Creasta Oslea – a treia oară cu noroc
De la brâu în jos nu mă mai văd din urzici…Bine măcar că am pantaloni lungi… și bluză cu mânecă lungă. Cu fiecare pas mă afund prin boscheți, încercând să identific poteca inexistentă, care s-a pierdut demult prin bălării. Dacă mă gândesc mai bine, cred că nu existase niciodată, doar imaginația noastră o vedea, ca să justifice tot safari-ul ăsta prin tufiș. Atât de mare e jungla, că tot la 2 minute și 31 de secunde îmi saltă inima la toate zgomotele…ba mi-e că dau de vreun urs, ba că sare pe mine vreun șarpe. Mi s-au lungit urechile ca să prindă toate undele, de simt că îmi pulsează… cred că îmi sunt ca de elf… dracu’ m-a pus să o iau pe aici… și când mă gândesc ce bine începuse ziua asta…
E 10 dimineața și în timp ce mașina mă hurducă prin hârtoapele lăsate de ultima ploaie, inspir aerul rece de munte. Azi avem în plan un traseu pe creasta Oslea, cu plecare din Pasul Jiu-Cerna și coborâre în DN. E a treia încercare de a urca pe Oslea și sper eu cu mai multă baftă acum. Primele două, pe iarnă, s-au finalizat cu mult înainte de vârf din motive diverse de fiecare dată. Ca de exemplu lenea, lipsa colțarilor sau o eventuală mașină împlântată în zăpadă și recuperată după o săptămână. De sunteți curioși de detalii, dați și voi un click AICI. Așa că am hotărât să schimbăm anotimpul, poate ne va fi mai lesne de data asta.
O dată lăsată mașina chiar în pas, lângă placa de marcaj, o luăm prin pădure în stânga, pe cărarea lată ce se pierde printre brazi. Urcarea durează vreo 10 minute, poate hai 15 dacă insistați cu pozele. Marcaj nu veți vedea acum, vă spun eu când apare, deși pe hărți apare banda roșie, însă țineți drumul, că nu aveți cum să îl ratați. De la ieșirea din pădure, începe prin iarbă un urcuș strâns, pe drept, numai bun să vă dea trezirea. Mă rog, atât urcușul cât și miresmele îmbietoare lăsate sub formă de bomboane mentolate de oile ce ne-o luaseră înainte, după miros, nu cu foarte mult timp. Inspir încet, încercând să îmi reglez respirația și să nu amețesc. Mă uit în jur la multitudinea de flori, minunându-mă cât de diferit arată totul acum, pe vară. La fel de frumos, dar altfel.
La încă vreo 10 minute de la ieșirea din pădure, dacă nu ați făcut-o deja și de aveți o zi senină, ia vedeți voi cât de grozav se ițește în spatele vostru toată linia Retezatului Mare. În stânga, până departe, Munții Godeanu și apoi Munții Cernei. De doriți, o pauză mică așa de două minute, poate fi binevenită. Din punctul respectiv, cărarea o va lua ușor spre stânga, pe curbă de nivel. În stânga voastră, departe în vale, așezate potolit, sunt stânele, iar în față se dezvăluie din ce în ce mai grozav toată creasta. În curând ajungem în Șaua La Suliți.
Poteca de aici devine mai îngustă, însă în continuare evidentă și urcă avântat și destul de abrupt spre vârf. Aici fusese punctul în care ne întorsesem în a doua încercare și la cât de abrupt e, realizez ce decizie bună fusese. Acum pun încet bocanc după bocanc, surprinsă de înclinarea pantei, ce de jos părea mult mai domoală, încercând să identific cea mai bună și ușoară cale spre creastă. Pietricele mici zboară în iarba înflorită, când calculez greșit pasul. Valea cu stânele pare tot mai îndepărtată, iar behăitul oilor aproape că nu se mai aude… în maxim 10 minute mă îmburc în creastă. Pffff, ce fain fuse!
De aici începe și marcajul, banda roșie. Mă uit în stânga…Cărarea șerpuiește în creastă asemenea spinării unui dragon și cumva, așa mă și simt… călare pe el. Din acest punct, traseul e absolut minunat. Mai urcă, mai coboară, mai te cațări câte doi, trei metri, mai o fereastră brodată de flori roz și mov și galbene. Telefonul, bietul, mai are puțin și leșină de la atâta frecuș. Dar nu mă pot abține, atât e de grozav… pe vârf, pauzăăăăă… desigur de poze, mâncat și povestit, că ce să și faci la munte. Cerul ne gratulează cu niște norișori fotogenici și nu îmi vine să cred cât de frumos e acest traseu pe creasta Oslea.
Am zăbovit noi o vreme pe vârf, după care am luat-o din nou la papuc, că mai aveam ceva de umblat. Din vârful Oslea până în capăt pe Oslița, există marcaj, așa că nu vă puteți pierde. Pasaje expuse nu sunt, poate doar o bucată de vreo 5 metri înainte de Oslița, o spărtură mică ce te coboară vreo 10 metri și apoi te urcă din nou abrupt. Nu e nimic grav, doar să simți că mai trăiești și să nu subestimezi munțișorul ăsta.
Să vă mai spun și de faptul că înotam efectiv prin lanuri de floricele roz? Sau că cerul era atât de albastru, încât a trebuit să îmi dau saturația mai jos la telefon? Sau că vântul adia fix atât cât să nu murim de cald? Nu vă mai spun, că veți crede că a fost perfect acest traseu pe creasta Oslea… well, a fost… până la un punct… adică mai exact până după Oslița, când s-a făcut timpul să mai și coborâm de pe dragon… mă uit în față, cărare nema, marcaj canci… ok, nu era ca și când nu aș fi știut. Oricum, marcajul din creastă fusese o surpriză tare plăcută.
Mă uit în față, un plai aurit cu o stână tare fotogenică era postat fix în direcția în care păream să ne îndreptăm. Studiază Cristi harta:
„Baby, ce zici, nu vrei să mergem pe aici, să vedem cum e?” V-am mai spus eu că întrebarea asta multe belele mi-a adus, da? Îmi arată o cărare care ocolește cumva stâna și ajunge printr-o buclă tot în poteca inițială. Eu, la fel de toantă ca el, că de, de-aia ne-am adunat, confirm:
„Sigur, hai să încercăm!” Țineți voi minte urzicile din primul paragraf? Nu? Ei bine, credeți-mă că eu nu le-am uitat, că fix întrebarea anterioară ne-a adus aici… Ca să detaliez: în dorința de a nu trece fix prin stână, am ales o rută ușor ocolitoare, rută ce era marcată pe hartă cu oarece potecă. Vorba vine, că nu era nici măcar urma urmelor de potecă. O fi fost, nu zic, pe vremea lui Decebal… Că acum eram doar noi pe aici, două oi nebune și lanuri de urzici. Am insistat noi cât am insistat pe ruta asta, că de, Traseu Nemarcat ne numim, până în punctul în care nu mai puteam trece că ne agățau copacii din toate părțile, coboram pe partea dorsală pe frunze ca să nu ne prăbușim în vale și săream ca istericii la fiecare pasăre ce zbura din frunze. Punct în care am hotărât o reconfigurare, că mai bine să ne hăituiască câinii decât să fac infarct ca proasta că a decolat o vrabie. Reconfigurarea a constat într-o urcare pieptișă printr-o pădure deasă și neagră ca păcatul, din care, după vreo 20 de minute, am ieșit cam flocăiți fix între WC-ul și bucătăria de la stână. Mișto, nu? A meritat bălăureala, ce să zic…Of, Mihaelo!
Și în timp ce mă aranjam ca să nu arăt ca o nebună, îmi dă întâmpinarea un cățel mic, negru și scandalagiu: „Bro, lasă-mă-n pace azi, că n-am chef de tine! Știi tu prin ce hățișuri am umblat eu?”
Apar urgent și ciobanii. Se uită la noi cam ciudat… nu prea înțelegeți de unde venim noi, așa e? Well, nici noi, să știți. Le explic ce cumul de forțe ne-au atras în spatele latrinei, fascinată de papucii de casă roz cu blăniță ai unuia dintre ei… mno, și după ce s-au râs bine de noi, ne-au omenit cu niște apă și de am mai fi zăbovit, poate și c-o ciorbă. De la stână, am reluat poteca, ce arăta ca o potecă și i-am dat la vale, că mai aveam vreun ceas de croșetat. În curând, printre povești despre urzici, câini, urși și latrine, am atins asfaltul… mă uit înapoi, Oslea strălucea aurie în soarele după-amiezii și parcă zâmbea ușor ironic: „Credeai că de data asta scapi ușor, ai?”
Munții Vâlcan – Rezumat traseu creasta Oslea din Pasul Jiu Cerna
Vârful Oslea – Oslița – retur pe Valea Ursului
- Tură de o zi
- Data parcurgere – iulie 2024
- Dificultate – mediu
- Timp parcurgere – 7.18 h
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – da – câteva porțiuni cu expuneri dar scurte și nimic grav
- View – 3/4 din traseu exclusiv în gol alpin
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – nu
- Diferență de nivel +629 m / – 848 m
- Distanță 10 km
- Tip traseu – liniar – se poate face cu două mașini – o mașină în Pasul Jiu Cerna și a doua pe DN 66A lângă Valea Ursului. Se urcă din Pas pe cărare, fără marcaj, până în creastă. Puncte succesive de urmărit – Pas Jiu Cerna – Șaua La Suliți – Vf Pestișanu. Din Vf Pestișanu toată creasta este marcată cu bandă roșie. Coborârea se face pe nemarcat, din Coada Oslei spre stâna Oslea. De la stână urmați drum forestier până la DN 66A, Valea Ursului. Pe Mapy apar două cărări, una prin stânga stânii, cealaltă spre stână – a se urma poteca prin stână.
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Câmpușel – Pas Jiu Cerna. Drumul este asfaltat. Din DN 66A până în Pasul Jiu Cerna sunt 2.6 km neasfaltați ce necesită mașină de teren
- Aplicații utilizate – Mapy.
- Semnal telefon – nu
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
Acest traseu spre creasta Oslea face parte din seria Munții Vâlcan. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.