Despre oi, cărări nemuritoare și trepte nesfârșite
Soarele e sus, oile la locul lor și mașina gonește printre pajiști cum doar în vederile de Paște de la Hallmark mai găsești. Case ferchezuite cu peluze perfect aranjate ne zâmbesc de după gardurile vii aranjate și ele, cum altcumva. Că doar n-o să-ți faci casa de revistă și să lași în plata Domnului gardul, nu? Că ți se duce dracului norocul irlandez și vin elfii să te bată cu liniarul în palmă. Atât de dichisită e țara asta încât am senzația că mă plimb printr-un showroom la Garden TV. Atât de dichisită încât devine enervantă…Azi ne mutăm tabăra în Irlanda de Nord și deocamdată nu ne dezamăgește. Chiar deloc aș putea spune…și cum altcumva să punctăm decât cu un hike că nu degeaba am venit, nu? Acum știu că pe lista voastră de obiective turistice din Irlanda de Nord poate nu s-ar găsi o drumeție, dar credeți-mă pe cuvânt că asta merită.
Pe numele ei dichisit Cuilgach Board Trail, se laudă că ar fi una dintre cele mai mișto obiective turistice din Irlanda de Nord și vine cu nu mai puțin de 590 de metri altitudine, vreo 10 km și zeci de mii de trepte. Asta desigur dacă nu ne plictisim între timp și facem calea întoarsă. Ce e și mai interesant e că terenul e proprietate privată și traseul la fel. Are și site pe care îl regăsiți AICI.
Găsim intrarea, parcăm mașina, ne întâmpină un domn zâmbăreț ce ne explică că “there is only one way up, one way down, you cannot miss it”. Bine bine prietene, știm și noi că dacă mă uit în zare văd până la mama elfilor traseul, plus mogâldeața la care îi spuneți voi vârf. No worries, că ne descurcăm!
O luăm pe drumul lat, ce fix peste 1 km se oprește într-o altă parcare. Auzi, da’ noi de ce naiba am lăsat mașina așa jos? Întrebarea se pierde în aerul rece, fără răspuns, nu de alta dar niciunul dintre noi nu dorea să răspundă că n-a citit suficient, sau n-a întrebat, sau din astea de dat de gard.
După parcarea unde ar fi trebuit să ajungem, cărarea se îngustează și începe o urcare atât de lină încât am senzația că sunt la plimbare pe bulevard. De jur împrejurul nostru niște tufișuri ciudate ce dau impresia că suntem în tundră. Decât că nu suntem. Mă apropii să identific specia, nu că aș fi foarte pricepută. De fapt sunt atât de pricepută încât în multiple rânduri am cumpărat leuștean în loc de pătrunjel. Da, bine, nu vă distrați chiar așa, că sunt pricepută la altele… ca de exemplu pot să fac popcornul perfect, na! Revenim… las la o parte cărarea pietruită să dau și eu o geană la tufele astea ce nu sunt nici iarbă, nici trestie și nici jneapăn, dar care seamănă cu toate cele trei menționate mai sus. Prima dată îmi dau o udeala la bocanci că era o mocirlă grozavă printre ele. Încercând să nu insist cu udeala mai tare, mă dau în spate când prind cu coada ochiului o mișcare la nici 10 metri de mine. Ceva mare, gri și blănos o taie prin tufe, pulsul meu crește brusc iar creierul începe să caute disperat prin toate sertarele oare ce amenințare ar putea să fie asta și dacă are de gând să mă halească au ba. Ok, toată lumea, să ne calmăm, că nu e decât o oaie. Ha, fiț-ar coada de ovină nebună să îți fie! Păi așa te-au învățat oamenii ăștia la școală să întâmpini turiștii? Cu un atac de cord, hm?
Las oaia în pace, că oricum o tulise de nu îi vedeam decât fundul grăsălan și cu ritmul cardiac restabilit continuăm traseul care între timp se transformase într-o cărare placată cu bârne, ca un fel de podeț continuu. Vedeți și voi mai jos, că nu știu cum să vă explic mai bine.
Încep să apară treptele și mogâldeața ce de la parcare părea foarte depărtată începe să ni se apropie. Iar pe când mă chinuiau pe mine gânduri de genul “oare din ce lemn or fi făcute treptele astea de rezistă la intemperiile vremii” îmi dau seama că încep să îmi pierd suflul. Mai țineți voi minte cei 500 de metri de la început pe care i-am privit cu aroganță și maximă susceptibilitate? Nu? Nici eu! Păi ce să vezi că îi urci în ultimii 2 km. De unde și respirația de fumător. Nu ar avea nici o legătură cu fish’n chips-ul mâncat aseară sau multitudinea de biscuiți de ghimbir pe care i-am descoperit la Tesco. Nuuuuuu! Vezi de treabă! Nici o legătură!
Long story short, fix în 40 de minute, nu o oră cum scria pe placă, am urcat un milion de trepte, glumesc că nu au fost chiar așa multe, dar atâtea au părut și ne-am trezit pe platforma finală. Pe care, ce să vezi, că n-au fost în stare să o lase deschisă să poți și tu să stai să admiri priveliștea pentru care ai transpirat ca o oaie irlandeză. Cred că li se terminase lemnul cel mirific, ce mă chinuia pe mine cu întrebări existențiale. Rezultatul era că 20 de oameni se înghesuiau pe vreo 15 metri pătrați. Mna bine mă, da’ voi să săriți gardul nu știți?
I-am lăsat în pace pe irlandezi ce par foarte hotărâți să respecte toate regulile din lumea asta, indiferent că sunt strâmbe au ba, sau că sunt specificate au ba, am sărit puntea și m-am prăbușit 50 de metri mai sus pe o stâncă simțindu-mă câtuși de puțin vinovată de infracționalitatea de care am dat dovadă. Acum nu vă imaginați că doar eu făcusem treaba asta…
Păi știți voi dragii mei ce frumos se vedea de sus? Lacuri apăreau din loc în loc, mărginite de tufele misterioase, întrerupte de stânci nici ascuțite, dar nici domoale și un cer pe care doar câțiva norișori își găsiseră locul azi.
Pfai, baby și era cât pe ce să renunț la urcare, știi? Că mă luase o lene și mă și plictiseam că am tot mers pe podețul ăsta cu atâta lume cu care nu sunt eu obișnuită nici prin parcare, darămite la munte!
Încântată că nu renunțasem, îi dăm cu o sesiune foto din aia cu “fă-mi poză ca și când nu sunt atentă, dar eu sunt, să știi”, iar apoi, pe când s-a întețit vântul de mi-a înghețat mâna pe aparat i-am dat la vale, încercând să evităm mulțimile de oameni ce pe urcarea celor un milion de trepte suflau și ei ca noi acum vreo oră.
După vreo oră și un pic, am terminat podețul, am trecut de cărare, de oile nebune și gri și am ajuns în parcare, cea îndepărtată, că în ce apropiată nu ne-a dus capul să venim.
Bine Irlanda de Nord! Ce să zic, ești cam meseriașă! Cred că ne împrietenim, ce zici?
Rezumat traseu Cuilgach Boardwalk Trail – Irlanda de Nord
- Tură de o zi
- Data parcurgere – aprilie 2024
- Dificultate – ușor / mediu
- Timp parcurgere – 4 h dus întors, cu pauze
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – nu
- Priveliște – traseu integral în gol alpin
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – da
- Diferență pozitivă de nivel 590 m
- Distanță – 13 km
- Tip traseu – liniar
- Hartă – o regăsiți AICI și mai jos
- Aplicații utilizate – Mapy
- Semnal telefon – da
- Vă rog să studiați condițiile meteo înainte de a purcede la drum
Dacă ți-a plăcut acest post și vrei să știi mai multe despre diverse obiective turistice din Irlanda de Nord, intră pe categoria dedicată, numită chiar Irlanda, poate te inspiră traseul meu.
Acest articol face parte din seria posturilor despre drumeții în afara României. Dacă vrei să te inspiri, le găsești pe toate AICI.
