Nu vedem pădurea din cauza copacilor
“Oare unde să mergem?” pare a fi întrebarea ce îmi guvernează zilele libere. Și uneori și cele mai puțin libere. Cred că am un arc intern care se tot tensionează și dezamorsează când am închis fermoarul la bagaj. Și apoi o ia de la început, până la următoarea întrebare. Mai alternez pentru diversitate cu “Oare ce să facem?” și “Cum e vremea?” Navighez cu iscusință printre cele trei, căci sunt atât de multe țări de văzut și munți de urcat.
Cât călătoresc? Eu aș răspunde prea puțin. Multor cunoscuți li se pare prea mult, li se pare că doar asta fac. Mă mai întreabă “Auzi, dar tu câte zile de concediu ai?” “Nenumărate” mi-ar plăcea să răspund. În realitate am fix ca orice salariat dintr-o corporație. Vreo 24 pe an cred. Acum, că am mai îmbătrânit mi-au mai dat vreo două în plus…
Auzi, dar tu pe acasă stai? Da, stau. Mă schimb, mănânc, mai citesc, mai tund iarba, mai dau cu aspiratorul, chestii din astea casnice. Mai și gătesc uneori, cu sau fără talent. Încă nu am trimis pe nimeni la spital, așa că o iau ca pe un semn bun. Însă mie mi se pare puțin. Și aș mai vrea. Știți întrebarea aceea “Tu ce ai face dacă ai câștiga la loto 1 milion de euro?” Well, eu în primul rând nu aș putea câștiga, pentru că nu joc. Și dacă, sfidând legile probabilităților, mi-ar băga cineva în buzunar lozul câștigător, răspunsul meu invariabil rămâne același “Aș pleca în jurul lumii pe termen nedeterminat.”
Dar nu ți se pare obositor? Ba da, uneori e și atunci mă opresc. Recunosc că nu pentru mult timp, căci arcul începe să se tensioneze din nou.
Dar cine îți organizează vacanțele? Păi eu, cine să o facă? Da, este o muncă în spatele pozelor de Instagram și a posturilor de pe blog. Ore de căutat cazări, de întors hărțile pe toate părțile, de optimizat zilele și planificat activitățile până când ajung la suprasaturare și aproape că nu-mi mai vine să plec. Apoi iau o pauză și după, o iau de la început. Nu am plecat niciodată total nepregătită. Cred că anxietatea mea ar atinge cote maxime. Mereu am planul 1, 2 și 3 pregătit, astfel încât, dacă lucrurile o iau razna, să reacționez rapid și fără prea multă agitație. Ciudat e că situațiile limită mă calmează. Nu știu ce-o fi stricat la mine, dar așa sunt construită.
Și cum îți alegi destinațiile? Asta nu e greu deloc, căci sunt atât de multe de văzut în lumea asta încât chiar ai de unde alege. Am două principii aici: să merg într-un loc nou și să fie la ofertă biletul de avion. Cu alte cuvinte, mă las în mâna companiilor aeriene, manipulată de întreaga putere obscură a acestora. Dar mi-e bine, să știți…
Dar de unde ai bani, să tot pleci atât de mult? Sigur câștigi mii de euro pe lună. Well, mi-ar plăcea să vă zic da și aici, însă am un salar de corporatist, care e nici mare, nici mic. Însă arta, până la urmă, nu constă în cât câștigi, căci veniturile mari vin la pachet cu dorințe mai scumpe și pe principiul cum vin, așa se duc, tot aceeași brânză faci. Însă încerc să nu pierd focusul și pădurea din cauza copacilor. Pe acest principiu, conduc un Logan și sunt mulțumită cu asta, stau într-o casă la țară pe care am amenajat-o cu un sfert din banii pe care i-aș fi alocat unei locuințe în oraș, nu-mi cumpăr telefoane scumpe pentru că nu văd rostul, stau să mă gândesc bine dacă o cremă de față de 200 de lei mă face să arăt mai altfel decât una de 50 de lei, sau voi umbla mai mândră într-o pereche de pantofi de 1000 de lei față de una de 300. Îmi cumpăr rar haine și atunci le iau la reducere, căci mă enervează maxim să plătesc un preț de două ori mai mare decât e cazul. Cred că am în dressing haine de 15 ani și încă le port. Cu alte cuvinte, sunt extrem de precaută în a arunca cu banii pe chestii materiale care îmi aduc o satisfacție de moment. Chiar și în planificarea călătoriilor sunt cumpătată – biletele de avion le vânez multe luni, cazările la fel. Îmi pun în permanență bani deoparte pentru ce va să vină și asta o fac în ziua în care am încasat salariul, ca să nu mă prindă luna următoare. Dacă am o lună cu mai multe cheltuieli, aleg destinații mai ieftine. Până la urmă, nu e nicio scofală sau mare magie. Ține de a prioritiza. Știu că sună corporatist, dar asta e realitatea.
Prioritățile tale care sunt? Să asiguri o educație copiilor tăi? Da, e scumpă rău treaba asta. Nu știu dar așa am auzit. Să îți ridici casa visurilor? Să aibă piscină și o grădină? Mda și treaba asta costă niște bani. Să ai mereu o mașină fancy? Mai punem niște bănuți și aici. Să fii mereu la modă? Da, mai adăugăm din buget și aici. Vedeți, prioritățile sunt diferite pentru fiecare dintre noi și dacă te raportezi la un buget limitat, categoric nu le vei putea avea pe toate. Norocoși cei care o fac! Eu nu sunt în categoria aceea, așa că mi-am ales o singură prioritate: să trăiesc în viața asta cât mai multe experiențe. Scumpe, ieftine, nu contează. Suficient de multe încât să îmi bucure gândurile, însă nu copleșitor de multe încât să devină obsesiv. Asta e pădurea mea, pe care încerc să o văd mereu. A ta, care e?
De ce? Mda, aici nu am un răspuns foarte clar și cred că acest post s-ar transforma în roman cu trei volume dacă mi-ați permite să aberez tot ce e de aberat pe tema asta. Mulți o fac datorită presiunii sociale. Nu strâmbați din nas că asta e o problemă din ce în ce mai acută. Alții o fac pentru rețelele de socializare. Eram mai deunăzi cu niște prieteni la masă și îmi povesteau că o cunoscută de-a lor, în timpul liber, nu face altceva decât să-și programeze ținute pentru diverse locații în vederea postării pe Instagram. Nu comentez… asta o fi pădurea ei… aș fi ipocrită dacă m-aș ridica total asupra celor două menționate mai sus și aș susține că nu mă ating. Nu fac parte din pădurea mea, dar au un oarecare impact minor.
Însă ceea ce îți aduce o călătorie nouă e mult mai mult. Mie îmi aduce oameni noi, stiluri de a privi viața diferite, mâncăruri care mai de care mai aromate, căci sunt o gurmandă și cele 53 de kg din dotare rămân doar 53 cu mult efort. Îmi aduce apusuri care mai de care mai colorate și nopți în care stelele se așază diferit pe cer. Mă pune în situații în care nu am mai fost și mă îndrumă să mă descurc, să am încredere că oamenii sunt buni și că toate pot fi rezolvate. Dacă la primele călătorii îmi repetam obsesiv lista de esențiale și dacă îmi uitam placa de păr eram de-a dreptul dărâmată, azi îmi verific doar pașaportul, cardul, telefonul. În rest, mă descurc. Dar și asta a venit după ani de experiențe de cele mai diverse. Și de aș da timpul înapoi, nu aș schimba nici măcar una.
Cam acestea sunt motivele mele. Tu, unde te situezi? Care e pădurea ta și copacii din cauza cărora nu o vezi?
