Boston – Balene invizibile și baruri irlandeze
Am plecat cu ditamai bărcoiul în jur de 2 jumate. Noi şi încă vreo sută de persoane. Toată lumea s-a îngrămădit afară pe cele trei punţi, nu cumva să piardă momentul în care balena va face un flic-flac. Inclusiv eu, nu vă imaginați că am fost mai specială.
Până la momentul ăla, însă am admirat oraşul care se depărta încet, încadrat acum de albastrul senin al cerului şi albul curat al valurilor. După ce am ieşit în larg, începeam să mă felicit pentru dotarea cu geaca de la Columbia şi în acelaşi timp să regret bocancii pe care îi abandonasem în maşină, că e caaaald, la ce îmi trebuieeee. Uiteee ce soare eeeee… ăhm. Tăia un vânticel, frateeeee… De nu puteai sta în picioare. Încet, încet, punţile au început să se golească şi deja puteai să mai respiri. Toţi cei care rezistaserăm afară căutam febrili cu privirea printre valuri, da de, da de, vedem ceva. La un moment dat, iureş pe puntea doi… toți o tăiem acolo, decât că a fost alarmă falsă. Erau doar doi delfini ce nici n-au ştiut ei ce emoţie au provocat în inimile spectatorilor.
Timpul trecea, deja începeam să am vedenii cu balene şi mi se părea că fiecare val mai sănătos ascundea una. Mâinile nu mi le mai simţeam demult, la picioare încă mai mișcam din degete. Oare cum ar fi să ai degerături la picioare pe barcă? Că nu am mai auzit să se întâmple aşa ceva. Acuma, ce-i drept nu mă împiedica nimeni să merg înăuntru la căldură, însă după drumul de 14 ore, mutatul de la un hotel la altul şi efortul considerabil investit în această acţiune, de mă duceam jos şi atunci ieşea balena, cred că săream în apa stil sfredel să îmi fac o poză cu ea 🙂
După vreo două ore de holbat la apă, îngheţat nasul, picioarele şi mulţumit în gând şefului de la Columbia că e om serios, nu-şi bate joc şi face geci călduroase, am acceptat că nu vom vedea picior de balenă azi. Drept urmare ne-am bucurat de delfinii care parcă în ciudă veneau mai aproape, de păsările ce făceau salturi spectaculoase, de soarele cu dinţi ce începea să apună în spatele blocurilor din oraș. De n-ar fi fost aşa păcătos vântul i-aș fi dat o notă de 9 călătoriei. 10 mergea desigur cu flic flac de balene.
Ne-am întors înapoi în Boston în jur de 6. La coborâre am apreciat că ne-au împărţit tuturor bilete gratuite, valabile pe viață, poate mai venim odată și atunci avem noroc. Cu alte cuvinte, de mă mai duc la Boston, am balenele moca. Dacă mergeţi voi, ne înţelegem la preţ 🙂
Din port m-am îndreptat direct spre mașină, unde m-am dotat cu şosete lungi, bocanci și un pulover în plus. Deja mă simţeam om. Atâta frig am mâncat pe barca aia, de cred nu mă mai dezgheț decât la 40 de grade.
Echipaţi serios de munte am luat-o la papuc prin oraş. Bostonul e plin de baruri irlandeze și peste tot e numai party. Am intrat la Qincy Market, unde de musai trebuie să mănânci. O mulțime de tarabe cu feluri tradiţionale, din care recomand Lobster rolls, salată de crab și deserturi de toate felurile. Îmi plouă în gură numai când îmi amintesc. De acolo am luat-o aiurea pe străzi, am admirat clădirile înalte, dar nu aşa înalte ca în NYC, ce arătau mult mai european și mult mai chic, parcurile multe și verzi, magazinele cochete cu vânzătoare zâmbitoare. Obosiţi după atâtea căutări fără succes de mamifere acvatice, cu burțile pline, în cele din am parcat și noi la hotel.
A doua zi am făcut o vizită la campusurile universitare de la MIT şi Harvard, pe care chiar vă indic să le vizitaţi. Mie îmi place maxim să vizitez universităţi. De aş avea în cont vreo 300.000 USD, m-aş şi înscrie la una 🙂 drumul înapoi în NYC nu merită a fi menţionat, decât prin prisma traficului infernal, care nu se mai termina.
Aşezaţi, multe ore mai târziu, în scaunele confortabile de la Emirates, am rememorat fiecare minut, ne-am amintit fiecare apus şi fiecare veveriţă. Am făcut haz de noi şi de balenele invizibile şi am promis să folosim cândva biletele primite cadou. Cu nostalgie am povestit de Virginia cu ale ei dealuri verzi şi trasee cu vârfuri false, de NYC cu ale lui taxiuri galbene şi pretzel cu 4 dolari. Ne-a plouat în gură după bezelele cu ciocolată şi salată de crab şi cea mai bună pizza congelată.
Da, e fain în America…
