Cerul e oțelit și noi coborâm prin patria florilor roz, a ghețarilor ce arată ca și cornetele de înghețată și a munților fără sfârșit. Cărarea e șerpuită pe lângă apă și rucsacul parcă nu mai are nici măcar 3 kg, așa m-am obișnuit cu el. Bocancii își știu singuri treaba și funcționează pe automat.
Suntem pe drum spre Courmayeur, căci datorită faptului că nu putusem campa la Rifugio Elisabeta, am decis să cumulăm ziua 4 și 5 și să ajungem în seara asta până la Hobo Camping. Traseul nu e greu deloc. Poteca e lată, mărginită de iarbă și înveselită de marmote gălăgioase. În stânga ghețarii sunt cu atât mai impresionanți cu cât coborâm și par mai înalți. La vreo oră de la plecare, am ajuns pe malul lacului Combal ale cărui ape azurii și lăptoase ne-au pus capac. Păi să fi văzut voi acolo ședințe foto…
Am tras la cadre până mi s-a terminat filmul. Și pe când mă minunam ce mișto e și mi-aș fi dorit să prelungesc momentul ăsta, încep idei să mi se înfiripeze. Studiez pădurea din dreapta mea, că mi se părea că terenul e destul de plat acolo, iar copacii răsfirați. Îl aud pe Cristi
„Nu cumva să-ți vină vreo idee de campare aici, auzi? „
„Cui, mieeeeeee? Doamne, dar cum crezi că eu aș faceeeee așaaaa cevaaaaa? Că știu că nu e voieeeee”
„Ăhm. Right!”
Nu termin bine cu lamentările că trecem de o pancartă pe care scria ceva cu roșu și un semn de cort. N-am văzut prea bine instrucțiunile că erau departe, dar cred că suna cam așa „ să nu dea sfântul să campați aici, că suntem cu ochii pe voi, că n-ați fost voi primii cu idei din astea. Și dacă totuși campați, pe când vă beți cafeaua o să vă fulgere din norul de deasupra de Aguille de Combal! Și în plus vă fericim cu o amendă de va trebui să vă vindeți golful să o puteți plăți! XoXo!”
Na, damn, că m-au prins ăștia…Bine, fie, mergem în camping….Îmi târșâi picioarele prin colbul drumului și mai fac două poze, că prea s-au asortat azi norii cu apa, brazii cu florile cele roz. În continuarea Lacului Combal este Lacul Miage, care arată cel puțin la fel de uluitor. Lângă lac veți găsi și refugiul Combal ce pare desprins din povești.
De la lacul Miage traseul spre Hobo Camping o cotește stânga, spre deosebire de cel clasic de Tour du Mont Blanc care pleacă pe urcare în dreapta. În curând am intrat pe un drum asfaltat dar necirculat, utilizat probabil doar de cei de la refugiu sau de echipele de salvare că era cu barieră și n-am văzut nici o mașină. Bucata asta mi s-a părut destul de plictisitoare, că eram deja în pădure și nu mai vedeam nimic, doar coboram până s-a trezit sindicatul și a început să mă doară tot felul. În plus cum mergem eu ca o zână, aud un scrâșnet de cauciuc fix lângă mine, de era să mă ia cu leșin. Ce să vezi că era să mă spulbere un moșulică vitezoman cu o biță electrică, ce pare-se nu prea stăpânea bița sau frânele. Fi-țe-ar bicicleta și cine ți-a dat carnet, așa se conduce bre? Păi știi de unde vin eu? Nu mi-am rupt picioarele de 60 de kilometri și mă rezolvi tu, acum?
Adevărul e că m-a trezit un pic din reverie acest incident și am început să fiu mai atentă la ce e în jur. La Chalet de Miage e din nou barieră și intrăm în sate. Care sunt la fel de pictate ca cele din prima zi. Și la fel de ciudă mi-e și pe ăștia din Italia, cum îmi era pe cei din Franța…Problema e la mine, trag concluzia…
După încă vreo 15 minute de mers pe marginea drumului, traseul ne-a deviat din nou prin pădure, însă acum în stânga mergeam cu munții alături. Soarele era pe apus și aurea crestele dure, crengile copacilor ne îmbrățișau ușor, sindicatul părea în vacanță, cărarea era verde și plină de mușchi și mi se părea că e drumul spre rai. Posibil senzația să fi venit de la scăderea glicemiei, că nu mă prea omorâsem cu mâncatul…noroc cu pita celor din Chapieux…
În curând văd campingul în vale…Aleluia…îi dau viteză pe poteca îngustă tare și alunecoasă, sperând să nu mă împrăștii pe ultimii 300 de metri și să fac impresie proastă la italieni. Am ieșit din boscheți fix lângă un cort fancy gen glamping, unde doi făceau yoga. Păreau tare curați și îngrijiți, iar eu probabil păream tare flocăita și epuizată, dar cu gura până la urechi, că s-au uitat cam dubios la mine.
Dar nici că-mi păsa, că reușisem în 4 zile să văd 2 țări, să urc 3 kilometri, să merg vreo 65, să văd mii de stele și zeci de munți. Și de fiecare dată când voi auzi TMB îmi voi aminti de bunicul cu cei doi nepoței, de pinguinii cu ghidul guraliv, de cei doi belgieni, de rucsacul de 20 de kile a lui Oli și de marmotele isterice ce nu mă lăsau să dorm noaptea. De cât de rece a fost apa în Chapieux și cum alunecă sacul de dormit. De fetița noastră turbo care ne-a bătut la UNO, joc din care n—am înțeles nimic, de vorbele de duh ale Cristinei, gen ”munteledoarecanapeauaucide” (btw, doare rău Cristino, să știi). Îmi va fi dor de praful adunat pe bocancii mei Salewa, cărora nu li se mai vede acum culoarea, dar nu-mi dă mâna să îi curăț, de zgomotul fermoarelor de cort deschise dimineața și de mirosul de cafea la plic. Căci despre asta este TMB: e despre oameni, despre sentimente, despre limite. E despre tine și despre ce și cât poți.
Tour du Mont Blanc – ziua 4 – Chapieux – Courmayeur
- Tură de o zi
- Data parcurgere – iulie 2022
- Dificultate – greu
- Timp parcurgere – 9 h
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – nu
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – da, la refugii
- Altitudine ↑ 1103 m, ↓1138
- Distanță 23 km
- Cum ajungi – Chapieux – Refuge des Mottets – Col de la Seigne – Rifugio Elisabeta – Hobo Camping Courmayeur
- Aplicații utilizate – Mapy, Windy Map.
- Semnal telefon – da, parțial.
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările oficiale înainte de a purcede la drum
- Harta o puteți importa de AICI
Acest articol face parte din seria Tour du Mont Blanc. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI