Canionul Stuðlagil și puffinii de la Borgarfjörður eystri
Deschid ochii neînțelegând de unde vine toată lumina asta…OMG, e soareeeeeee? Sar rapid din pat, la fix ca să prind un răsărit violet peste apa ce pare de oglindă. Doamne, sigur am făcut ceva bun în viața asta încât să merit așa ceva. Deși îmi îngheață dosul, că am fost atât de inspirată încât să ies în pijama, mă pun în fața căsuței unde locuim și stau în admirație 5 minute. Mai mult vă spun sincer că nu am rezistat. De frig, nu din alt motiv. Și de nerăbdare că azi vom vedea puffini în Islanda, deși suntem conștienți că șansele să-i vedem tind mult spre zero, plus canionul Stuðlagil, pe care l-am sărit ieri datorită ploii. Aaaa nu știți ce sunt puffinii? Cele mai drăguțe păsări pe care vi le-ați fi putut imagina. Ia ziceți voi, n-am dreptate?
Un mic dejun copios și hai la drum. De data asta suntem în afara ring-road-ului, pe drumuri neasfaltate ce ne poartă șerpuite printre munți înalți și verzi. Pe măsură ce câștigăm altitudine, apele fiordului se depărtează tot mai mult, clipind în depărtare cu străluciri de sticlă ornamentală. Din loc în loc, păduri de puieți de brad, ireal de verzi pe solul întunecat al Islandei. Sunt atât de colorați încât par de plastic… Îi dăm drumul iar la “ui ce fain îi”, construcție lingvistică ce ne însoțește până la puffini. Satul, pe numele lui islandez Borgarfjörður eystri, deși e mult spus sat, cuibărit pe malul unui fiord, pare părăsit. Nici urmă de om, local sau străin. Trag concluzia că nu vom vedea mare lucru azi, dar dacă tot am venit până aici, nu strică să dăm o geană. Urcăm platformele metalice ce ne duc aproape de marginile stâncilor, însă în afară de niște priveliști grozave și niște găuri în stâncă ce bănuiesc că or fi vilele puffinilor mai înstăriți, nimic nu ne captivează atenția. Mna bine puffinilor, lasă că vă vedem noi altă dată. Deși e cu eroare vizita, drumul până aici a fost atât de frumos, încât nu ne pare rău nici 5 secunde.
Următoarea oprire – canionul Stuðlagil. Țin minte prima poză pe care o văzusem pe net cu Stuðlagil…coloane înalte de bazalt, sărite spre cer, împărțite de o apă atât de turcoaz încât părea ireală. La fel de bine țin minte că mi-l pusesem pe lista de favorite printre primele. Înțelegeți deci motivul pentru care am făcut un ocol de 2 ore ca să îl vedem. De asemenea, sunt convinsă că înțelegeți și cât eram de entuziasmată că ajungem. Drumul spre el se abate de la Ring Road și merge tot înainte, doar că la un moment dat ajungi într-o intersecție unde sunt indicatoare pentru canion atât la stânga cât și la dreapta. Bineînțeles că am luat-o pe unde mergeau cei mai mulți, adică la dreapta, greșeală pe care o vom plăti acușica, doar să aveți puțintică răbdare.
Păi să vă povestesc oare că am ajuns în parcare și ne-am echipat serios de drumeție, că așa zicea pe net că e un traseu de vreo oră? Păi să vă povestesc că după ce stătusem cu fundul în mașină toată ziulica abia așteptam să mă mișc puțin pe soarele ăsta neașteptat de binevoitor? Păi să vă povestesc? Păi nu vă povestesc, că atunci ar trebui să vă povestesc și cum în cinci minute de la parcare am coborât o scară și s-a terminat hike-ul. Nu vă povestesc, că n-are rost. Că asta ar însemna că cineva, nu dau nume, dar vă pot spune că acel cineva nu e Cristi, nu s-a informat suficient, că hike-ul era dacă am fi luat-o la stânga, nu la dreapta pe varianta pentru persoane cu dizabilități…pam, pam! Păi și să vă mai povestesc că de unde era scara nici măcar nu se vedea ca lumea și am făcut 3 ore fix degeaba…n-are rost, așa e?
Așa că sărim peste acest episod și vă povestesc, că pe drumul spre căsuța noastră de pe malul fiordului, am tras mașina pe dreapta și ne-am plimbat vreo jumătate de oră aiurea ca să recompensăm soarele ăsta grozav, ce a decis să ne premieze cu încă un apus portocaliu, în ton cu Duster-ul nostru.
Dacă ți-a plăcut acest post și vrei să știi mai multe despre vacanța mea în Islanda, sau unde poți vedea puffini intră pe categoria dedicată, numită chiar Islanda.
Circuitul parcurs în această zi îl regăsești mai jos.