Giethoorn – cel mai frumos sat din Olanda

Barca, mult prea mare pentru 3 suflete câte suntem, înaintează încet pe canale. Acum, fie vorba între noi, nici n-are cum înainta mai repede la un cal putere cât are motorul. De fapt, cred că e mai puțin de un cal, e un minical… Partea bună e faptul că nu face zgomot deloc. Doar pleoscăitul apei, când mai aterizează abrupt vreo rață pe lângă noi, ne deranjează. Mai mult pe Jack, ce nu prea înțelege ce e cu rațele astea mici de Olanda, agitate, colorate și zburătoare, că cele pe care le știa el de la Dumitra sunt mari, grase, stau pe pământ și fac gălăgie multă. În special când le fugărește pe lângă gard. Eeeee, prietene, ai ajuns la oraș acu…Suntem în Giethoorn, cel mai de poveste sat din Olanda.

Giethoorn a fost fondat în jurul anului 1230 de o sectă religioasă numită flagelanți (grupuri de creștini care practicau autoflagelarea în scopuri spirituale). Căutând un loc retras, probabil să se autoflageleze în liniște, fără să fie judecați de alții, că altă explicație nu am, ce să vezi, că l-au găsit în această zonă din provincia Overijssel. Însă, înainte să găsească locul, au dat de numeroase coarne de animale în turbării, rămășițe ale unei inundații uriașe din jurul anului 1170. De unde și denumirea de Giethoorn: vine din cuvintele olandeze „Gietehorens” (cornuri de capră). Un început sinistru, aș putea zice, pentru un nume atât de faimos acum. Primii veniți, cei cu autoflagelarea, au făcut canalele de nevoie, nu ca să fie ei faimoși la un moment dat pe Instagram, că erau doar flagelanți, nu și vizionari.

Ocupându-se pentru a trăi cu extragerea turbei, în zona asta mlăștinoasă, aveau nevoie de o strategie să o transporte, așa că unul mai luminat s-a trezit că ar fi foarte simplu să o facă cu barca. De aici canalele. Mult timp au stat ei singuri, singurei, fără să îi știe nici hantătar. Mai exact până prin 1958, când regizorul olandez Bert Haanstra a filmat în Giethoorn comedia „Fanfare”. Iar din acel moment totul a fost istorie. Filmul a avut un succes uriaș în Olanda și a pus Giethoorn pe hartă ca destinație turistică. Practic, un sat anonim a devenit celebru într-o noapte.

Bine, bine, gata cu istoria! Acum, la categorisirea de grozav, poate a contribuit și soarele care era sus, cerul fără pată, primăvara absolută, florile colorate în zeci de nuanțe de galben și peluzele verzi, tăiate parcă cu forfecuța de unghii. Bine, nu mai adaug casele ce păreau coborâte din reviste. Acoperiș de paie, obloane colorate, puzderie de flori la ferestre, ce să vă mai spun? Sună idilic, au ba? Auzisem eu din social media că e de poveste, dar parcă în realitate e mult mai grozav decât în poze. Deși am păreri împărțite cu social media și mi se pare că mai mult rău face acestor locuri decât bine, nu pot fi ipocrită și să nu recunosc că și eu tot de acolo am aflat… așa că, asta e.

Ce să faci în Giethoorn? Păi să te plimbi. O poți face pe apă cu o barcă, pe jos sau, desigur, pe bicicletă, că ești în țara în care numărul bicicletelor depășește cu mult numărul locuitorilor. Mașina o lași frumos în parcările amenajate, că nu ai voie cu ea. Și de te pune sfântul să intri cumva, așe amendă îți iei, de lucrezi la adunat de sparanghel vreo 2 luni să o plătești. Acestea fiind spuse, eu vă recomand barca.

Noi am luat-o din cel mai îndepărtat capăt de centru, respectiv parcarea C (desigur că sunt denumite parcările, să fie logic și simplu, duhhhh). Ne-a explicat un barcagiu ce nu avea mai mult de 10 ani și un metru pe verticală cum funcționează, dar tot degeaba. Nu ne prea ambientam cu ea, mai ales că era la început. E ca și cu cărucioarele de la Dedeman, care merg fix în direcția opusă celei dorite. Și după ce te lupți cu ele vreo doi ani și doar bombăni că cine, fras, le-a proiectat, descoperi că tu, de fapt, le împingeai invers. Mna, cam așa și cu bărcile cu motor de un minical din Giethoorn. Ne-a luat vreo 15 minute și 3 intersecții de canale să ne prindem cum să nu ne mai bușim în marginea canalului și să ținem direcția dreaptă. Mă rog, lui Cristi, că eu am stat ca o zână și am dat indicații doar. Hi, hi.

Mna, și până la ambientare ne-am ciocnit de alți tăntălăi ca noi, care știau să conducă minicalul ceva mai prost, am înjurat în liniște pe cei ce aveau motor de un minical jumate și dădeau viteză de zici că erau Verstappen la Zandvoort.

Traseul din Giethoorn (Olanda), parcarea C, îți oferă două variante. Una scurtă, de o oră, care pleacă pe canalul principal și se întoarce prin lac de la biserică, sau una mai lunguță, ce merge pe canalul principal până la moară și apoi, tot prin lac, te aduce înapoi și durează 2 ore. Noi am optat pentru cea mai lungă. Și, pret de două ceasuri, am admirat din barcă satul cu casele de poveste, localnicii extrem de calmi ce își desfășoară viața fără să îi deranjeze mulțimile ce le asaltează localitatea în fiecare an, odată cu venirea primăverii, și semafoarele ce funcționează pentru bărci.

Până la ieșirea din sat, spre lac, vei face vreo oră… asta dacă nu e aglomerație, mai ales în dreptul parcării A, ce te duce drept în centrul satului. Odată trecuți de centru canalul continuă spre dreapta și dă în lac. Aici vei putea admira lebedele ce îți vor face concurență la viteză (pare-se că au motor mai mare de un minical) sau alte specii de păsări (cărora nu le știu numele, că nu sunt foarte specialistă) ce altă treabă, pare-se, că nu au decât să se înalțe, să se lanseze ca o săgeată în apă, iar apoi să revină la suprafață cu un pleoscăit, fix lângă barca noastră, ca să îl sperie pe Jack. Aaaaa, credeți că asta e nimic? Păi poate nu l-ați auzit cum latră… na, lasă, că l-au auzit locuitorii din Giethoorn (Olanda). Și cei de pe o rază de 5 km prin prejur. Sunt curioasă dacă acum mai sunt atât de fericiți de satul lor idilic inundat de turiști.

Tot din zona lacului veți putea admira insulele fără acces turiștilor, unde olandezii mai ciufuți, ce n-au chef de oameni, au case, unele chiar mai mișto decât cele din centrul satului. Singura problemă pe care o văd eu acolo sunt cumpărăturile de la Kaufland, care de musai trebuie să vină pe apă, și o eventuală inundație, ce cred că le afectează fundația. Sau poate n-au nicio problemă, doar sunt eu ciudoasă pe ei și îmi închipui că au probleme.

Am lăsat barca în port cu regret că n-a durat decât două ore și că nu suntem și noi urmașii autoflagelanților, ca să moștenim măcar un miniconac din ăsta și o barcă cu motor de un minical. Pam, pam!