Visul unei nopți arabe
Un cer perfect albastru îmi dă startul unicei dimineți din Ait BenHaddou. Suntem în resortul unei franțuzoaice zâmbărețe și atât de bine n-am mai dormit de mult. Mai ales că suntem în afara satului și am ratat rugăciunea de la ora 5. Yeyyyyyy
Aseară nu mai avusesem răbdare și o tăiasem spre Ksar să-l vedem la apus. Era târziu, ratasem apusul, așa că am mers direct spre podul de peste râu și am băgat viteză pe treptele mușcate de soare și de vânt, încercând să nu mă împrăștii prea rău, că doar ce-mi trecuse vânătaia de pe piciorul drept dobândită în urma unei căzături în secuime. Soarele era deja dus și în puțina lumină rămasă cerul a fost mov și roz și portocaliu. Ne-am plimbat respirând încet, deși în urma galopului îmi auzeam inima bubuind fix în cap și freza mi s-a dus dracului, așa că poze prea fotogenice nu am. Sub mine, satul, cu ale lui creneluri pătrate, se cufunda roșu și argilos în apusul perfect. În vale, palmierii se înclinau sub vântul de seară și mi se părea ireal câtă vegetație luxuriantă e în jurul apei. Luna era sus deja, o semilună perfectă vegheată de o stea micuță, fix deasupra ei. Departe, ATLASUL domina orizontul cu crestele lui ascuțite și părea nesfârșit. Am stat jumătate de oră până când nu se mai vedea nimic.
“Bine, Cristian…și acum? Cum coborâm, că pe aici iluminatul nu pare a fi la modă… Iar mâțele astea ce aleargă ca bezmeticele în toate direcțiile de parcă au ardei iuți sub coadă nu mă prea ajută la concentrare.” Aleile înguste și alunecoase ne-au purtat ușor spre civilizație și am reușit să ajungem în strada principală cu toate picioarele intacte.
Acum, abia aștept să mergem din nou, să-l vedem și pe zi. Înainte de plecare am aflat că cel mai mișto drum spre Marrakesh este să continuăm șoseaua după Ait Ben Haddou, spre Teluet prin canionul Ounila, până la Col du Thicka, unde vom da în drumul principal. Și credeți-mă, mare dreptate a avut doamna, că a fost unul dintre cele mai mișto roadtrip-uri făcute vreodată.
Revenim. Ait Ben Haddou este un fost sat fortificat și un exemplu bine conservat al arhitecturii sud-marocane. Aflat pe valea râului Ounila, te va încânta cu zidurile roșii construite din pământ, iar dacă vei urca până sus, panorama asupra munților ATLAS și a văii este absolut memorabilă. Despre istoria lui afli mai multe aici.
Are două intrări. Cea principală este la capătul satului, peste un pod și te va conduce în interiorul cetății. Însă cel mai bun loc din care să-l admiri în întreaga sa splendoare nu este de sus, ci din afară. Așadar, lași mașina în prima parcare aflată pe dreapta la intrarea în sat. Din parcare, o iei dreapta pe aleea decorată cu magazine colorate și în maxim 10 minute ajungi la râu. Asta în cazul în care nu te vei împotmoli ca mine în fiecare din cele 20 de magazine, că atunci faci muuuuuult mai mult. Că mna, de ce să nu-ți cumperi niște pietre din Atlas și încă un magnet, nu că nu ai mai avea încă 15.000, sau o pictură cu henna. Noroc că eram cu avionul, că cred că plecam și cu două covoare de lână și trei perne. Doar de aici.
Ajuns la râu, te poți opri pentru șapte mii două sute de poze, sau poți traversa pe sacii plasați și să o iei spre sat. Sau îți poți închiria un tur călare prin valea râului Ounila, în jurul satului. Noi, având în vedere că fusesem cu o seară înainte până sus la punctul de observare, ne-am mulțumit să-l admirăm de la distanță azi, înconjurat de palmieri, mângâiat de soare și de vânt. Când ne-am săturat de atâta bine și începuse să ne cam bată soarele în cap, am luat-o încet spre Marrakesh, pe unul dintre cele mai mișto drumuri panoramice pe care am călcat vreodată.
Dacă ți-a plăcut acest articol să știi că face parte din vacanța în Maroc. Dacă te încântă poți găsi mai multe detalii AICI .
Circuit Maroc – harta roadtrip Ait Benhaddou -> Marrakesh