Cel mai lung zbor e spre Jakarta, Indonezia
Ce să zic, cică am renunțat la Chile pentru că era prea departe… Îhm… că Jakarta (Indonezia) asta tare aproape a fost, zău…
Ca să o scurtez maxim, am plecat din Alba Iulia într-o joi la ora 15.00 și am ajuns la hotel în Jakarta, după o întreagă suită de schimbări de avioane, taxiuri și transferuri, vineri la ora 21.00. Dacă iau în considerare și diferența de fus orar de patru ore în plus, bătusem cu brio 24 de ore. De fiecare dată, când realizez lucrurile astea mă întreb cât de întreagă sunt la mansardă de îmi caut destinații așa îndepărtate. Ca să ne înțelegem, că nu mă trimite nimeni cu forța… Adică aș putea și eu să merg într-o grămadă de locuri pe o distanță de maxim trei ore cu avionul, dar nuuuuuu, e mai fancy așa… avem cu ce să ne lăudăm domnule… altcumva sună când te întreabă prietenii unde ai fost și la răspunsul tău, inevitabil vine a doua întrebare “unde e asta?” Daaaa, atunci e satisfacția maximă… Mă rog, plătită cu cele 24 de ore de plimbat cu avionul. Not fun!
Mnoooooo bineeee, am ajuns în Jakarta (Indonezia). Temperatura foarte ok. Mult mai bine ca în Bangkok. Adică 25 grade, fără umezeală, ca la noi primăvara. Ca să iei un taxi e foarte organizată treaba. Este un atomat, care eliberează bonuri de ordine, te pui la o coadă și taxiurile se iau în ordinea de pe tricou. Să nu te pună al de jos să o iei în fața celorlați că ți-o iei rău de tot. Mai ales că toată organizarea asta e sub lupa poliției. Partea nasoală este că Indonezia fiind o țară așa mare, are și mulți locuitori, și se pare că toți au ajuns în același timp cu noi în Jakarta și tuturor le trebuia un taxi…
Zău, ăștia pe jos nu știu să umble, sau să sune și ei un prieten ceva… Râdem și glumim dar am așteptat vreo oră după un taxi. Recomand Blue Bird. Și serioși și ok la preț. De la aeroport până în centru faci vreo 40 de minute pe trafic normal și costă în jur de 150.000 IDR (adică mai puțin de 10 eur).
Orașul, noaptea, nu este foarte atrăgător… Multe case care arată ca cele cu bulină roșie la noi, sacadate de zgârie nori, ce răsar cumva de nicăieri. Blocuri cu zeci de etaje, în care cred că încap mii de locuitori, cu geamuri mici, multe mașini, multe motorete, scootere și alte chestii cu două sau trei roți, care împreună claxonează la unison…Doamne feri da ce gălăgie e aiiiiiici… Mă ia cu panică… Să vezi că nu voi putea dormi la noapte (eu sunt maxim de sclifosită la somn). Ajungem după mai mult de jumate de oră la hotelul nostru, Kosenda pe numele lui mic. Zonă centrală, design cool și multe recomandări vis-à-vis de barul de pe acoperiș.
Check in-ul merge brici. Camera ușor mică pentru gustul meu, apreciez elementele de decor, ciuciu view, dar măcar e liniște. Facem un duș bine meritat și o tăiem pe acoperiș să bem și noi ceva.
Cu un mojito în mâna și doi zgârie nori în față, încep să mă relaxez și să dau uitării cele 24 de ore de zbor, furtuna din Singapore din cauza căreia am stat la sol o oră și care mi-a zgâlțâit creierii la decolare și coada interminabilă de taxi. Facem un scurt research între două băuturi despre istorie, geografie, economie și într-un interval de timp destul de scurt eram în pat, pe plaiuri de vise.
Acest articol face parte din seria Indonezia. Dacă vrei să citești toate capitolele și întreaga aventură, dă click AICI.