Skaros – muntele de la mare
Mă aplec și abia atingând cu creștetul florile ce se preling, traversez un nou tunel de vegetație. Copacii s-au împreunat cu iedera și cu pinii, iar în unele locuri aproape că nu mai vezi cerul de atâta culoare. Cu această ocazie, mai rup o pânză de păianjen, destul de rezistentă, că a trebuit să flutur bine din mâini să scap de ea….brrrrrrr…Damn! Da păianjenii ăștia de aici au doctorat în textile, drumuri și poduri suspendate? Suntem în drumeție prin Lefkada, pe o cărare pietroasă ce urcă șerpuit spre vârful Skaros. Când nu traversăm coridoare de flori, în dreapta noastră se deschide mijlocul insulei, cu frumoasele lanuri de linte, verde crud acum, pereții aspri împodobiți de galbenul florilor de mai. Nu se vede nici un sat, nici o casă și am senzația că sunt la capătul lumii. Recunosc că senzația asta mi-o dă și poteca ce pare neumblată de o mie de ani. La câte pânze de păianjen sunt, poate chiar așa e 😊
Drumeția spre vârful Skaros, din Lefkada pornește fix de lângă mănăstirea Agios Georgios. Aici am lăsat mașina și am pornit pe cărarea bine delimitată. Din puținele informații găsite pe net, cică facem 2 ceasuri jumate dus, întors, cu o diferență de nivel de vreo 300 m. Easy, peasy! Perfect pentru o dimineață cu 20 de grade în termometru și un soare capricios. În plus, după atâta plajă, muream de nerăbdare să pun piciorul pe ceva stânci.
Revenim la traseu…Pinii sunt repede înlocuiți de ceva arbuști mai pitici, iar traseul urcă ușor, fără nici un grad de dificultate. Din loc în loc, mai găsești pe pietre o fleșcăială cu vopsea roșie, care pare a fi ceva marcaj. Oricum e greu să te pierzi, căci poteca e tare clară. În unele locuri, ferigile de un verde crud, se unesc deasupra ei și trebuie să rupem covorul cu trecerea noastră. Ocazie cu care îmi iau o mângâială de la frunze și uneori și niște zgârieturi, nu de alta dar am fost extrem de inspirată să merg în pantaloni scurți… Duhhhh…Cine s-o fi gândit că într-o drumeție prin Lefkada oi găsi atâtea tufe? Mă așteptam să fie extrem de arid…Whatever, îi dăm înainte oprindu-ne din loc în loc să admirăm priveliștea…Păianjenii mă stresează maxim, ocazie cu care decid să iau problema în mână și îmi arvunesc o cleombuță cu care rup în fața mea eventualele pericole. Doamne, să mă fi văzut…Eram Harry Potter, varianta feminină….Până la sfârșitul hike-ului, a devenit bagheta magică, cu ajutorul căreia am făcut o febră musculară la mâna dreaaaaptăăăăăăă…de nici paharul cu vin nu reușeam să îl ridic fără o mieunătură. Pe lângă pericolul de sus, la fiecare 10 pași, din fața noastră zbugheau speriate niște șopârlițe mici, mici și verzi, verzi. Deja eram bulversată, nu mai știam în ce parte să fiu atentă. Ba sus, ba jos…Doamne, dar e chiar obositor traseul ăsta.
Datorită vitregiilor naturii, care părea că ni se împotrivește la fiece pas, am mers tare încet, așa că după o oră, deși ar fi trebuit să fim deja pe vârf, ajunsesem doar undeva la trei sferturi din traseu. Ocazie cu care iubitul meu a decis să o taie de pe marcaj, pe o cărare doar de el identificată și știută. Eu, ca o nevastă supusă și ascultătoare, l-am urmat. Desigur, după o uitătură rece și un veninos “deie dracul să se înfunde cărarea și să trebuiască să mă întorc, Cristian!” Spre norocul lui, chiar ducea cărarea asta undeva. Am mai bifat niște zgârieturi și două urzicături și Aleluia, am ieșit din boscheți, fix lângă o stână. De capre. Și oi. Fix trei. Oile nu caprele.
Priveliștea se deschide în fața noastră spre un drum laaaarg, laaaarg, cu soare și mai ales fără păianjeni și șopârle 😊. Pădurea din dreapta noastră răsuna de tălăngile agățate la gâtul caprelor. Damn! dar câte clopote or fi pus, că mi se pare că sunt la concert….
Traseul continuă prin stânga stânii drept în sus. În 5 minute ajungi la o platforma betonată și rotundă, care ține loc de punct de observație. De acolo, o iei în dreapta pe cărare și după încă 10 minute ești pe vârf. Vorba vine…că e un platou cu un bolovan mai ridicat, fleșcăit și ăsta cu un pic de vopsea.
Păi și de aici, să te ții, că priveliștea e dumnezeiască…parcă înțelegeam de ce toată pădurea ne pusese contră, pentru a-și apară locușorul ăsta divin. De jur împrejur Marea Ionică, de un albastru desăvârșit se împreuna cu cerul, ruptă doar de verdele crud al pinilor și rozul florilor. Ocazie cu care am hotărât că eu nu mai vin în Grecia decât în Mai. Luna.
Am făcut un milion de poze, inclusiv vreo 2 selfie, la care I really, really suck și ne-am lăsat copleșiți de atâta frumusețe. A naturii, nu a selfiurilor mele…
Sub privirile curioase ale caprelor, am ales drept traseu de întoarcere, drumul lat, care o ia prin dreapta stânii, că eu no way in hell, să mă mai întorc pe la arahnide! Or fi ele folositoare la ceva în lumea asta, dar io chiar nu înțeleg la ce și nici nu sunt curioasă să aflu…
Până la mașină acum am făcut doar vreo 40 minute, că dispăruseră toate opreliștile și în plus era la vale. În curând atingeam din nou mănăstirea Agios Giorgios și puneam punct uneia dintre cele mai frumoase drumeții din Lefkada.
Rezumat drumeție în Lefkada (Grecia): Kollyvata – Agios Georgios – Skaros și retur
- Tură de o zi
- Data parcurgere – mai 2021
- Dificultate – ușor
- Timp parcurgere – 3.30 h dus întors, cu pauze
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – nu
- View – traseul este integral prin pădure, însă pe Vf Skaros există view 360 grade spre întreaga insulă Lefkada
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă
- Sursă de apă – nu
- Diferență de nivel +345/ – 345 m
- Tip traseu – circular
- Cum ajungi – din Karya – Kollyvata – cca 15 min. Drumul este asfaltat.
- Aplicații utilizate – Locus Map
- Semnal telefon – da
- Pentru cine dorește harta în format GPX, dați un semn pe mail și o trimit
- Vă rog să studiați condițiile meteo înainte de a purcede la drum
Acest articol face parte din seria Grecia. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
