Urc încet drumul lat de aproape o bandă jumătate și total neinteresant, ce duce din Runc spre Vârful Vulturese. În timp ce îmi târșâi bocancii prin colb, mă bombăn că de ce n-am venit cu Jimny, că se putea, că de ce am ales traseul ăsta, că dacă e așa până pe vârf eu ce fac, că plictiseala e mare și priveliștea ciuciu. Că de ce oare durează 6 ceasuri traseul ăsta și când oare începem să mai și urcăm, că de jumătate de oră ne îndeletnicim cu drumuri forestiere mărginite de boscheți. Dezamăgirea e doar la mine, bag seama, căci restul grupului e plin de energie. Așa că ignor sindicatul ce începe să comenteze și parcurgem în povești despre Maroc restul jumătății de oră, până când Insh’Allah drumul o cotește la dreapta, iar marcajul de traseu spre vârful Vulturese la stânga. Mna, așa mai vii de-acasă!
Entuziasmată de iarba ce mi se arată în cărare și copacii abia înverziți, cât pe ce să ratez semnul, destul de evident de altfel, ce îmi indică direcția unui pârâu… wait, whaaaat? Pe aici prin nămolul ăsta? Pe lângă crengile astea căzute? Adică bocancii mei cei frumoși vor trebui să îndure asemenea suferințe? Mna și s-a dus dracului tot entuziasmul! Mă năpădesc amintiri similare din coborârea de pe Piatra Cetii, unde Pârâul Cailor mi-a dat maxime bătăi de cap și din nou încep să mă felicit, NOT, că am ales această minunăție de traseu. Tot bodogănind urmărim prin pârâu, spre fericirea noastră, nu foarte umflat, semnul de traseu triunghi albastru, când pe stânga, când pe dreapta, să nu ne afundăm prea tare. Acum nu vorbesc în numele tuturor, că eu am scăpat doar cu bocancii murdari, însă anumiteeeeee persoane, dar nu dăm numeeeeee, tot încercând rute ocolitoare prin pădure și pe sub pădure, ce să vezi că au luat apă la galoși. Pam, pam!
Mna, tot deliciul ăsta prin pârâu a durat și el vreo 45 de minute. Și pe când îmi pierdusem orice speranță de traseu mișto, ce să vezi, că dintr-o dată cărarea a luat-o avântat în sus și spre stânga, lăsând în urmă valea umflată și plină de nămol, iar în fața noastră, după vreo 10 minute de scuipat plămânii afară, au început să se etaleze vârfurile molcome ale Trascăului. Păi, dar așa mai merge, băi frățică…dădusem de fapt în traseul ce ducea fix spre Scărița Belioara.
Ajunși aici, ignorați de acum marcajul triunghi albastru, o luați din nou la stânga pe creastă, urmărind triunghiul roșu, ce vă va conduce pe traseu spre vârful Vulturese.
Iar ce mi s-a arătat apoi a plătit cu vârf și îndesat tot drumul plin de praf și noroiul și pârâul și crengile agățăcioase ce s-au ostenit atât de mult să ne oprească.
Prima dată intrați într-o pădure mare și rară de mesteacăn. Cărarea șerpuiește ușor prin iarba verde decorată cu flori mici, iar cerul e atât de albastru încât pare ireal. Apoi vă puteți opri să admirați frumoasa grotă Coșul Boului ce se va căsca în masivul Belioarei fix în spatele vostru. Dacă veți continua prin pădurea magică ce se deschide când și când, în dreapta și în stânga, spre poieni fermecate ce par croite pentru ciopor de cerbi și ciute, veți trece peste Vârful Muncelu cu ai săi 1202 m. Noi ne-am prins că am trecut pentru că începusem să coborâm… după coborârea ușoară printre mesteceni, intrați într-un desiș de copaci și boscheți ce vă vor conduce pe o cărare îngustă în urcare accentuată, preț de 10 minute. Tot pe triunghi roșu.
Proaspăt ieșiți din boscheți, inspirați și respirați căci vârful Vulturese cu ale lui panorame grozave vă așteaptă.
Păi și pe vârf, dacă nu ne-am tras în chip din șapte părți, păi nu ne-am tras deloc. Păi spuneți și voi cum să nu o facem când în jurul nostru era doar stâncă și iarbă și pădure și nori și flori galbene… și mi se gată cuvintele… Atmosfera era atât de clară încât în dreapta departe vedeam Vlădeasa, în stânga Făgărașul, iar în spate ițit puțin și Retezatul. Toți decorați cu zăpadă proaspătă de aprilie. Și din nou mi-am reamintit cât de surprinzător și spectaculos e Trascăul. Cum știe să țină doar pentru el locurile astea și doar de meriți decide să ți le arate.
Când ni s-a terminat filmul din aparat, am luat-o la picior pe marcaj. Mna aici trebuie să fac o mențiune. Traseul marcat cu triunghi roșu te scoate în Lunca Arieșului. Însă în dreptul vârfului Măgura identificasem eu pe hartă o cărare ce ducea în Ocoliș. Singura problemă era că aveam o bucățică nemarcată, așa, cam de-un deget, dar ce e asta la noi, hm? Aroganța asta am plătit-o noi ulterior…
Cărarea ne-a condus ba prin pădure, ba prin câmpii, până s-a terminat și am nimerit într-o mlaștină. De aici a început zona crepusculară. În fața noastră era o pădurice, o vale și două urme de cărări abia ieșite din iarbă. Una pe dreapta, una pe stânga. Din harta descărcată nu îmi dădeam seama pe care ar fi trebuit să o alegem astfel încât să dăm în cealaltă cărare ce îmi apărea pe hartă. Instinctul îmi spunea stânga, iubitul îmi spunea dreapta. Și eu, ca o soție ascultătoare și supusă, am luat-o dreapta. Well, de data asta a fost cu eroare, că am mers de ne-am rupt fix vreo 20 de metri, când ne-am prins că suntem pe dreapta văii din ce în ce mai adânci, iar drumul nostru e mult în stânga. Am mai făcut o încercare pe cărarea din stânga, ce a mers bine o vreme, până când am pierdut războiul cu măceșii în floare ce aveau niște spiiiiiniiiii, vai mamă! I-am dat din nou cu abort the mission, însă acum eram mult mai aproape de cărare, așa că am luat-o, nirvana, fix în sus printre copaci, pe un abrupt demn de Trascău. În 5 minute eram pe cărarea de pe hartă, care era ditai drumul de căruță.
Scăpați de amenințarea măceșilor înțepăcioși, cam flocăiți și cu sângele la vedere (doar unii dintre noi, ce nu mi-au citit postul despre Trascău și au decis să apară în pantaloni scurți), ne-am bucurat maxim de restul traseului, care a mers ca-n brânză de acum. Am fost recompensați cu căsuțe de paie fotogenice, salcâmi încă neînfloriți și păpădii galbene. Cu dealuri molcome mângâiate de soare, cum doar Trascăul știe să ofere.
După fix 6 ceasuri jumate, eram înapoi la mașină, plini de noroi și praf și spini, dar cu dinții la vedere, ca urmarea a tratației oferite de Vârful Vulturese și ai lui prieteni din Trascău.
- Munții Trascău – traseu Vârful Vulturese
- Tură de o zi
- Data parcurgere – aprilie 2023
- Dificultate – mediu
- Timp parcurgere – 6.30 h dus întors, cu pauze multe
- Distanță – 14 km
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – nu sunt porțiuni expuse
- View – traseu jumătate prin pădure, ulterior panoramă asupra Scăriței Belioara, Vlădeasa, Trascău.
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili.
- Sursă de apă – da
- Diferență de nivel +660/ – 710 m
- Tip traseu – circular – am lăsat o mașină în Ocoliș, imediat peste pod. Cu a doua am mers în Runc , unde am urmat marcaj triunghi albastru – ulterior am trecut pe triunghi roșu și stânga pe nemarcat până în Ocoliș
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Ocoliș – drum asfaltat
- Aplicații utilizate – Mapy, Munții Noștri
- Semnal telefon – da
- Harta o regăsiți mai jos
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
Acest traseu spre Vârful Vulturese face parte din seria Munții Trascău. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.