Gunung Leuser – fugăriți de urangutani
Coborâm lângă o cascadă, loc în care luăm și masa. Adică orez, pui, legume. Cred că nu mai îmi trebuie orez un an de acum încolo… Totul împachetat foarte original în frunze de palmier. Cu fugăritul ăsta prin junglă ni s-a făcut o foame tuturor, încât preț de câteva minute bune doar hăuitul gibonilor mai sparge liniștea. Terminăm, împachetăm și ia-o la deal pe poteca tot mai îngustă. Nu trec cinci minute de cățărat pe liane când apare ață în fața noastră altă femela cu puiul după ea… hai noooo… Serioossss… Iaaar?! Ce mama ei de treabă… Urangutanii ăștia din Gunung Leuser nu au auzit că ar trebui să stea în copaci? În toate cărțile așa scrie! Ce doamne iartă-mă caută toți pe jos și mai ales pe potecă? Sunt toți în ceva perioadă de regăsire spirituală? Mai și mâncasem ca o nesimțită… Măcar nu mă îngraș… Ok, hai la fugă iar… Problema era că de data asta nu prea aveai unde, pentru că în stânga potecii era o râpă destul de serioasă, iar în dreapta înclinația nu te prea ajuta să o iei la deal. Cu lianele încă nu mă descurcam, așa că am înțepenit fiecare pe unde eram. “Stay cool”, ne șoptește ghidul. Ce mai puteam face altceva… Doar n-o să sar la ea cu cuțitul în dinți. Nu de alta dar sigur mă face, că pare cam a dracului. Eu și Cristi ne întoarcem cumva cu spatele înspre cărare, încercând să îi facem loc. Măcar asta nu vine cu freza sculată, observ. Trece legănat pe lângă noi, efectiv frecându-se de pantalonii lui Cristi. Încremenim câteva secunde, până o vedem dincolo de noi. Puiul, o urmează prin liane. Când spațiul devine sigur, efectiv aud un respirat de ușurare colectiv. Mno, așa ceva… asta da experiență. Cu endorfinele la maxim restul traseului mi se pare floare la ureche, deși e destul de dificil. Liană, piatră, rădăcina, potecă, ține-te, fii atentă, mai bag și o căzătură în mâzgă de mi se duce cu totul aura de zână care sunt… Nu contează, în scurt timp ajungem la râu și facem o pauză să așteptăm partea nemțească a grupului.
Pe râu o familie de macaci au găsit un cot de apă, ca o piscină naturală și făceau concurs de sărituri de pe liane. Mamăăăăă cât talent… ce acrobații… ce se distrează… ghidul nostru vrea să facă pe deșteptul și se duce sub copac încercând să le sperie. Efectul e temporar, pentru că astea mici sunt multe și deștepte, se regrupează urgent și conduse de lider mai să îi sară în cap, ocazie cu care și trage o trântă în apă, încercând să dea în spate. Mno, 1-0 scor macaci.
Ropotele de râs ne sunt întrerupte de porter care apare cu nemții din spate. O săracii… cred că au luat ceva contact cu solul, având în vedere culoarea cărămizie a textilelor. Da cu gura până la urechi. Bravo măi!
Ultima parte a călătoriei prin Gunung Leuser urma să o facem pe niște cauciucuri, legate între ele cu sfori. Un fel de rafting, fără veste de salvare, bărci, echipament etc. Mno bine… măcar e curată apa, ce să mai zic. Ne ambalăm rucsacii în niște pungi de plastici, pentru protecție. Iahtul nostru e format din trei camere mari de tractor și două mici în capete, legate între ele cu sfori. Pe cele mici se poziționează ghidul și porterul, ca să ghideze barca, iar restul de trei le ocupăm noi, fiecare pereche. La primul val mai sănătos mă ud de tot. La al doilea, îl pierdem pe porter. La al treilea mă felicit pentru lipsa machiajului. Al patrulea îmi desfundă sinusurile și urechea dreaptă. Îl recuperăm pe porter, mă vindec de toate înfundăturile posibile, și parcă și aud mai bine.
Mă țin cu nădejde de sforile cauciucului, da de, da de nu mai iau apă la pupa. Greeeșiittt! Încă un prag, hai cu valul, îl pierdem pe ghid și aproape și pe Cristi. Deja ne obișnuim și după ce mă prind cum să fac să nu mai dau ca fraiera la fiecare bufnitură cu fundul de pietre, începe să devină și distractiv 🙂 Nemțoaica aproape își pierde aparatul, care oricum e ud… sper pentru ea să fie waterproof ca mascara. Dă-i cu râsete, deja suntem pirații râului. Mai am un pic și încalec pe cauciuc… În pauzele de valuri admirăm jungla atât de verde, cu liane atât de lungi și flori multicolore , ce se oglindesc în albastrul curat al apei.
Ajungem în sfârșit în port, ne recuperăm rucsacii și uzi până la piele, dar cu zâmbetele sus, ne îndreptăm înspre terasa bungalow-ului nostru din bambus. După un bine meritat duș și niște haine uscate, mă așez în șezlong, cu un mojito în mână admirând priveliștea. La scurt timp începe o furtună sănătoasă, prilej cu care se așterne o liniște mormântală peste tot verdele ăsta ireal. Închid ochii și rememorez încet fiecare moment, fiecare emoție, fiecare zâmbet… Gunung Leuser! I will remember! What a day!
Acest articol face parte din seria Indonezia. Dacă vrei să citești toate capitolele și întreaga aventură, dă click AICI.