cu așa oameni demenți lângă el și a dobândit pârâul. Regrupați ca după bătălie pe malul celălalt ne-am evaluat, am stabilit că ponoasele nu erau chiar cât casa și putem continua. De după râu traseul urcă abrupt printre jnepeni preț de vreo 20 de minute. Poate fi și 10 minute dacă nu te oprești la fiecare sută de metri să povestești… numa zic. După urcarea cea șerpuită ajungi într-un platou unde mereu am senzația că voi de o turmă de capre negre, că mi se pare mie că e peisajul perfect… n-am dat niciodată… dar continui să cred că la un moment dat voi da. La platou o punem de-o altă pauză, mai scurtă. Hmmmm, încep să am vizibilitate mai bună spre traseul ce urcă pe Slăvei și îmi saltă inima de bucurie când văd că doar două limbi înguste de zăpadă trebuie să traversăm. Yeyyyyy! Mulțumeeeeesc!
Veselă ca o capră ajung rapid la prima bucată de zăpadă. Încerc cu bocancul să văd de sunt necesari colțarii… hmmm, hai că merge fără… încet, picior după picior rup cărarea în zăpada udă ce sclipește în lumina soarelui mai ceva ca marmura. În fața mea niște urme mici de capră veritabilă, nu din asta falsă ca mine, mă conduc până pe partea cealaltă. Pfui… am traversat. Cățelul ajunge și el fericit pe uscat. Bag de seamă că nu prea adoră nici udeala și nici terenurile instabile. Dat fiind faptul că m-am luat după urmele de capră am pierdut traseul ce era în diagonală ușor dreapta, așa că am luat-o pieptiș printre stânci ca să mă redresez. A doua limbă de zăpadă a mers și mai repede și mai ușor. Încă o urcare, eram sus. Ieiiiii! Ne prăbușim pe o piatră într-un peisaj veridic de Retezat.
La picioarele noastre Lacul Slăvei sclipește cu milioane de picuri, în depărtare Bucura ne face și ea cu ochiul, Judele stă îmbufnat parcă, acoperit tot de zăpadă, Peleaga pare mică și pricăjită de aici, Bucura 1 și 2 niște coloși. În zare Piatra Iorgovanului și frumoasa creastă Oslea… iar peste tot un cer de azur și niște norișori pufoși. Cred că aș putea să mă cufund pe vecie în toată frumusețea asta… Păi asta am și făcut… ne-am cufundat prima dată în povești, apoi în pachetele de mâncare de zici că dobândisem Mont Blancul. Cățelul s-a cufundat și el în multe bucățele de slănină și ulterior într-o moțăială bună, sătul de hihăielile noastre.
Pauza terminată, continuăm pe cruce albastră. De data asta pe coborâre ușoară. Cărarea ne poartă printre stânci și plaiuri. În stânga vedem lacul Turcel unde a mai urmat o sesiune de poze că prea frumoasă era lumina să ratăm momentul. Imediat după Turcel anumite persoane și-au dat seama că și-au uitat geaca la locul de luat masa, așa că am mai pus de o pauză, că deh, eram tareeeee obosiți. Geaca recuperată o luăm din nou la papuc. Nu la mare distanță de Turcel veți da de un indicator de traseu pe cruce albastră, pe care de-l veți urma ajungeți fix peste creastă la lacul Zănoaga. Noi nu aveam treaba asta în plan, așa că am continuat pe punct galben.
Marcajul e acum mai șters și peisajul s-a transformat. Înaintăm prin plaiuri aurii, înconjurați de munți înalți. Depășim stâne după stâne și după dimensiunea lor nu pot decât să mă bucur că încă n-au urcat, că la ce mari sunt cred că ne făceau câinii ca la nufărul.
După stâne veți intra în zona de jneapăn. Noi în punctul ăsta ne-am împrăștiat ca găinile bete în trei direcții și nici unii nu am reușit să o găsim pe cea bună. Regrupați după pâlcul buclucaș am regăsit cărarea și vreo doi rahați de urs, așa că am dat drumul la cântatul fără talent și fluierăturile haotice.
Păi și pe când ne aliniasem ca pinguinii pe cărare, cu Valhala în stânga și jneapăn în dreapta și bârfeam și noi ca tot omul, că ce să și faci la munte, aud în fața mea un țipăt. No, damn, asta ce-o fi? Urs nu-i că nu fuge nimeni…ne apropiem rapid. Pe cărarea îngustă o viperuță mică și neagră șuiera de mama focului. Unul dintre noi și cățelul trecuse, restul am rămas în spate. Mno și acum cum trecem, că pare cam amenințătoare asta mică. Oare sare la gât? Încercăm să dăm cu ceva pietre pe lângă ea să plece… vezi de treabă, că n-am reușit decât să o enervăm mai tare…În cele din urmă își face curaj Andrei și cu bățul extins la maxim reușește să o zboare din cărare. În timp ce plonja prin aer am mai auzit un șuierat…mna hai că asta a fost de mamă…Cu adrenalina la maxim îi dăm bocanc că deja coborârea e tot mai apăsată. Rapid intrăm în pădure și intensificăm poveștile, că rahații se intensifică și ei și încep să mă lase și ligamentele. Vorba Ioanei “mai bine urc decât să cobor atât”.
“Ioana, I know… “
După vreo 8 ore în loc de 5, zero capre negre văzute, 5 lacuri, multă apă la bocanci, o mână zdrelită, un GoPro și o geacă pierdute și recuperate, zeci de poze nereușite, o viperă ce probabil ne bombăne și acum că am făcat-o Batman, am ajuns la mașină cu zâmbetele sus, că deh… asta știe Retezatul să ofere: o zi perfectă printre toate pozele imperfecte în care apărem. Pe drum spre casă sună telefonul:
“Auzi, bețele mele sunt la voi?”
“Not agaaaaaaaaain…..”
Later edit – mulțumim lui Bibi și lui Zmeu, prietenii noștri de la Salvamont ce ne-au recuperat bețele. Băieți, you rock!
Munții Retezat – Rezumat traseu Poiana Pelegii – Culmea Slăvei – Crucea Trăsnitului
- Tură de o zi
- Data parcurgere – mai 2024
- Dificultate – mediu
- Timp parcurgere – 8 h
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – nu
- View – 3/4 din traseu exclusiv în gol alpin
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – da, pe parcurs până la Lacul Lia, ulterior lângă Lacul Turcel
- Diferență de nivel +653 m / – 1028 m
- Distanță 12 km
- Tip traseu – liniar – se poate face cu două mașini – Poiana Pelegii – bandă roșie – schimb direcție pe punct roșu spre Lacul Lia – de la Lia schimb pe cruce albastră – Lacul Turcel – punct galben până în drum.
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Baraj Râu de Mori. Drumul este asfaltat. De la baraj până în Poiana Pelegii drum forestier cca 50 min ce poate fi parcurs cu mașina cu garda înaltă la sol.
- Aplicații utilizate – Mapy.
- Semnal telefon – nu
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
Acest traseu spre Slăvei face parte din seria Munții Retezat. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.