Vale de Videiras – pierduți printre hortensii
Trecem viteji de placa pe care scria clar “traseu închis spre Pedra da India”
Eu: “O fi vreo greșeală, cum să fie închis, ha, ha, ha, ce prostie!”
Brazilia: “Bitch, please!”
Nu mult după afirmația de mai sus, cărarea dispare în vegetația luxuriantă. Atât de luxuriantă încât ne-ar fi trebuit o macetă să trecem.
“Baby, o fi bine pe aici?”
“Păi prin altă parte nu merge.”
Ne mai încăpățânăm încă vreo 5 minute. Cel mai tare mă îngrijorau buruienile de la nivelul solului ce ar fi putut ascunde milioane de șerpi. De toate felurile și de toate culorile. Scurse cele 5 minute, ne împlântăm în niște boscheți de unde mai vedeam ciuciu. Bineeeeee, fieeee. Îmi dau seama că e o mare prostie ce vrem noi să facem și cu greu renunțăm la traseu.
“Auzi, dar hai să îl încercăm pe cel de pe Pedra da Cuca,” încă nu eram hotărâtă să renunț cu totul.
Eram de două zile în Vale de Videiras și în fiecare dimineață îmi începeam ziua privind stâncile roșiatice pe numele lor Pedra da Cuca și Pedra da India promițându-mi că mâine urcăm. Ei bine, “mâinele” a venit, iar dimineața ne-a găsit prin boscheți încercând să identificăm traseul. Încercăm și varianta spre Pedra da Cuca, care, ca să nu o lungesc prea mult, s-a finalizat cu un nou abandon, din fix aceleași motive expuse mai sus.
Destul de necăjiți, am luat-o spre satul de lângă noi să bem o cafea și să ne regrupăm. Dar, pe principiul că momentele fabuloase în viață nu ți le alegi tu, ci te aleg ele pe tine, ce să vezi că cei de la cafeneaua unde ne refugiasem, mâhniți tare de dublul abandon, aveau biciclete de închiriat. Și hartă. Și indicații.
“Hmmm, auzi, hai că nu sună rău treaba asta.”
Decizia a fost luată rapid și în 10 minute pedalam încântați prin sate de poveste, cu vântul prin plete, pe sub copaci cu flori colorate.
Fix 10 minute am urmat traseul indicat. Fix. Că după cele 10 minute a venit întrebarea de belea:
“Auzi, uite ce fain e pe aici, nu vrei să vedem cum e?” Remember that, da?
Păi și de acolo a început un lung șir de “hai pe aici,” și “hai și pe aici,” și “uite ce tare e pe aici,” până când ne-am dat seama că suntem total pierduți pe drumuri de țară, printre hortensii albastre și păduri de bambus. Doamne, și ce bine a fost! Bine, poate pentru Cristi nu a fost chiar așa bine, că după jumătate de oră de urcat am realizat că are pană și a trebuit să facă un retur până la cafenea să rezolve problema. Iar eu, ca o soție supusă, am decis că n-am chef să îi acord suport, că se descurcă și singur (de fapt nu aveam chef să cobor tot ce urcasem cu trudă, doar ca să urc apoi la loc) și l-am așteptat în colbul drumului. Ocazie cu care am descoperit că brazilienii sunt extrem de drăguți, că n-a fost unul să treacă să nu mă întrebe oare ce-o fi cu mine și de mă poate ajuta. Bine, posibil să contribuie și faptul că sunt simpatică…posibil, numai zic!
Cărări pietruite și mai puțin pietruite ne-au condus șerpuit pe sub vegetație atât de deasă încât nu vedeam cerul. Din loc în loc jungla se mai deschidea, doar cât să vedem pajiști nesfârșite tăiate cu forfecuța de unghii, cu câte un ranch poziționat strategic în mijloc. Flori luxuriante mărgineau cărarea, atât de atent aranjate încât la un moment dat am crezut că am intrat pe proprietatea privată a cuiva. A cuiva cu foarte mulți bani și mulți grădinari care să taie iarba. Bine, poate și faptul că la un moment dat trecuserăm de o poartă pe care scria ceva cu “propriedad privada”… dar no, nu aveam pe unde să o luăm pe altă parte, poarta era deschisă și Maps-ul așa ne arăta că trebuie să mergem. Ce e drept, vreun sfert de oră am fost atenți la toate sunetele, nu cumva să ne hăituiască ceva câini de pază. Stresul s-a terminat când am dat de încă o portiță, unde noi am considerat că am ieșit din zona interzisă. De acolo i-am dat pedala la vale!
O dată cu apusul am ajuns din nou în sat. Prăfuiți, asudați, fără pic de freză instagramabilă, dar cu sufletele pline de ziua asta, ne-am așezat pe bordura din fața cafenelei și am savurat o înghețată de pepene cu gust de portocală. Și pentru a n-a oară s-a confirmat că momentele fabuloase te aleg ele. Doar fii pe fază și nu le rata!
Dacă ți-a plăcut acest articol despre un tur cu bicicleta prin Brazilia, să știi că face parte din categoria BRAZILIA, pe care o regăsești AICI.
Tu ai vizitat Vale de Videiras sau alte locuri din Brazilia? Povestește-ne experiența ta în comentarii și dacă îți plac aventurile în natură, nu uita să te abonezi la blog pentru mai multe povești interesante! Promit să nu te dezamăgesc!