Cel mai greu traseu ușor
Pe măsură ce mașina gonește pe curbele sinuoase ale Transfăgărășanului în dimineața caldă de august, mii de scenarii apocaliptice mă înconjoară, absolut toate având ca pericol principal urșii și victima unică, io. În unele sunt fugărită, în altele tăvălită, în prea puține găsesc spray-ul și în majoritatea pier. Cu totul, auziți? N-aș ști să vă luminez de unde vine frica asta de urși când merg în Făgăraș. Că prin Retezat sau Parâng n-am nicio treabă, parcă chiar îmi doresc să văd vreunul. Însă în toate traseele cu plecare din partea argeșeană, toată, toată mă pierd. Azi am plănuit un traseu spre Vârful Lespezi, care începe de la Piscu Negru, AKA bear country, cel puțin în mintea mea. De unde și filmele de mai sus. M-a mai și pus Ăl de Jos să întreb pe grupurile montane dacă sunt mulți urși pe traseul ăsta… Duhhhhh… mna și oamenii ce ar fi putut să-mi răspundă, decât că da. Că doar n-o să mă mintă așa în față.
După un nesperat drum liber și două ore jumătate, parcăm mașina lângă Piscu Negru. Băi nene, dar ce e aici? Party? Parcarea e plină la ora 9 și zeci de oameni se echipează luând marcajul punct roșu la bobinat. Simt cum tensiunea iese din mine… pfui, cred că nu pier tocmai azi. Mai am o șansă…
Cărarea e lată, pădurea înaltă și marcajul bine definit. Gâfâind, ocolim vreo trei rahați de urși, destul de bine hrăniți, după cantitate și hăhăindu-ne, dobândim altitudine rapid. În 40 de minute ieșim în gol alpin lângă stâna Lespezi. O văcuță portocalie ne dă bună ziua, nelămurită și ea parcă de mulțimea de oameni care o deranjează atât de dimineață. Ne oprim la o poveste și mai ales să mă orientez, nu de alta, dar planul era ca de la stână să o luăm în stânga pe marcaj triunghi roșu și ulterior să continuăm de pe Vârful Lespezi pe traseu punct roșu. Însă la fel ca cioara care se uită în nucă și nu prea înțelege de unde să apuce treaba, fix la fel și eu n-am reușit să găsesc capătul traseului cu triunghi roșu, așa că în unanimitate cu restul găștii de 2 omuleți am hotărât să urcăm cu mulțimile pe clasic punct roșu și să coborâm invers.
Și am urcat. Și iar am urcat. Și ne-am mai oprit puțin la afine. Apoi iar am urcat. Și pe când mi se părea mie că urcam deja de foarte mult timp, mă uit la ceas. Hmmmmm, păi urcăm deja de 800 m, oare de ce îmi pare atât de departe încă vârful? Mă uit la aplicație, îmi dă că mai avem de urcat vreo 700 m. Whaaaaat? Și dintr-o dată mă lovește: păi ce să vezi că eu când configurasem traseul, îl configurasem atât din parcare, cât și de la stână, că mă gândeam că poate merg cu Jimny și oi putea urca până acolo. Decât că ulterior am renunțat la varianta asta și am uitat să schimb punctul de plecare… Duuhhh. Mna bineee, Mihaelo…tare tolomacă ești uneori!
Eu ”guys, știți când vă spuneam eu că avem de urcat vreo 800 de metri? Well, de aici mai avem 800 de metri. Plz don’t kill me, că uite ce fain e la munte”
Noroc că am prieteni faini și n-au zis nimic, că de erau alții, la cât urcasem deja, puteam să pier atunci, nu din cauza urșilor.
Mna bine, ne resetăm, ne hidratăm, mai dau o privire vârfului ce acum parcă se îndepărtează și o luăm din nou pe cărare. Traseul nu prezintă neapărat probleme, că e clar, e în gol montan, nu prea ai unde să te pierzi, bașca e plin de lume. Singura problemă e că vezi vârful tot timpul și parcă nu se mai apropie… țineți minte traseul din Parângul Mare când și atunci muta cineva vârful? Fix la fel e și aici…
“Ioanaaaaaaaa! Ăla de ne muta vârful din Parâng, s-a întors!” Nu vă plictisesc cu detalii despre cât de tare am transpirat încă 800 de metri, câtă apă am băut, câte pietre am urcat sau câte afine am mâncat. O să vă plictisesc însă cu detalii despre cât de grozav se vede din traseu creasta Făgărașului, Vârful Moldoveanu și cât de neatins pare Vârful Lespezi, mai ales pe ultima jumătate de oră de traseu, unde urcușul e al dracului de strâns și behăiam ca oile fugărite de câinii de la stână.
Ultimul pas… Ins ‘Allah, o dat Domnu’ să ajungem. Fix după 3 ore 44 de minute, mi-am așezat fizicul pe vârf. Ei bine, nu chiar pe vârf, că l-am lăsat liber pentru poze. Oricum de nu îl lăsam cred că mă împingeau în prăpastie domnișoarele de acolo, atât erau de fierte după poza cu placa. Nu pot fi ipocrită și să nu recunosc că și noi ne-am pozat din toate direcțiile și comentariile astea au venit după ce prinsesem o fereastră goală la vârf. Hi, hi!
Păi și cum se vede de pe vârf? Pffffff demențial! În jos, spre lacul Călțun o prăbușelniță sadea, unde, de aluneci, pieri de-a dreptul, nu așa fals cum credeam eu de dimineață cu urșii. Negoiu, împânzit de oameni, părea la o aruncătură de băț. Doar părea…În jurul nostru tot felul…mai pregătiți de munte, mai puțin pregătiți, mai epuizați, sau mai odihniți. Unii îngroziți de ce va să vină, altora le sclipeau ochii. Mda, cam așa e la munte, un carusel de emoții ce te vlăguie, până nu mai știi de tine. Și n-ai de ales decât să mai vii.
După vreo jumătate de oră pe vârf, am decis să o tăiem că deja era cam aglomerată treaba pentru gustul meu. Noul marcaj triunghi roșu. Aveam ușoare emoții, căci trebuie să traversăm creasta ce avea niște expuneri, niște lanțuri, din astea de adrenalină, să ne facă să simțim că trăim.
Poteca pornește prin dreapta Vârfului Lespezi (cum stai cu spatele la el), coboară și apoi ajunge într-o șa. De aici o cărare evidentă o ia în jos din nou spre dreapta. Un marcaj roșu pe stânga, sus pe stâncă, ce pare că nu are legătură cu nimic. Deasupra lui doi omuleți suspendați. Pe-acolo o fi? N-aaaare cum, că n-ai pe unde urca… în plus toți o luau pe cărarea din dreapta. Hai și noi pe acolo, că o fi marcajul mai jos. Hihăindu-ne și mirându-ne de cât de fain e, începem să coborâm abrupt cu peretele în stânga noastră și căldarea Berbecilor pe dreapta. După vreo 5 minute de mers, îmi dau seama că nu mai văd semne, deși era clar că nu ne pierdusem. Scot aplicația și în momentul respectiv realizez ce se întâmplase… cărarea pe care eram noi era de fapt o variantă ocolitoare a crestei, iar omuleții suspendați pe care îi văzusem eu, de fapt erau pe marcaj.
Ușor dezamăgită, că parcă voisem să-mi fie puțin teamă, îi dăm să sune până când ajungem în Șeuța Lespezi unde ne-ar fi scos și marcajul. Un pit stop de hidratare, că zău cald e, și dă-i înainte. De aici, traseul nu o să prezinte probleme, că direcția e vizibilă până departe înspre stână. Așa de clară e direcția și atât de încrezătoare eram încât imediat după izvor, care tare bine ne-a picat nu vă mint, că pe arșița aia rămăsesem fără apă și era cât pe ce să pier, am bulibășit-o de cap și am pierdut marcajul. La o scurtă verificare cu aplicația am văzut că eram cumva în stânga lui, însă i-am dat nirvana prin iarba aurie, până când am dat fix în cărarea de lângă stână.
De la stână, au urmat văcuța, pădurea, rahații de urși, cărarea, parcarea. După 7 ore 45 de minute, nu 6 cum estimasem, eram înapoi în mașină, direcția Alba Iulia. Destinație pe care am atins-o cu o întârziere de fix o oră, datorită circotecii de mici, colaci, slănină întinsă și covrigi de la Bâlea, asezonată cu multă bere și acorduri suave de Adrian Copilul Minune.
The end!
Munții Făgăraș I Rezumat traseu Vârful Lespezi de la Cabana Piscul Negru
- Tură de o zi
- Data parcurgere – august 2023
- Dificultate – mediu spre greu, cu diferențe mari de nivel
- Timp parcurgere – 7.45 h dus întors, cu pauze
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – câteva porțiuni abrupte înainte de vârf
- Priveliște – traseu exclusiv în gol alpin cu panorame spre crestele Făgărașului
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – la urcare nu, la coborâre da
- Diferență pozitivă de nivel 1624 m
- Tip traseu – circuit
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Piscu Negru – drum asfaltat
- Aplicații utilizate – Mapy.
- Semnal telefon – da
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
- Harta – mai jos. Cu albastru este indicat izvorul, cu roșu direcția de parcurgere
Acest articol face parte din seria Munții Făgăraș. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
Bună Mihaela!
E binevenit acest articol pentru mine, din cel puțin două motive:
1: îmi aduce, ca întotdeauna dealtfel, o stare de buna dispoziție, prin stilul tău savuros și plin de culoare de a povesti (mulțumesc și felicitări!)
2: m-am gândit, cu colegul, sa mai schimbăm de la anul zonele, că pe aici pe la noi am tot fost pe unde se putea merge..????????, și unul din primele ținte ar fi chiar Lespezi.
Motiv pentru care aș vrea să te întreb: acest circuit, in aproape 8 ore, cum l-ați parcurs? Alert, bătrânește? Sigur, e subiectivă treaba, dar orice informație e binevenita, și sper că noi, corporatiști la aproape 5 decenii sa ne încadrăm in 8-9 ore…
In altă ordine de idei, pe tine nu te enervează exodul ăsta de populație, pe toate traseele posibile, de vreo 2 ani încoace??? Că pe noi ne scoate din sărite, am și renunțat la mai multe trasee, tocmai din acest motiv (când vârful Toaca seamănă mai degrabă cu o scară rulantă de la metrou, sa fim serioși ????????) . Cel puțin în Bucegi e groaznic…și în Ciucaș circuli bară la bară ????????
In fine, ture frumoase și cărări însorite vă doresc!
Bobby.
Salutare! Mă bucur că ți-a plăcut!
Ritmul e mediu. Cam la fiecare jumătate de oră făceam pauze, plus pozeeeee multeeeeee. Pe vârf am stat 30 de minute. Așa că nu cred că depășiți 9 ore.
Cu exodul, ce să zic, da, mă enervează maxim, dar nu neapărat oamenii cât lipsa de educație, urlăturile, mizeria, din astea. Am avut o experiență foarte urâtă pe Moldoveanu, motiv pentru care am jurat să nu mai fac trasee din astea cunoscute veci. Pentru a le evita, încerc să merg în zone mai greu accesibile cu mașina. Îți recomand Retezatul, Parângul, Făgărașul, însă traseele cu plecare din partea Sibiană. Sunt unele în care nu dai de picior de om. Ți le zic în privat dacă vrei.
Soare pe poteci!
Bună!
Sigur, aș fi interesat de acele trasee, însă problema e că nu știu dacă la anul voi putea face trasee. Am avut un accident urât – clavicula făcută bucăți, am placă cu opt șuruburi în umăr…chestii din astea neplăcute. În funcție de cum o să decurgă recuperarea, sper să pot face trasee la anul din vară, mai ușoare probabil, nu știu cum o să mă deranjeze la rucsac.
Dar daca e să fie, te contactez și poate ne dai vreo idee, ce s-ar putea face prin Meridionali. Cam de o zi maxim două așa. Până atunci însă, sa aveți parte de ture faine, și sărbători fericite! Numai bine!
Sănătate multă și Sărbători fericite!
Buna Mihaela!
Si bine ai revenit in tara :)) (Am vazut ca ai fost de curand in Bucegi)
Evadez putin din rutina mea de corporatist, si ma trezesc si eu sa postez aici, sa zic ca in sfarsit, am ajuns si eu pe Lespezi. L-am urcat pe la sfarsitul lui septembrie, de la Piscul Negru, si intors aproximativ (ca am mai boschetarit noi prin jur) tot pe acolo, cu colegul meu de tura cu cine merg de obicei – de ani buni ne tot enervam unul pe altul pe trasee..:). Ne-a luat in total 9 ore 20, cu tot cu pauze multe si lungi, pentru poze, gustari, pranzul de vreo ora asa..
Tin sa zic, ca a fost cam brutal pentru mine, si nu numai. Dupa ce ca am simtit ca urc greu (karma negativa, pisica neagra, naiba stie din ce cauza), nebunul ala tot impingea varful mai departe, ca nu se apropia deloc, in plus poteca aia, imediat cum iesi din padure, pentru mine mi s-a parut groaznica!!! Nu se mai termina, frate, si urci intr-una!!!
Dar, partea buna a fost ca indata ce am ajuns pe la 2000 m aproximativ, s-au deschis perspectivele. Am avut noroc si de o vreme splendida, insa peisajele, atat de pe traseu cat si din varf, iti incanta sufletul, nu alta! Bine se spune, urcusurile grele te recompenseaza cel mai mult! Per total, a meritat fiecare centi de intindere si febra musculara!
Mi-au placut mult si lespezile acelea de piatra, la coborare!
Am hotarat cu colegul, sa urcam, dupa posibilitati toate varfurile de 2500+ din Romania, daca suntem sanatosi si este timp pentru asta (eu am deja 5 😀 ), iar la anul o sa incercam printre altele si Peleaga, am inteles ca este superb, iar in Retezat inca nu am fost. Probabil o sa campam la Lacul Bucura, dar daca ai vreo idee sau recomandare de cum ar fi mai bine de urcat pe Peleaga, as fi recunoscator daca mi-ai spune. (as cam evita totusi, cirezile :)) O sa studiez si eu problema, dar pana atunci insa (oricum nu fac ture de iarna), mai am de asteptat cateva luni bune!
Poteci insorite si numai bine! Bobi.
Hei, hei! Daaaa, cam așa e pe Lespezi…poate dacă nu ai vedea vârful nu ar fi atât de frustrant. Cea mai frumoasă urcare pe Peleaga mi se pare din Poiana Pelegii (ai fix tura asta explicată). Dacă veți campa la Bucura puteți urca spre Custura Bucurei pe bandă albastră, treceți de Colții Pelegii pe bandă roșie și apoi retur pe cruce galbenă. Iar Retezatul merge fie de la Bucura, fie din Râușor (aici nu v-aș recomanda să faceți bucla de retur prin Șaua Lolaia – e absolut oribilă – puteți urca pe Preluce și retur pe Ștevia sau invers). Sau o tură tare dragă mie însă lunguță rău (10 ore min fără multe pauze) de la Pietrele – triunghi albastru apoi treceți pe bandă roși faceți Bucura 1, Bucura 2 și retur prin Șaua Bucurei pe bandă albastră. Vă trebuie vară, fără zăpadă și multă lumină. Dar e spectaculoasă.
hey! 😀
Multumesc de informatii, categoric o sa vizitam Retezatul (sper din tot sufletul sa reusim) dupa ce se vor duce zapezile. Desi avem multe in plan, daca as avea timp si resurse ( $$$ ) asa cum nu am, nu cred ca m-ar vedea vecinii prea mult prin zona…:)))
Radem, glumim, adevarul este ca in lunile astea, cum nu am echipament de iarna, si oricum dupa niste degeraturi prin Cindrel si Fagaras acum cativa ani, nu fac ture de iarna, imi umplu timpul studiind trasee…dar fac cumva sa ajung la vara si prin Retezat. Vezi tu, si distanta e o problema…
Dar mai e pana atunci. Astept cu interes si alte articole de la tine, ca taaaare fain le zici :))
Multumesc inca o data! numai bine!
Cu drag. La vară când vă hotărâți dați un semn, poate ne potrivim la o tură!
Sure thing! Ar fi o onoare si o deosebita placere!
Pana atunci insa, sanatosi sa fim si sa avem soare pe poteci!
Toate bune!