Social media – sucks or rocks?
Se spune că dacă nu ai postat, nu s-a întâmplat. Că dacă nu ai dat „sfară-n țară” pe social media despre locurile în care ai fost, înseamnă că ai stat pe loc. Dar oare așa să fie?
Ultimul an m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva am căzut în capcana asta în care „a face” este egal cu „a posta”. Și de aici a început o întreagă dezbatere cu mine însămi: dacă nu am postat, înseamnă că nu am mai umblat? Și dacă am scris, dar nu am mai zis, echivalează cu a nu mai face nimic? Am umblat mai puțin? Am făcut mai puțin?
Parțial adevărat. Parțial nu. Da, a fost un an ciudat, în care am încheiat capitole importante în carieră, în care am crezut că îl pierd pe Jack (stați liniștiți, încă mai aleargă pisicile prin Dumitra), în care am reevaluat relații de prietenie sau de business. Unora le-am pus cruce, unora le-am mai dat o șansă…Un an marcat de anxietate. Însă a fost și un an în care am început proiecte noi în plan personal și profesional. Un an în care am realizat cât de multe am și ce-mi părea vreo lipsă, erau doar basme. Și una peste alta, lucrurile s-au așezat. Însă tot tumultul acesta nu mi-a venit să-l pun online…
Problema e la mine, să știți. Și ea provine din faptul că mi se pare foarte obositoare activitatea asta. Și extrem de invazivă. Cei care creați conținut for a living, aveți tot respectul meu. Nu o fărâmă, tooooooot. Mi se pare extenuant să filmezi mereu, să pozezi constant, să te expui în permanență. Cei care faceți treaba asta și aveți și o slujbă pe lângă, sunteți superoameni. Iar cei care, pe lângă toate acestea, mai adăugați și o familie cu copii și o casă de întreținut, sincer mi-aș dori să îmi dați niște cursuri de time management. Eu sunt cam așa:
— Aaa, ui’ ce fain a fost la munte… parcă aș posta azi ceva.
Și mă apuc voinicește de editat reel-uri și story-uri. Și pe când mă cred eu gata cu ce am avut de făcut, ba nu îmi găsesc melodia, ba mi se desincronizează, ba îmi dau seama că nu am setat calitatea corectă la video și trebuie să o iau de la început. Și atunci se scoboară toți sfinții din calendar și mai bine mă pun la un film. Apoi îmi pare rău că am pierdut juma’ de oră fără niciun rezultat, o iau de la capăt, fac ceva de dragul de a face, îi dau post și după două zile șterg, pentru că sunt total nemulțumită de ce a ieșit. Nu știu câți dintre voi sunteți din același film 😉
Îmi veți spune să fac niște cursuri – am luat în considerare, dar pentru ce? Din moment ce nu îmi doresc să trăiesc din asta, ar fi timp și bani pierduți. Îmi veți spune că e foarte OK ce fac – dar reach-ul meu e inexistent, așa că social media vă contrazice. Îmi veți spune să respect orele de postat, pentru că pe mine mă apucă la momente tare dubioase – dar ce să fac dacă fie nu am răbdare să programez postarea, fie nu am inspirație la timpul potrivit? Îmi veți spune să îmi angajez pe cineva – da, ar merge pentru un business care produce, dar blogul meu este o pasiune și nu este monetizat – and I want to keep it that way – discutăm altădată de ce.
Long story short, una dintre concluziile lui 2025 a fost că e cazul să mă opresc din încercări în care nu mă regăsesc. Ce m-a șocat, a fost următorul calcul: în medie, petrec 1 h și 30 de minute/zi pe social media. Asta înseamnă 547 de ore pe an. Adică 22 de zile. 22! Aproape o lună din viață, în fiecare an!
Ați făcut vreodată calculul acesta? Și da, îl înțeleg dacă: trăiți din chestia asta, sunteți pasionați, vă place, aveți un business pe care îl susțineți astfel sau vă relaxați în acest mod. Toate sunt motive valide.
Dar dacă nu, chiar merită? Desigur că rezoluția mea nu se aplică vouă. Și desigur că nu sunt ipocrită: nu aș susține niciodată că blogul meu ar fi ajuns la expunerea de azi fără social media. Departe de mine gândul. Și acum voi face trecerea la părțile unde m-a ajutat… voi, comunitatea adunată în jurul meu, sunteți cei care ați pus TraseuNemarcat pe harta Google. Dacă cele mai multe postări montane apar azi pe prima pagină, vi se datorează integral. Și sunt recunoscătoare pentru asta. Mai sunt recunoscătoare pentru oamenii faini pe care i-am cunoscut prin social media, oameni cu valori similare. Pentru informațiile obținute gratuit de la voi și pentru câteva evenimente foarte cool de care am aflat tot aici. Da, pentru asta merită. La fel aș fi ipocrită să susțin că de mâine nu voi mai posta, nu voi mai intra, că IG e obiectul Satanei și aduce doar belele…
Însă, totuși, 22 de zile pe an? Pentru mine e foarte mult. Pentru voi, nu știu. Ce aș fi putut face cu ele? Să scriu (pentru asta dintre toate, mă biciui cel mai tare) – încă nu am terminat postarea despre Japonia. Adaug Lituania, Letonia, Estonia, Skopelos și vreo 3 ture de munte. Să citesc – am acasă cel puțin 6 cărți cumpărate și mă tot plâng că nu am timp. Povești! Să mă plimb – am pădurea la 5 minute de mine. Să învăț chestii noi, să alerg, să gătesc. And so on. Deci, până la urmă, nu e vorba de lipsă de timp, e vorba de prioritizare. Și dacă mi-am propus ceva pentru 2026, este asta: să îmi utilizez timpul mai cu cap. Ceea ce vă doresc și vouă!
Un an care să vă umple sufletul cu timp folosit chibzuit! La mulți ani!
PS – o să ne vedem mai rar pe social, dar mai des sper pe blog!
Dacă îți place conținutul de pe Traseu Nemarcat și vrei să mă ajuți să continui să explorez și să împărtășesc trasee, o cafea sau un follow poate face o mare diferență! Aceasta contribuie la întreținerea blogului, la realizarea de ghiduri detaliate și la descoperirea unor locuri noi pentru tine.
- pe Instagram mǎ găsești AICI, sau cu profilul TraseuNemarcat. La fel și pe Facebook. TikTok n-am 🙂
-
pentru cafea doar apeși pe butonul drăguț și roșu din dreapta, iar de acolo te descurci tu
Mulțumesc! 🚶♂️⛰️