O zi la înălțime prin ANAGA
Afară e o semi ceață și un semi soare cu dinți. Vântul nu e semi deloc în schimb și dă tot ce poate. M-am obișnuit deja cu mini-climatul din mini-insula Tenerife. Oricum, mi se pare absolut uimitor cum pe o insuliță de doar 2000 km pătrați, ce poate fi înconjurată în 3 ore, să poată exista o vreme atât de diferită într-o perioadă atât de scurtă de timp. E ca și când la ora 12 ai fi la Bâlea Lac și la ora 13 ai ajuns în Grecia și îți probezi chiloții de baie. I am not kidding you. În fiecare zi am plecat din Nordul insulei unde locuim, pe o vreme ușor înnorată, am traversat lanțul muntos pe nori, ploaie, vânt și 10 grade, ca să trecem în 30 de minute în partea de sud la 23 de grade, soare și fără vânt. Așa ceva….mai rar. Nici nu știi cu ce țoale să te echipezi. Mă rog, azi avem în plan din mini lista de drumeții în Tenerife, pe care mi-am salvat-o de ceva timp, una în Parcul Natural Anaga, mai exact Roques Del Taborno.
Hike-ul pornește din…Taborno, ca să vezi ce surpriză! Road-trip-ul în sine până acolo e o încântare și merită a fi făcut oricum. Cu sau fără drumeție. Din autostradă, marcajul te preia prin păduri atât de dese încât coronamentul copacilor se împreunează deasupra ta, fără să lase măcar razele soarelui să pătrundă. Din coronament mai pică uneori câte o cracă, așa că fiți atenți. Nu e de condus cu viteză căci e destul de îngust și sunt curbe unde încap cu greu două mașini deodată. Din loc în loc sunt semnalate locuri de belvedere, pe care le vei sesiza cu mult înainte datorită lanțului lung de autoturisme parcate, ce vor bloca una din benzi, deci drumul pe care abia încăpeai tu și cel din sens opus se va reduce dramatic doar la tine…sau la cel din sens opus, depinde care sunteți cu mai mult tupeu. Well…asta e…oricum nu e ca și când te—ar zori cineva să ajungi cu 5 minute mai repede, că ANAGA nu pleacă niciunde.
Satul Taborno e un mini-micro sat, la fel ca și mini lista mea de drumeții din Tenerife. Trei case împrăștiate, o biserică, un atelier auto, un birt și o bancă de unde se vede tare fain toată partea de vest a insulei. Adică ce e important, ca mai! Traseul începe prin stânga bisericii, total nemarcat. Atât de nemarcat încât am avut senzația că intrăm în curtea unor localnici. Dar dacă pe net zice că pe acolo e, pe acolo să fie. Acum, ce se poate întâmpla… în cel mai rău caz te înjură și te dau afară din curte…
Cărarea e îngustă, mărginită de vegetație și de la primii pași te încântă cu niște priveliști absolut spectaculoase către ocean și satele cocoțate pe stânci. Nu am fost în Peru, dar așa mă simțeam. Numai lamele mai lipseau. Și piramidele. În rest fix ca în Peru! Stâncile sunt înalte, ascuțite și pline de vegetație. Până mă casc eu la cât e de frumos, îmi lunecă ușor piciorul pe o piatră mai udă și mă ia cu transpirație că în stânga mea e o prăbușelnițăăăăăă…macro, nu micro. Bine Mihaela, să fim atente, da? Deși nu există marcaj, nu prea ai variante pe unde să te rătăcești deoarece e o singură cărare, îngustă. În dreapta perete, în stânga Valhala. Deci, variante prea multe, NOT. În timp ce pășesc, îmi atrag atenția tufele de cactus ce cresc din abundență peste tot. Doamne, pe aici dacă te prăbușești, până să mori cred că te înțepi destul de rău…mă opresc să mai fac poze, că prea strașnic e peisajul. Mă felicit în gând încă o dată pentru alegerea asta din multitudinea de drumeții posibile în Tenerife.
Cărarea ajunge la o stână de capre, unde miroase chiar mai rău ca la una de oi. Trecem de gardul de plasă ce înconjoară așa zisa proprietate. În timp ce trec prin poartă mă întreb de ce și-or fi pus oamenii ăștia gard la cactuși… mănâncă caprele fructele, sau ce? Că de furat, probabilitatea e destul de mică zic eu. M-a pus dracul la un moment dat să îmi cumpăr fructe de cactus de la Lidl, să intru și eu în rând cu lumea ce mănâncă sănătos, cică. Pe lângă faptul că am plătit o micro avere pe ele, o zi întreagă a trebuit să mă curăț pe mâini că aveau afurisitele niște mini-micro perișori care înțepau foarte macro tare. Le-am și aruncat, habar nu am ce gust au…
De la stână, sub privirile curioase ale caprelor urât mirositoare, am continuat pe cărarea aeriană pentru vreo 10 minute. Departe tare, oceanul se dezvăluia într-un golf cu apă perfect bleu. În fața noastră, stânca pe numele ei Roque de Taborno, se înălța ca un țuțuroi din ăla de care am mâncat în Sicilia. Pfui…norii se împrăștiaseră, cerul era azur, doar noi pe traseu, nici vântul nu mai bătea, mă simțeam în rai. La fiece colț, traseul ne surprindea: ba o traversare de te lua cu amețeală, ba treceai mărginit de munte pe cărarea înconjurată de cactuși. Priveliștea se deschidea când pe stânga, când pe dreapta, de nu mai știam în ce parte să fac poze. La vreo oră de când plecasem, am atins El Mirador del Taborno. Mai exact un platou de unde se vedea toată coasta vestică.
Acolo ne-am tras în toate chipurile. Adică poze din alea “fă-mi poză ca și când eu nu știu că îmi faci“. Iar când s-a plictisit Cristi, am descoperit că pot să îmi fac și singură. Ha! Ia de-aici!
De la Mirador, sunt trei cărări și trebuie să fiți atenți. Cum te uiți la țuțuroi, AKA Roca del Taborno, o cărare o ia în stânga, pe curbă de nivel. Well, aia nu merge niciunde, așa că nu o luați pe ea, decât dacă vreți să ajungeți prin boscheți de cactuși și să aprofundați informația că fructele au mini peri înțepăcioși. Una este în dreapta, cea pe care ați venit și pe care vă puteți întoarce dacă doriți. Și cea de-a treia, utilizată pentru traseul în circuit e cea care o ia fix în sus, pe mijloc. Pare mai abruptă decât e și nu aș recomanda-o pe ploaie sau ceață. Urcă în serpentine mici până la jumatea stâncii și apoi pe curbă de nivel o înconjoară prin stânga ei, ajungând undeva înaintea stânii de capre să se unească cu traseul principal.
Noi am abordat-o pe cea din mijloc. Piatră, picior, fii atentă, iar o stâncă, încă o prăbușelniță. Pfui ce fain e…Încă o traversare, ține-te bine, ai grijă că înainte e Valhala. Două poze, ca și când nu ești atentă, încă trei cu traseul, să vadă oamenii care citesc unde te-ai cocoțat. Mai trag o privire în spate la Cristi, văd că e ok, dă-i înainte. Lăsăm pe dreapta o peșteră și ieșim din nou în creastă de unde se vede absolut toată valea iar mai jos de noi, șerpuită, cărarea pe care venisem. Traseul o ia spre ea, astfel încât în scurt timp am atins stâna și de acolo, încă 10 minute până în dreapta bisericii de această dată.
Pfui, ia de-aici Teide, că nu ai vrut tu să ne lași să urcăm, dar Roca del Taborno fuse de 3 ori mai tare! Asta din ciclul să nu mergi la pomul lăudat cu rucsacul. Mai bine faci un research sănătos și din lista de drumeții prin Tenerife, o alegi pe cea din coadă …
Am încununat ziua cu o vizită in Tegueste și El Sauzal, două orașele absolut încântătoare. El Sauzal mai încântător ca Tegueste.
Drumeții Tenerife – Roques de Taborno – Parcul Natural Anaga:
- Data parcurgere – decembrie 2021
- Dificultate – ușor
- Timp parcurgere – 2.30 h dus întors, cu pauze
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – da
- View – traseu exclusiv în gol alpin cu view spre ocean și sate
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă
- Sursă de apă – da
- Diferență de nivel +288/ – 288 m
- Tip traseu – circuit
- Aplicații utilizate – Mapy
- Semnal telefon – da
- Pentru cine dorește harta în format GPX, dați un semn pe mail și o trimit
Acest articol face parte din seria Tenerife (Spania). Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.