Urc încet și constant, concentrată pe bocancii prăfuiți ai domnului din fața mea…pas după pas, băț după băț, dobândesc încă 10, 20, 30 de metri…suntem toți o linie lungă ce șerpuiește în căldura amiezii tăind fața muntelui. Din când în când unul cedează efortului și se oprește să își tragă răsuflarea, contemplând în același timp minunea ce i se așterne ochilor. Restul îl depășesc, nu pentru mult timp însă, când altă verigă se oprește iar ordinea este restabilită. Ne rostogolim pozițiile, astfel încât sus pe Col du Bonhomme ajungem cam în aceeași ordine din care am plecat. Deja ne cunoaștem, căci ne tot intersectăm prin camping-uri și cozi la baie, ne salutăm zâmbind din ochi. Undeva în spatele meu e bunicul cu cei doi nepoți, o fetiță blondă și aprigă ce arată fix ca Heidi și fratele ei ce îi așteaptă grijuliu la fiece curbă mai abruptă. Grupul de americani înșirați ca pinguinii după ghidul guraliv. Cei doi belgieni, tată și fiu, ce vorbesc puțin și urcă repede. Și noi…Suntem în grafic cu foicica de acasă, notată cu verde “planificare Tour du Mont Blanc”, pe care o port încă în buzunar. E ziua 3. Dacă prima zi a fost solicitantă spre mediu și ne-a făcut în ciudă cu sate pictate, a doua ne-a impresionat cu gol alpin, azi ne-o luăm pe toate părțile.
Am început bine dimineața cu o cafea ornată cu un răsărit demențial și un cer albastru fără pată.
Foarte bine n-am dormit în ciuda liniștii surprinzătoare ce m-a înconjurat. De ce? Că n-ai cum să dormi bine la cort, de aia! Sacul de dormit a fugit de sub mine, ca în fiece noapte la fiecare mișcare, iar în plus undeva pe la 3 a venit un friguuuuț, de m-am băgat cu totul în el…cred că mi se vedea doar vârful nasului. Prima parte a traseului a fost așa de încălzire, o urcare ușoară pe o cărare îngustă și pietruită. A urmat o altă urcare mai abruptă, urmând ultima bucată spre Plan de Dammes unde am dat afară ce era mai rău în mine. Aici am pus-o de-o oprire că ajunsesem pe teren mai drept. Și în plus ginisem vreo două marmoțele ce erau și curioase și sperioase. Nici să vină, nici să stea.
Din Plan de Dammes, intri în aria protejată Col de Bonhomme, ce te surprinde cu ierbuță înflorită, cărări bine delimitate de la care Doamne feri să te abați, că te și trăsnește din singurul nor agățat pe cerul senin și munți înalți, înalți, cum tare mi-era dor să văd. Din Plan de Dammes ai vreo 15 minute în care traversezi câteva bucăți de zăpadă și în care îți poți trage sufletul.
Apoi urmează o urcare criminală până sus în Col du Bonhomme, unde nici nu știi de ce îți vine să leșini…de la efort sau de la cât de fain e…Pe Col du Bonhomme m-am prăbușit pe o piatră, am făcut o filmare de toată jena că tare netalentată sunt și am halit rapid vreo 3 batoane energizante că eram cam amețită. Rând pe rând a apărut și restul grupului în exclamații de „uaaaaaa, ce fain îii”.
„Miha, îs rupt!” îl aud pe Oli lângă mine. Mă bufnește râsul gândindu-mă că nu i-a luat decât trei zile să recunoască 😊 “Oli, dragă, eu îs ruptă din prima zi 😊))))))) și de aveam rucsacul tău mă apucam și de plâns. Dar o scoatem noi la capăt, no worries! În cel mai rău caz ne rostogolim la vale, că ni ce faine îs pajiștile astea!”
După o pauză de admirare și selfie-uri pe diverse moduri o luăm din loc spre Refugiul Croix du Bonhomme, punctul cel mai înalt din traseul de azi. Desigur că începem tot cu o urcare, însă asta era piece of cake, față de ce trăisem până atunci. Cărarea se îngustase și uneori treceam din bolovan în bolovan, însă ori de la priveliște ce era demențială, ori de la batoane (nu știu ce fras au băgat francezii ăștia în ele) simțeam că am turbo la bocanci.
La Croix du Bonhomme am ajuns după vreo 45 de minute și încă 180 de metri de urcat. Mă uit la ceas, hai că ne-am mișcat destul de bine. Pauză guys, cât vreți voi, că de aici doar coborâm. Mă întind la soare ca o marmotă absorbind cu toți porii frumusețea ce mi se oferea. Când m-am săturat de atâta contemplare am început să îi cercetez pe cei din jur. La 10 de metri de noi, un cuplu 60 plus, își întindea cortul. Pinguinii ajunseseră și ei și se pozau din toate direcțiile. Bunicul cu cei doi nepoți veneau anevoie din spate. Pe belgieni îi pierdusem undeva pe drum. Sau ei pe noi…În grupul nostru, după o cola, niște beri și ceva papară domnea calmul, serenitatea și ne revenise zâmbetul. Și să mai zică cineva că liniștea nu trece prin stomac… Ia tu un hiker și ține-l pe foame după 1 km urcat pe verticală, în 4 ore…așa repede ți-o iei de nu știi din ce parte ți-a venit beleaua 😊
Am lălăit-o vreo oră la Croix du Bonhomme după care am luat-o din loc, direcția Les Chapieux. Indicatorul ne dădea vreo 2 ore și harta nu mai puțin de 900 metri de coborâre, așa că hai la bobinat. Le zicem dragă, dragă la ligamente, Îngerelul să nu dăm cu dosul de pământ și să ne țină talpa la bocanc și hi!
Și pentru că pe coborâre nu mai depuneam vreun efort prea mare, printre două patinări pe pietricelele mici mici ce alunecau tare tare, am început să punem la cale un business plan de cumpărare a unui refugiu montan undeva pe aici că tare bine ne era. Undeva la vreo oră de la plecare, printre priviri admirative aruncate spre masivul de granit ce ne însoțea și culmile înzăpezite din fața noastră, după ce am analizat cu critică de banking punctele tari și slabe ale afacerii, am hotărât că necesită prea multă muncă și speteala și nu e un plan care să ne reprezinte. Nu de alta dar nu ne mai rămânea timp să mergem la hiking. Ce treabă e asta?
Ne uităm la ceas, eram destul de înaintați și campingul se zărea jos, departeeee, departeeeee. Genunchii încă mă țineau, talpa mea POMOCA ducea cu succes traseul, deie-le Dumnezeu sănătate celor de la Salewa că sunt oameni serioși și fac bocanci buni. Depășisem pinguinii undeva între cifra de afaceri și dobânda la credit, iar pe restul îi lăsasem de la început în urmă, așa că i-am dat viteză că parcă era nesfârșită coborârea asta. În maxim 20 de minute eram fericiții proprietari ai unei bucăți de pământ unde ne-am prăbușit cortul și singurul lucru pe care mi-l doream era un duș și o bere. Berea am rezolvat-o, dar dușul a constat într-o spălare reconfortantă, NOT, în râul ca gheața ce traversa campingul. Bine că m-am urzicat în prima zi, că vă dați seama ce reumatism dădea acum în mine?
Îmi scot foicica din buzunar, cea pe care scrie cu verde “planificare Tour du Mont Blanc” și tai zâmbind ziua 3…
Planificare Tour du Mont Blanc – ziua 3 – Refuge de la Balme – > Chapieux
- Tură de o zi
- Data parcurgere – iulie 2022
- Dificultate – mediu / greu
- Timp parcurgere – 6.10 h
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – nu
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – da, la refugiii
- Altitudine ↑ 809 m, ↓956, 1100 m diferență pozitivă de nivel
- Distanță 11 km
- Cum ajungi – Refuge de la Balme – Col du Bonhomme – Refuge de Croix du Bonhomme – Chapieux
- Aplicații utilizate – Mapy, Windy Map.
- Semnal telefon – da, parțial.
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările oficiale înainte de a purcede la drum
- Harta o puteți importa de AICI
Acest articol face parte din seria Tour du Mont Blanc. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.