Lacul Podragu, traseul celor 3 munți…și jumate
– Al câtelea munte e ăsta?
– Al doilea…
– Deci mai avem unul, da?
– Și încă jumate…
– Bine…
– Ore?
– Încă vreo 2…
– Peste cele 8 trecute deja…
– Mother of all…
Inspir și încep să urc. Din nou. Ca să pot coborî. Iar. Și ca să am de unde urca. La loc. Acum mă alint eu, că nu e ca și cum nu aș fi știut ce mă aștepta pe traseul ăsta. Aaaa, care traseu? Păi cel mai fain din Făgăraș după părerea mea. Cel care pleacă mai jos de Fereastra Zmeilor, trece prin Trei Pași de Moarte, apoi te urcă pe Vârful Mircii, te coboară la Lacul Podragu și apoi iar te urcă și te coboară până amețești, cam vreo 3 munți și jumate. Sună bine, nu? Mda, așa am zis și eu. Mai ales că mi-l doresc de cel puțin vreo 4 ani. Și parcă tot nu m-am simțit în stare să îl fac. Până într-o zi din august în care am hotărât că nu se mai poate cu toată lălăiala asta. Așa care va să zică, în formație de trei am purces foarte de dimineață spre Piscul Negru. Mult prea de dimineață pt mine, dar, mna, ce nu fac eu pentru munte. De mi-ar pune cineva o ședință la ora aceea, aiaiaia ce și-ar auzi HR-ul… i-aș da din alea grele cu hărțuire și exploatare, etc., etc.
Revenim… De mai sus de Piscu Negru până în Fereastra Zmeilor a mers ușor și fără evenimente. Detalii găsiți AICI, ca să nu mă mai repet. E o urcare constantă timp de vreo oră și un sfert și vreo 400 de metri, de-a lungul căreia de căscați ochii bine poate, doar poate, vedeți vreo marmotă saaaaau, poate, doar poate, niște căprițe sub ascuțita creastă Vârtopel Arpășel. Atenție la stâna ce s-a pripășit chiar la începutul traseului și la câinii de acolo. Cu noi n-au avut treabă, dar au sărit la un grup din spatele nostru.
Ajungem în Fereastra Zmeilor. Mă iau emoțiile și un vag gol în stomac. Urmează „La Trei Pași de Moarte”. Nu, nu e un serial și nici roman horror. E doar un vârf destul de abrupt, ca oricare altul din Făgăraș, că, zău, muntele ăsta nu știe să le servească mai molcom. Mda, doar un vârf mai nasol, căruia nu știu cine a avut inspirația să îi pună asemenea nume, care să mă țină pe mine departe ani de zile. Treabă e asta? De emoție nici nu mă așez la pauză, mănânc din picioare că simt adrenalina cum vine.
– Gata? Mergem?
Cărarea spre Trei Pași de Moarte e îngustă tare și pare aeriană, atât de frumos curge spre vârf. Ok, începem cu prima urcare… un lanț sănătos, prăbușeliniță stânga și dreapta, dar nu foarte gravă, chiar să mori… mai mult să amețești… prize la tot pasul. Ajung sus și inspir. Stăm o țâră, că e coadă la coborâre. Când se eliberează, mă uit jos să văd cât e de rău. Coborâm ajutați de lanțuri vreo 4–5 metri. Ultima descățărare mă ia prin surprindere, că nu ajung la prize și rămân cumva atârnată în forța brațelor, neștiind unde să pun piciorul. Mno, și acum? Decid că nu e prea mare săritura, zic un „Îngeraș” și mă las în jos. Pfui, am scăpat și de asta!
Mai urmează o cățărare, tot pe lanțuri, unde merge mult mai ușor, și o descățărare unde îmi amintesc din nou de cei 5 țanți de picioare ce îmi lipsesc ca să fiu perfectă. Gata? Asta a fost tot? Păi și ce m-am tot panicat toți anii ăștia ca o găină?
Toată mândră că am dobândit Trei Pași de Moarte, o luăm energizați spre Vârful Mircii, pe care îl vedem în zare, mare și impunător ca o piramidă. Traseul urmează o frumoasă curbă de nivel pe sub Vârful Arpașu Mic, unde urci constant, pe o cărare îngustă, mărginită de flori galbene și albastre. În stânga vei avea Căldarea Frunții, care arată ca o oală, că de aia îi spune căldare, iar pe dreapta Arpașu Mic ce pare foarte mare și impunător. Și pentru că nu mai aveam lanțuri sau săritori, i-am dat drumul la povești, ca ce să și faci la munte. Mna și ne-am hihăit noi cât ne-am hihăit din te miri ce… ca de exemplu ce bine arată JLo, că și noi am arăta mai bine parcă dacă am avea banii ei, că ce fain e la munte, and so on… mna și tot așa cam până în Monumentul Nerlinger, care e fix în șaua dintre Arpașu Mic și Vârful Parul de Fier.
Cam în zona aceea suntem depășiți de doi tinerei… ea, echipată corespunzător, el… mai puțin corespunzător. El, cu un accent pe care nu îl identific pe moment. Ea, cu luminițe în ochi. Ne dăm seama din conversație că vor să urce până pe Moldoveanu. Mă rog, „ne dăm seama” e așa, un fel de-a spune, pentru că ne-au întrebat cât mai este… Duhhh…
– Și, aveți mâncare la voi?
– Aveeeeem! Un sandviș – mi se face brusc foame doar când aud.
– Aaa, un sandviș! Brici!
– Apă aveți?
– Avem și apă.
– Frontală?
– Ce-i aia? Aaaa, lanternă? Avem la telefon!
– Excelent! Vă rog eu, dacă mai mergeți așa vreo 3 ceasuri și nu ajungeți, să vă întoarceți înapoi, că vine noaptea și trebuie să vină băieții de la Salvamont după voi. Și mai sunt și urși pe traseul ăsta. Bine?
– Bine.
Ne îndepărtăm, eu îngrijorată puțin de soarta lor, că la cum îi vedeam nu erau în stare să ajungă nici măcar în vreo 5 ceasuri pe Moldoveanu, unde să se și întoarcă. Mă rog, m-a ținut îngrijorarea așa cam vreo 5 minute, până când l-am auzit pe tânărul domnișor susținând vehement că „cea mai mare jignire pentru un bărbat este să primească ordine de la o femeie” și „când am auzit că în țara voastră candidează o femeie președinte am vrut să mă întorc acasă”. Fix atunci, foarte vehement, mi-a trecut și mie îngrijorarea și m-au luat nervii. Și i-aș fi pus o piedică. Sau poate l-aș fi împins un pic, că la cum arăta avea 50 de kile cu tot cu rucsăcel. Fata l-a făcut misogin, el a contracarat, ea i-a spus că nu e normal să gândească așa… long story short, i-am lăsat la Monument sfădindu-se, sper eu atât de rău încât să decidă să lase Moldoveanu pentru altă dată. Când știu și ei ce e aia “frontală”…
Înapoi la traseul nostru spre Lacul Podragu…De la Nerlinger, îți dă Făgărașul o pauză și continui pe o cărare îngustă tare, dar pe drept. Suficient încât să rămâi amețit cât de frumos se vede toată creasta până departe și să îți tragi sufletul pentru Vârful Mircii. Am ajuns pe Mircii la fix 3 ore și 39 de minute de la parcare, după un urcuș ce a scos untul din mine și mi-a declanșat o foameeeee ce n-ați văzut.
– Aiaiai, cât e de fain!
La o aruncătură de băț, în spatele meu, tronează Moldoveanu și Viștea, sfădiți parcă pe vecie. Sau cel puțin așa îmi par mie mereu. În stânga, Lacul Podul Giurgiului sclipește în soare ca un ochi de albăstrea. În spate, spinarea dragonului șerpuiește ascuțită, până la Trei Pași de Moarte și apoi Arpășel–Vârtopel, departe înspre Buteanu. Doamne, frumos mai e muntele ăsta! Îmi tresaltă inima de fiecare dată când îl urc…
Pe Vârful Mircii am stat la taclale și pauză vreo 20 de minute, după care am luat-o încetuț spre Lacul Podragu. O coborâre în serpentine strânse te însoțește până la Lacul Podul Giurgiului, până unde faci vreo jumă de oră bună. Și pe măsură ce cobori, vei vedea că apa lacului își schimbă culoarea ca un cameleon, în funcție de cum bate soarele și în funcție de poziția ta. Coborârea asta a fost o pauză bine-venită după urcarea pe Mircii și după ce va să vie. La Podul Giurgiului de musai să vă luați apă, că până la Lacul Podragu nu mai pupați.
De la lac, vă luați inima în dinți că începe distracția. Prima dată o urcare constantă, ușoară și extrem de frumoasă pe curbă de nivel, pe sub Vârful Podragu, până în Șaua Podragu. Însoțiți veți fi de flori de toate culorile, chiar și în mijlocul lui august, ierburi verzi și vârfuri care mai de care avântate spre cerul absolut albastru. În Șaua Podragu, traseele se despart… cel cu bandă roșie, care ne călăuzise până acum, continuă la dreapta spre Moldoveanu, iar spre stânga triunghiul roșu coboară spre Lacul Podragu.
Ne punem la hodină și pentru că avem vizibilitate bună până departe, începem să numărăm: unu, doi, trei munți. Mă rog, și jumate, dacă socotesc și ultima urcare spre Fereastra Zmeilor. Aham, fix trei va trebui să urcăm și să coborâm ca să ajungem. Mă uit la Cristi, întrebându-mă cam care va fi momentul în viața asta în care va pune serios la îndoială decizia de mă lua de nevastă…Hi, hi, hi!
Căldarea cu Lacul Podragu este extraordinar de frumoasă și parcă nu se potrivește cu nimic din ce știam despre Făgăraș. O salbă de lacuri și lăcușoare pornesc din cel mare. Terenul dintre ele e îmbrăcat în mușchi și țesut cu zeci de firicele de apă ce sclipesc în soare cu milioane de stropi. De jur-împrejur ne veghează Vârful Tărâța și Podul Giurgiului. Cabana Podragu tronează în toată această minunăție și îmi pare că timpul aici stă în loc. Câțiva măgăruși pasc liniștiți pe lângă ea și, în afară de clinchetul tălăngilor, nu se aude nimic. După ce ne facem câteva planuri de cum am face dacă am avea noi cabana, ne luăm inima în dinți și pornim avântați spre prima șa, pe numele ei Șaua dintre Lacuri. Pe marcaj triunghi albastru de acum. Urcarea e abruptă și te ține în tensiune cca jumă de oră, preț de 160 de metri. Pfff, am ajuns. Pauză.
– Câți munți din ăștia mai avem?
– 2 jumate.
– Bine…
Începem să coborâm, că de, ca să urci, prima dată trebuie să cobori. Căldarea Podrăgel, cu lacul pe dreapta, ne întâmpină și ea scăldată în soare. Cărarea e îngustă, pietroasă și chitită să ți-o dea la gioale, mai ales pe unde s-a scurs apa, e nămol și alunecă. Întrebați-mă de unde știu… Ajunși pe fundul căldării, pauză de 5 minute, inspirăm și dobândim al doilea munte printr-o strungă urâțică în care mai mult am stat în patru labe decât în două, pe numele ei Strunga Podrăgel. Asta n-a durat decât 15 minute și 50 de metri. Pauză din nou.
– Mai avem un munte?
– Da și jumate.
– Pfffff… hai.
Ultima urcare până în Porțița Frunții greu a mers, vă spun sincer, deși a fost cea mai lejeră dintre toate. Puneam osteniți bocanc după bocanc. Karina e undeva deasupra mea, Cristi după mine.
– Uite, uite!
Mă uit, dar nu știu la ce, că încă nu am ajuns sus și Karina a dispărut. Mă grăbesc, fix la timp pentru a vedea două funduri grase de marmote dispărând după stânci.
– Erau fix aici în cărare!
Ne-am petrecut următorul sfert de oră hlizindu-ne de cele două marmote, refugiate la umbra stâncilor. Și nu, nu împătureau ciocolata, dar făceau o zarvăăăă, ai mamă, că mi s-a înfundat o ureche de la țipetele lor. Toată distracția s-a terminat când a apărut un grup cu un Jack Russell, care a simțit și el marmotele, și acestea duse au fost.
– Mna bine, gătăm și noi traseul ăsta?
O ultimă sforțare și suntem în Fereastra Zmeilor. O God, I am literally dying. Încă o pauză în care am ras toate dulciurile din rucsac și mi-am pregătit ligamentele pentru coborârea ce va să vie până în Transfăgărășan.
În apus de soare ce aurea Vârtopelul, fix la 10 ore și 24 de minute de la plecare, m-am prăbușit lângă mașină. Și în timp ce îmi schimbam bocancii, îmi aminteam ce fain fuse la Trei Pași de Moarte, ce greu fuse pe Mircii, cât asudasem pe cei trei munți dintre căldări, ce drăguțe fuseră marmotele și ce fraieră am fost că nu am făcut mai curând acest traseu. Și că l-aș mai face o dată. Dar nu chiar acum, că de mai urc 5 metri cred că leșin.
Munții Făgăraș I Traseu circuit spre Lacul Podragu
- Tură de o zi
- Data parcurgere – august 2025
- Dificultate – greu
- Timp parcurgere traseu – 10.24 h dus întors, cu pauze
- Distanță – 14.6 km
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – da – cea mai problematica este urcarea la Trei Pași de moarte – porțiune expusă și prevăzută cu lanțuri; întreg traseul are porțiuni mai mult sau mai puțin abrupte
- Priveliște – traseu exclusiv în gol alpin
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – da (lacul Podul Giurgiului, Lacul Podragu)
- Diferență de nivel – urcare 1376 m, coborâre 1376 m
- Tip traseu – circuit
- Marcaj bandă roșie din Transfăgărașan -> Fereastra Zmeilor -> bandă roșie spre La trei Pași de Moarte, Vârful Mircii, Lacul Podul Giurgiului, Șaua Podragu -> triunghi roșu apoi spre Lacul Podragu -> cruce albastră spre Fereastra Zmeilor -> bandă roșie de la Fereastra Zmeilor spre punctul de pornire
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Transfăgărășan – drum asfaltat
- Aplicații utilizate: Mapy
- Semnal telefon – da
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
- Pot trimite harta în GPX pentru cine dorește
Acest traseu spre Lacul Podragu face parte din seria de trasee din Munții Făgăraș. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
Dacă îți place conținutul de pe Traseu Nemarcat și vrei să mă ajuți să continui să explorez și să împărtășesc trasee, o cafea sau un follow poate face o mare diferență! Aceasta contribuie la întreținerea blogului, la realizarea de ghiduri detaliate și la descoperirea unor locuri noi pentru tine.
- pe Instagram mǎ găsești AICI, sau cu profilul TraseuNemarcat. La fel și pe Facebook. TikTok n-am 🙂
-
pentru cafea doar apeși pe butonul drăguț și roșu din dreapta, iar de acolo te descurci tu
Mulțumesc! 🚶♂️⛰️