Traseu în Munții Trascău : Cheile Vălișoarei – Vârful Data

Vârful Data – cel mai greu traseu ușor

Privesc în jos spre stâncile ascuțite, ca să ginesc măcar o bucată de traseu. Bulina roșie, dispare în abrupt, ițindu-se ușor apoi pe după cablul de siguranță. Adrenalina mă furnică în degetele de la picioare în momentul în care sfidez prăpastia din fața mea și fac primul pas pe bolovanul albit de soare. Bățul îmi alunecă cu un scrâșnet ascuțit, dar talpa bocancului își face datoria și rămân pe loc. Hmmm, cred că merge mai bine fără bețe…În timp ce mi le adun, dau o privire asupra Cheilor Vălișoarei, scăldate acum de soarele blând de toamnă. Tura asta spre Vârful Data, venise așa, fără preaviz, pregătire sau prea multă cercetare din partea mea.

Se făcea că era vineri seara și ca orice cuplu obișnuit am început discuția noastră normală de week-end. “Ce traseu facem mâine? Să fie unul lejer, că nu am chef de altceva”. Deja, Fundătura Ponorului nu o mai puteam da la înaintare, că o bifasem cu o săptămâna în urmă. În plus cred că mi-o luam rău de la Cristi, de îi propuneam un repetir 🙂 Mă gândesc eu intens cca 3 secunde și răspund:

“Păi cred că Vălișoara – vârful Data. E super lejer, 3, 4 ore, nu avem decât 500 m diferență de nivel, o putem face mâine după amiază”. Perfect. Zis și făcut. Minciuni mai mari nici că puteam să susțin 🙂 Dăm un ochi pe hartă, ca să nu plecăm ca două zâne, vedem că de fapt sunt 700 m diferență și 4, 5 ore, facem un calcul aproximativ, să ajungem înapoi cel târziu la 7 seara și cam asta a fost toată pregătirea.

A doua zi, bineînțeles că n-am plecat fix la 12 cum ne propusesem, dar nici că mai conta pentru că afară era un soare delicios, soare ce m-a convins să îmi iau pantalonii roz, norocoși, ce îmi aduseseră ploaia în Slovenia, însă de atunci s-au dat pe brazdă și îmi făcuseră doar surprize plăcute.

În jurul orei două am parcat la ieșirea din Poiana Aiudului, pentru că hotărâsem să facem traseul în sens invers, decât era recomandat. Nu a fost random alegerea asta…Mi se părea mai logic să urc treptat diferența de nivel și nu dintr-o dată iar în plus, în cazul în care o lălăiam foarte mult, aveam vreo două scurtături la îndemână. Traseul începe pe bulină roșie și este extrem de bine marcat. Începi cu un urcuș, nu foarte grav, prin tufișuri, numai bun să îmi amintească faptul că Trascăul se face în pantaloni lungi. Damn, Mihaela! Și dacă nu aș mai fi trecut o dată prin experiența asta… Cred că mă lasă memoria…Deci…Urcăm vreo jumate de oră, pe bulină roșie, agățați de măceși și încercând să nu ucidem greierii ce săreau ca bezmeticii în toate direcțiile, până dăm în liziera pădurii de stejar pufos. Vă place cum sună, nu ? 🙂 Habar nu aveam că există mai multe specii de stejar, în special una numită pufos, dar panoul decolorat de soare ne-a luminat mintea și viața. Aici în lizieră am făcut o mică pauză, că prea fotogenică era Valea Aiudului, înșirată la picioarele noastre.

Traseul continuă neașteptat de pieptiș prin pădure, numai bine să ne câștigăm pizza programată la cină. Printre copacii, ce din loc în loc se răreau, apărea ca la spectacol, versantul vestic al Cheilor Vălișoarei, ce părea tare ascuțit de aici și Colțul Cetății, o stâncă albă, ce a servit demult, demult drept adăpost pentru o cetate de apărare. Nu îmi acordați credite că sunt așa de informată, că din nou, panoul a fost cel cu knowledge-ul 🙂 . Ocolim o șopârlă și albastră și verde, care taman acum s-a trezit să traverseze cărarea, ne scuturăm de câțiva greieri, eu îmi admir zgârieturile de pe picioare și o luăm din nou pe bulina roșie, ce ne conduce spre Vârful Data. În curând veți ieși din pădure, printr-un luminiș, unde are loc prima scurtătură de care vă povesteam, dat fiind faptul că traseul nostru se intersectează cu traseul cruce albastră. În față se vedea deja Vârful Data scăldat de soarele după amiezii. Până aici făcusem vreo oră jumate, așa că am grăbit pasul până în Șaua Data, unde vă recomand o pauză mai lungă.

Dacă nu mai aveți chef de restul traseului, aici este a doua scurtătură: treceți în stânga pe cruce albastră (a doua intersecție cu acest marcaj) și ați rezolvat problema. Noi am poposit oleacă, pentru hidratare și poze, și am hotărât că avem și timp și chef să facem traseul complet, mai ales că apunea soarele și eram convinsă că priveliștea de pe Vârful Data va fi spectaculoasă.

Din Șaua Data, veți intra într-o pădure de habar n-am ce copaci, că nu am mai avut panou, dar mi-a plăcut maxim pentru că erau copaci adevărați…din ăia înalți, fără spini și urzici printre. O pauză binevenită pentru picioruțele mele suferinde. Iar în timp ce admiram razele de soare ce se strecurau printre frunze, mi-am promis să dau o tură pe aici, undeva la sfârșitul lui octombrie, să văd spectacolul ruginiu al toamnei.

Din pădurea de copaci frumoși, am intrat în alta, mai întunecoasă, unde primul lucru pe care l-am sesizat a fost un răhățel de urs. De la emoție și surpriză, ne-am pierdut total direcția, așa că am luat-o hoha preț de vreo cinci minute și ne-am trezit prin boscheți și urzici. Cu ajutorul GPS-ului am efectuat o redresare rapidă pe bulina roșie și în maxim 15 minute eram pe vârf. Vorba vine…Că vârful propriu zis e undeva în dreapta cărării, prin tufișuri și acăți. Traseul te scoate cumva sub el. Aici am mai pus de o pauză bine meritată. Cheile Vălișoarei se arătau în toată splendoarea. În dreapta noastră Piatra Secuiului străjuia Rimetea, iar în stânga, colțul Cetății, pe care îl traversasem, se ridica amenințător printre copaci.

Am lălăit-o noi cât am putut, însă pentru că timpul trecea, ne-am hotărât să nu ne chiar prindă noaptea pe munte și să le dăm de lucru băieților de la Salvamont, așa că am purces spre cea mai palpitantă bucată din acest traseu, pe care dacă îl faceți în sens invers de cum l-am gândit noi, va fi prima bucată. Dacă de la început, preț de 6 km urcasem vreo 370 m, acum urma să coborâm vreo 200 din ei într-un singur kilometru.

Cărarea devenea din ce în ce mai îngustă și mai stâncoasă. Mă opresc, că deja nu mai vedeam marcajul. În fața mea stânca era total dreaptă. Cel puțin la o primă vedere. Cercetez mai atentă și văd bulinele roșii înșirate pe pietre. Un cablu de oțel traversa coborârea, bine ancorat. Trag aer în piept și hi la vale. Atenție la mână, să nu trezesc vreun șarpe de prin văgăuni, că tocmai asta mi-ar lipsi…Atenție la picioare, să nu calc pe vreo piatră alunecătoare…Ce mi-ar mai fi fost de folos încă 5 țanti de picioare. Eram și mai sexi, dobândeam și mai bine muntele….Ăsta mi-e norocul, ce să fac…Sunt bucăți pe care îmi dau efectiv drumul pe fund, că nu reușesc să ating priza următoare cu piciorul. Mă ia cu amețeală când mă uit în sus la Cristi și îl văd agățat de stâncă. În jos, panta e atât de abruptă încât văd doar următoarea bolopiatră de care să mă agăț. Se termină și cablul, însă abruptișul nu dispare…Mno, acum? Cu adrenalina pompând puternic și cu mare atenție, în 5 minute, suntem la piciorul masivului străjuit de Vârful Data.

Vrei să te țin la curent cu vacanțele și călătoriile mele?
Abonează-te la newsletter


Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile și cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Pfuuuuiiii, ce fain fuse 😊 Cu zâmbetul sus, o luăm în dreapta, tocmai bine să ne dăm seama că traseul nu pe acolo merge. De aici începe zona crepusculară, din punct de vedere al marcajului, așa că vă recomand să verificați fiecare intersecție cu GPS-ul. Deși cărarea lată o ia spre dreapta, direcția șoselei unde ar trebui să ieșim, traseul cotește spre stânga, traversează un câmp, o vale adâncă și se împlântă într-un gard electric. Whaaaat? Agaaaaaain? Îmi amintesc de tura spre Poarta Zmeilor când pățisem fix la fel…cred că mă urmăresc gardurile electrice 😊…

Ne uităm spre stânga, nimic. Dreapta, nimic…Apoi vedem un copac cu marcaj, însă peste el, cineva trăsese o folie, să nu fie vizibil. Ne strecurăm fără electrocutare, prin gard, traversăm o livadă cu căpițe drăguțe și dăm într-o ciurdă de vaci cam bezmetice, pe care le-am depășit rapid, că mi-e cam frică de ele. Cărarea începe să coboare și trebuie să fiți atenți la stâlpul de marcaj, intersecție cu crucea albastră, menționată anterior și să o luați spre dreapta, în jos, nu spre stânga, pe unde vi s-ar părea natural. De acolo, am mai dat o tură prin măceși și urzici, ca să nu uit ce toantă sunt că am venit în pantaloni scurți și după aproape 5 ore am atins parcarea.

Ca o concluzie: traseul spre Vârful Data este cel mai frumos și cel mai complet traseu din Trascău și îl recomand tuturor. Cu condiția să vă luați pantaloni lungi!

Rezumat traseu în M-ții Trascău: Cheile Vălișoarei (Aiudului) – Vârful Data

  • Tură de o zi
  • Data parcurgere – septembrie 2020
  • Dificultate –  mediu
  • Timp parcurgere – 5 h (dus întors, cu pauze)
  • View – jumătate din traseu este prin pădure, restul oferă panorame spre Cheile Vălișoarei, Rimetea, Piatra Secuiului
  • Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
  • Sursă de apă – nu
  • Diferență de nivel  +997/ – 997 m
  • Tip  traseu – circular
  • Cum ajungi – din Alba Iulia – Aiud – Poiana Aiudului – bulina roșie și retur. Drumul este asfaltat.
  • Aplicații utilizateMunții Noștri și Locus Map
  • Pentru cine dorește harta în format GPX, dați un semn pe mail și o trimit

Acest articol face parte din seria Munții Trascău. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

Vrei să te țin la curent cu vacanțele și călătoriile mele?
Abonează-te la newsletter


Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile și cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Leave a Comment