Recomandări road trip Tenerife – Masca

Despre satele vedetă și priveliști amețitoare

Dacă vă săturați de atâta plajă și v-ați obișnuit deja cu străzile drepte și înclinate din Tenerife, una dintre cele mai bune recomandări pentru o vacanță autentică, este să lăsați deoparte hoardele de turiști și să vă îndreptați spre satele de munte. Le trec în ordinea absolută și total subiectivă a preferințelor mele:

1.TABORNO

E un mini sat în Vestul insulei, în parcul Național ANAGA de unde pleacă traseul spre Roque Del Taborno. Drumul până acolo e umbrit de copaci verzi tare și presărat cu puncte de belvedere. În afară de hiking și regăsirea sufletului nu prea ai mare lucru de făcut, că are trei case amărâte, o biserică, un birt și un atelier auto. Adică tot ce e mai important. Și o bancă cu o priveliște absolut spectaculoasă.

2. MASCA

Pe cât de faimoasă, pe atât de impresionantă și aglomerată. Masca e un sat cuprins în patrimoniul UNESCO, aflat în extremitatea estică a insulei. La fel ca Taborno merită vizitată și numai prin prisma drumului până acolo – o șosea la înălțime, asemănătoare Transfăgărășanului. Lipsită însă de magia micior, plăcintelor și urșilor. Da știu că acesta e tot farmecul…Urcarea din Santiago del Teide este mult mai aglomerată și îngustă decât cea din Buenavista del Norte. Noi venind din nord, am urcat din ultimul sat și a fost mult mai lejer. Masca te cucerește cu flori și case colorate, cocoțate amețitor pe stâncile ascuțite. Departe, printre frunze de palmier și platani se zărește oceanul perfect albastru. Din Masca poți face un hike până la plajă, însă ai nevoie de permis, care este gratuit. Trebuie doar rezervat cu luni înainte pe site-ul acesta.

3.VILAFLOR

Vilaflor îl puteți lega de un road trip care pleacă din partea de sud, trece pe lângă Teide, sau invers. Drumul este incredibil de pitoresc și te poartă de la nivelul marii, până pe la 2000 m altitudine. Traversezi păduri de pini, ajungi în zona selenară a vulcanului și apoi cobori prin sate unde e atât de liniște încât îți vine să vorbești doar în șoaptă. Din Vilaflor pleacă ceva trasee spre Montana Colorada, dar poți și doar să te plimbi pe străzile curate, printre casele colorate și să bei un pahar de vin la terasa Casa Pena. Orice ai alege, Vilaflor e pur și simplu magic.

4. GUARACHICO

Un orășel ca o nestemată, aflat fix pe malul oceanului, în partea de Nord a insulei. Puteți lăsa mașina în parcarea gratuită aflată lângă mare și să vă pierdeți pe străzi cel puțin două ore. În Guarachico ai pe alese restaurante, terase cochete sub umbra copacilor crescuți în neștire și magazine mici cu produse locale. Casele sunt ferchezuite cu flori la ferești, ușile sclipesc lustruite, iar oamenii sunt veseli și zâmbitori. Eu am găsit o bancă, vis-à-vis de un magazinaș de unde răsunau ritmuri de salsa și aș fi rămas acolo, fără vreo grabă de ajunge în altă parte…

5.ICOD DE LOS VINOS

Destul de aproape de Guarachico, tot în partea de nord, e unul dintre cele mai renumite orașe din Tenerife, datorită celui mai bătrân copac ce crește pe insulă, El Drago Milenario. El Drago are peste 1000 de ani și este impresionant, atât ca mărime, cât și ca formă. Oricum,  nu știu ce fras e în solul din Icod, că lângă El Drago, e un ficus cât o casă sănătoasă, de prin Maramureș. Icod și-a pierdut mult din farmec, odată cu renumele. Merită a fi văzut numai pentru Drago, însă e destul de aglomerat și comercial pentru gustul meu. Ai suficiente restaurante, cafenele, chiar și magazine mai fancy, plus locuri de cazare dacă dorești să stai aici.

6. TEGUESTE

Tegueste poate fi legat de Taborno și de un hike în ANAGA, pentru simplu motiv că sunt destul de aproape unul de altul. Tegueste e un sătuc liniștit de munte, culcușit între stâncile din ANAGA, în care viața curge lent și fără grabă.

Vrei să te țin la curent cu vacanțele și călătoriile mele?
Abonează-te la newsletter


Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile și cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Acest articol face parte din seria Tenerife (Spania). Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

Leave a Comment