Din ciclul “hai că mai aveți puțin!”
Ferigile se unduiesc ușor, încolăcindu-se timide în jurul picioarelor noastre. Parcă ne urează bine-am revenit…rușinoase, ca un iubit din liceu ce te cunoaște ca pe propriile buzunare, dar tot nu-i dă mâna să te ia în brațe…încă. Urcăm pe poteca îngustă și deși au trecut doar vreo 30 de minute, suflul mi-e îngreunat de efortul metrilor pe care îi biruim abrupt. Bulina roșie ne călăuzește din copac, în copac și știm că la un moment dat, așa peste vreo 4 ore, pe acest traseu vom atinge Vârful Parângul Mare.
Mașina am lăsat-o jos de tot, aproape de baraj, unde se termină drumul forestier, ce urcă din Groapa Seacă.
Suntem cinci, 4 fete cucuiete și un ficior arătos, înșirați ca pinguinii pe cărarea bolovănoasă. Ce a dracului, nu ne slăbește deloc. Pornise ea domol preț de 5 minute, dar fix atât a ținut preludiul…5 minute. După care ne-a articulat ca pe ultimii păcătoși cu pietre tot mai lunecătoare și rădăcini tot mai înalte. Și deși îmi pare că suntem în pădurea zânelor, horcăim ca ultimii căpcăuni.
“Mihaaaaaaa, mai avem muuuuult?”
“Sayyyyyy whaaaat?”
“ Hai no, că numa glumeam”
Ajungem la prima punte peste Jieț. Poză, poză, pozăăăăăăă. Pauza de poze ne readuce suflul în plămâni și în curând atingem Refugiul Agățat. Mă uit la ceas. 1H,17 minute.
Eu: Hmmm…hai că nu e rău. Păi dacă merge așa, în două ore suntem sus, ce scriu ăștia pe placă că ai 3 ore de traseu spre Parângul Mare…
Parângul : bitch please!
Admirăm refugiul, care e chiar agățat de o stâncă. N-am înțeles de ce și n-aș putea să vă luminez. După o alimentare cu apa de la izvor, continuăm pe după plăcuța de traseu spre Parângul Mare, zâmbind cu ironie la marcajul cu “3 ore”. Ironia asta era să o plătesc chiar imediat, că de ironică ce eram zău că am ratat cu totul corzile de la cele două corturi întinse în iarbă și era să mă împrăștii peste ele, zână style. Mă rog, și pe termen lung o voi plăti cu vârf și îndesat, dar n-am ajuns încă acolo.
De la refugiu intrăm în jneapăn și preț de încă vreo 30 de minute am traversat ba pe stânga, ba pe dreapta Jiețul ce se transformase în Niagara de Parâng. Traversările au avut loc pe niște punți foarte improvizate. Atât de improvizate încât la fiecare lanț mai puțin întins și la fiece bârnă mai udă eram pregătită de o baie. Suficient de rece încât să-mi iau doza de sănătate, că așa zic băieții de la YOUTHY, să fac dușuri reci că mă conserv și cică nu mai trebuie să dau banii pe botox. Ehehehe…dacă nu știți cine sunt, ia dați voi un search pe goagăl și lămuriți-vă singuri.
Scăpată de amenințarea udelii, am continuat traseul ce a început din nou să urce abrupt, însoțit de acum de rododendron atât de roz de te dureau ochii. Aloooo Bărbosul, dați saturația mai jos, că zic oamenii ăștia că mă joc cu Photoshopul. În curând am intrat în căldarea lacului Zănoaga Stânei, ce te încânta în primă fază cu relicva unui avion prăbușit prin anii 50, iar în a doua fază cu priveliștea curată spre vârfurile Parângului. Aici trebuie să aveți grijă la vaci ce sunt multe și negre și la traseul marcat cu punct roșu spre Parângul Mare ce se va pierde în iarba înaltă și verde.
Lacul Zănoaga Stânei este urmat, imediat după o cățărare pe o porțiune pe lespezi, de Lacul Lung. Care nu prea realizezi de ce i-o fi spunând lung. Decât după încă una istovitoare urcare pe altă porțiune de lespezi. Moment în care îl vei privi de sus și ce să vezi, că e chiar lung. Na de aici, fix în fața ta, vei vedea muuuuulte lespezi și un horn. Direcția de traseu spre Parângul Mare fix pe acolo e.
Undeva deasupra Lacului Lung, din 5 pitici, am rămas doar doi, că ceilalți trei au zis că se vede fain și de acolo. Ce-i drept, înțeleaptă eram dacă decideam și eu la fel…
Încă o porțiune de lespezi, uriașe de data asta, ce ne-au pus la încercare abilitățile de analiză și sinteză în teren și mi-au amintit, din nou, de cei 5 țanti de craci ce îmi lipsesc ca să fiu perfectă. Reușim să trecem de bucata asta și dăm de Lacul Mândra, acoperit de o calotă de gheață, de aveam senzația că acușica iese o focă să vadă ce-o fi cu noi. Încântate de peisajul arctic în primă fază am dat cu dosul de pământ, adică eu, încercând o poză mai artistică, iar în a doua fază ne-am trezit că tot urcăm și marcajul pauză.
Hmmm…ne întoarcem stânga, nimic…dreapta nimic…în sus…nici atât.
“Hai înapoi la ultimul semn”, o aud pe Ioana.
Mă uit pe aplicație și realizez că tot învârtindu-ne ca două curci bete după poze, am bulibășit total direcția ce era fix în stânga, pe deasupra lacului. Or fi fost ceva marcaje pe pietre, dar acum pe sub zăpadă erau total invizibile. Singurul semn, pentru cei dintre voi cu vederea bună la distanță e un bolopietroi impresionant așezat ca un tron deasupra lacului, cu marcajul proaspăt pe el. Odată restabilită ruta, i-am dat bocanc, că vedeam ce ne așteaptă.
Cărarea continuă pe lespezi, din ce în ce mai mici și din ce în ce în ce mai șerpuită. Din loc în loc ne oprim să admirăm Mândra înghețată și căldarea lacurilor.
“Hai fetele că nu mai aveți mult! „ ne zâmbește un domn vioi pe coborâre.
În timp ce îi zâmbesc înapoi mă gândesc că minciună mai mare ca asta nu există în hiking, dar ce să-i și zici omului, că a vrut să ne încurajeze.
Continuăm pe hornul tot mai îngust, unde bețele deja îmi sunt inutile. Mă uit în jos, să văd ce mă așteaptă la coborâre. Damn! Dracul m-a pus? Mna acum, doar la prăbușelnița asta o să mă gândesc…bocanc după bocanc biruim metru după metru.
“Hai fetelor că nu mai e mult“
Really? Ăștia s-au înțeles? Grupuri după grupuri ne petrec pe coborâre, unii vioi, alții terminați. Unii pe picioare, alții pe dos, dobândește care, cum poate hornul abrupt. Aproape de capăt, la al treilea “nu mai e mult” nu m-am mai răbdat…
„noi să știți că nu vă credem, că așa ni se spune de vreo juma de oră!“
În curând ajungem în șa. Mă prăbușesc. Mă uit la ceas. 4 ore jumate de când am plecat și 3 ore de la refugiu. Yep, fix două ore am făcut până în vârf, ce să zic. Pe placa cu marcajul, de acum bandă roșie, scrie clar că mai avem 30 de minute până în vârf ce e în dreapta noastră.
Bag o ciocolată că deja vedeam stele verzi, dar n-aș fi renunțat nici de mă culegeai de pe jos adunată grămadă. Hai Ioana, că nu ne face pe noi vârful ăsta, tu-i sorele’ lui de vârf!
Traseul ne poartă urcând în serpentine largi. Atât de largi încât de fiecare dată când aveam senzația că suntem aproape, ce să vezi că nu eram. Mai un vârf fals, mai o curbă de nivel.
“Ioanaaaaaa, să știi că cineva ne mută vârful înadins!”
Bodogănind la greu, după fix 5 ore ne-am prăbușit lângă placa pe care scria Parângul Mare. Pffffff…greu fuse fatăăăăăă! De jur împrejurul nostru numai vârfuri molcome și gri, îmbrățișate de un cer albastru, albastru, la rivalitate directă cu geaca Ioanei. Și cu pantalonii Ioanei. Și cu dunga de pe bluza mea…
Păi și pe vârf, ne-am tras noi în chip ca două zâne, până ce s-a pornit un vânt de ne-a spulberat dramul de freză rămasă după atâta urcare. Moment în care am decis să mai și coborâm, nu de alta dar mașina noastră era muuuult mai departe parcată decât cea cu care venisem și care acum era probabil la pizza în Alba Iulia.
Așa că i-am dat viteză până în șa, apoi cu atenție pe hornul îngust, unde singurilor drumeți cu care ne-am petrecut la Mândra le-am spus că mai au mult și că nu pot să îi mint cum au făcut alții cu mine. De la Mândra au venit Lacul Lung cu ale lui lespezi, Zănoaga Stânei cu ale ei vaci, relicva de avion, punțile, Jiețul și jneapănul, unde am reușit să mai trag o trântă, tot zână style că mi se păruse că aud un mormăit în tufe și m-am oprit brusc să văd ce e. Mna urs nu era, dar pietre umede da.
Au urmat refugiul, pădurea, ferigile și ielele. Adică noi. Pe drumul forestier picioarele îmi funcționau deja pe automat, căci zău lung fuse acest traseu spre Parângul Mare…
Fix după 9 ceasuri și jumate, aproape 1800 de metri diferență de nivel, șaptezeci de mii de nuanțe de albastru și suficiente calorii arse cât să ne permitem doar pizza toată săptămâna, am dat cheie mașinii și am pornit spre casă. Cu Parângul în suflet și zâmbete în ochi.
Munții Parâng – Rezumat traseu Vârful Parângul Mare
- Tură de o zi
- Data parcurgere – iulie 2023
- Dificultate – mediu / greu
- Timp parcurgere – 9.30 h dus întors, cu pauze
- Distanță – 18 km
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – există un horn mai expus, deasupra lacului Mândra
- View – traseu 1/4 prin pădure, ulterior panoramă asupra Munților Parâng.
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili.
- Sursă de apă – da, până la lacul Mândra
- Diferență de nivel +1788/ – 1788 m
- Tip traseu – liniar– de la Groapa Seacă marcaj punct roșu – apoi din Șaua Gruiu bandă roșie. Din șosea sunt până la capătul drumului 5 km de drum forestier ce poate fi parcurs cu o mașină cu gardă înaltă la sol.
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Groapa Seacă– drum asfaltat
- Aplicații utilizate – Mapy, Munții Noștri
- Semnal telefon – da, doar în creastă
- Harta o regăsiți mai jos
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
Acest articol face parte din seria Munții Parâng Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.