Între trash the dress, chelneri ciufuți și Instagram
Având în vedere faptul că eram în minus cu un bocanc după ziua de ieri și Meteoblue mă fericea cu niște norișori aducători de ploaie în zona Saalbach, am hotărât să petrecem o zi în HallStatt. Văzusem atât de multe poze, că-mi părea că îl știu ca pe buzunarul meu… însă îmi și era teamă că voi fi dezamăgită. Dar pentru aia, tot m-am gătit ca o zână, să dau bine la poze, nu vă mint 😊
Din Hinterglemm îmi arată Google că facem vreo două ore, așa că numai bine umplem ziua și cu un road trip. Drumul până acolo a fost atât de frumos încât nici nu mi-am dat seama când am ajuns. Din nou m-a umplut ciuda pe curățenia și organizarea din țara asta. Iar momentul în care am văzut pe marginea șoselei o doamnă care uda florile puse de primărie pe stâlpul de iluminat, deși clar nu era sarcina dânsei, mi-a confirmat faptul că never, ever nu vom fi ca ei. Chestia asta că suntem în urmă cu nșpe ani e un fel de a ne găsi scuze…Nu suntem în urmă, suntem pe o axă total paralelă și puțin probabil că vreodată în istoria omenirii să ajungem la vreo adiacență. Cu gândurile astea bălăurind prin cap, am intrat în parcarea de la marginea orașului, care te taxează cu exorbitantul preț de 3 eur/oră. Oricum, nu e ca și când ai avea de ales, că să îți țâpi mașina în lac nu poți și de cumva dă dracu să intri cu ea în sat și să încurci circulația te-o și fulgerat. Așa repede vine poliția de nici nu știi ce te-a lovit și din ce parte.
Surprinzător de multă lume pentru perioada pandemică în care ne aflăm. Lucru care mă face să mă gândesc ce o fi fost aici acum vreo doi ani când călătoritul era la liber. O luăm pe străduțe departe de mulțime, deși e cam greu. O amestecătură colorată inundă satul: turiști amețiți de atâta frumusețe se ciocnesc unii de alții, mirese la trash the dress zâmbesc mirilor stângaci ce imploră ajutor, fotografi enervați de mulțimea ce le strică setting-ul și localnici sătui să le tot pozeze lumea casele. Chelnerii sunt nervoși și grăbiți, clienții chercheliți și bine dispuși (cei care au fost norocoși să prindă loc la o masă pe malul lacului). Restul privesc cu invidie și nerăbdare să le vină și lor rândul. Casele din Hallstatt par de turtă dulce. Totul e lustruit și aranjat, încât pare că e vreo expoziție. Fiece poartă are flori colorate să o împodobească. Fiece stradă are porți ferchezuite și copaci să-i țină umbră. Toate casele par a fi îngrămădite în munte, crescând din el, odată cu iedera ce învăluie acoperișurile portocalii. Și toată această bijuterie, stă copleșită de frumusețea lacului ce pare pictat în acuarelă. O pâclă gri, apasă partea din spate a apei, parcă pentru a adaugă mai multă dramă și frumusețe întregului tablou.
Păi și după ce am căscat gura ca restul lumii, m-am pus pe pozat, de nu mă mai oprea Cristi. Mai să mi se termine filmul din aparat 😛 Mâncarea a fost scumpă, mediocră și prost servită, dar view-ul a spălat toate păcatele. Și a făcut să merite să petreci o zi în Hallstatt …
Păi și când ne-am săturat de atâta frumusețe am luat-o înapoi spre HinterGlemm, nu înainte de a intra în toate magazinele de outdoor din drum, ocazie cu care m-am pricopsit cu o pereche de pantofi de hiking, ca să acopăr lipsa din prima zi și vreo trei tricouri, ca să se asorteze cu papucii. Da, știu, sunt o zână, ce vreți 😊
Acest articol face parte din seria Austria. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.