La ce să te aștepți?
Despre Ramadan vei găsi mai multe informații aici. Ce este ? Ramadanul (în arabă رمضان, Ramaḍān, în persană Ramazan, în turcă Ramazan) este a noua lună a calendarului Islamic și marchează perioada postului obligatoriu pentru toți musulmanii. Datorită faptului că anul calendaristic la musulmani este mai scurt decât cel al nostru cu vreo 10 zile, Ramadanul nu are loc în aceeași perioadă în fiecare an. Drept urmare, înainte să călătorești, ar fi bine să te informezi. Ce se întâmplă în Maroc în Ramadan și ce trebuie să știi în calitate de turist?
- Toți musulmanii sunt pe fasting vreo 14 ore, de la răsăritul soarelui până la apus. Dar este fasting din acela draconic în care nu pun nimic în gură, nici mâncare, nici apă, nici țigări. Alcool nu mai vorbesc. Așa că pe la ora 16, când mai au vreo 2 ore jumătate până la prima masă, toți sunt nervoși, agitați și ciufuți. Nu te certa cu ei și încearcă să înțelegi această perioadă.
- Datorită punctului 1 dimineața sunt mult mai relaxați și binevoitori.
- În această lună accidentele de circulație cresc, așa că în calitate de pieton, cască bine ochii, iar dacă ai închiriat mașină, condu mai încet și cu mare grijă.
- Majoritatea restaurantelor locale sau cafenelele sunt închise toată luna. În cel mai bun caz deschid doar după ora 7 jumătate seara. Restaurantele turistice sunt deschise, însă au program special (în general, sunt închise între 18.30 și 20.00 când este Iftar – momentul în care își iau prima masă în ziua respectivă). Magazinele alimentare sunt deschise, aici nu vei avea probleme.
- Având în vedere cele de mai sus, încearcă să nu mănânci în fața lor pe stradă. Fii discret sau mănâncă în restaurante pentru turiști în interior.
- Micul dejun se va servi mai târziu, în special în hotelurile de familie datorită faptului că la ora 5 iau masa, se roagă și apoi dorm.
- Multe din atracțiile locale vor fi închise sau vor avea program special – verifică înainte să mergi.
- Nu vei găsi alcool de vânzare – noi ne-am cumpărat din duty-free din aeroport. În rest, toate magazinele sunt închise. În Maroc Ramadan-ul este ținut cu sfințenie, așa că nu vei avea variante.
- În timpul zilei sunt 5 rugăciuni, majoritatea se aud în toată medina prin microfoane. Dacă cele din timpul zilei nu te deranjează, cele din timpul nopții te pot trezi, așa că îți recomand niște dopuri de urechi, dacă ai somnul mai sensibil.
Pe de altă parte, lumea încearcă să evite această perioadă, așa că vei da de mai puțini turiști decât de obicei. În rest, e o experiență culturală interesantă. Noi am aterizat din greșeală chiar în prima săptămână a Ramadanului, însă nu îmi pare rău deloc.
Dacă ți-a plăcut acest articol să știi că face parte din vacanța în Maroc. Dacă te încântă poți găsi mai multe detalii AICI .