De la Nagano la Hakuba

Ne învârtim ca două curci bete cu telefonul în mână, încercând să identificăm biroul celor de la Times de unde ar trebui să ne ridicăm mașina. Este primul pas din acest road trip în Japonia pe care l-am plănuit și regândit de zeci de ori…Google Maps, care ne-a scos până acum din belea, a sucombat și ne tot rerutează, doar el mai știe, bietul, pe unde.

Eu, încercând să îl urmăresc pe Cristi, asudez la greu, că nu sunt deloc pregătită pentru cele 27 de grade arzătoare cu care ne-a întâmpinat Nagano. Nu mă ajută nici trollerul pe care îl car după mine și cu siguranță nici cele cel puțin trei pulovere pe care le-am pus în plus, ca să mă apere de frig. Sau geaca de piele de pe mine, care la plecarea de acasă părea o idee tare bună.

Strada e destul de pustie și îmi dă timp să observ cât este de curat. Că trotuarele sunt împodobite cu desene. Și că încă nu am găsit agenția. Ne oprim într-o parcare și acostăm un domn ce părea tare grăbit.

— „Sumimasen”, sau mă rog, cum se zice la dumneavoastră pe aici. Do you speak English? 

— No, no!

Hai că suntem bine…

– Dar de agenția asta, TIMES, ați auzit? Că mai am un pic și fac insolație în octombrie, că nu o mai găsim. Uffff… eu am crezut că voi aveți anotimpuri, știți, din acelea patru cum avem și noi în România, unde în octombrie cu siguranță nu sunt 27 de grade.

— Aaaaa, Times? Come, come!

O ia avântat într-o direcție, bombănind ceva. Nu cred că era de rău, că zâmbea continuu și părea tare de treabă. Ne conduce până la colțul străzii unde, înghesuit între două clădiri, vedem semnul celor de la Times.

— Arigato, domnule dragă, că de nu erați dumneavoastră, mai făceam înconjurul străzii de vreo două ori!

Ne luăm la revedere de la salvatorul nostru și intrăm în conversație cu o domniucă tare drăguță, ce nu părea să aibă mai mult de 14 ani. Mna, aici a mers treaba ca unsă, doar că foaaaarteeee încet. În sfârșit avem mașina și pornim oficial în acest road trip în Japonia.

După vreo două ore de la aterizarea în Nagano, pierdut, preluat mașina și altele, am ajuns în Hakuba odată cu ultimele raze de soare ce aveau să ne încălzească în următoarele trei zile. Aspect ce ne fusese semnalat, desigur, de Meteoblue, dar eu speram că toate fulgerele și stropii de ploaie din pictograme se vor transforma, poate ca prin minune, în curcubee și raze aurii. Premisele nu erau total eronate, având în vedere cele 27 de grade din Nagano. Ei bine, nu a fost așa. Dar asta vă spun eu mai încolo…

După ce ne-am preluat cazarea, am luat-o la picior să vedem ce descoperim. Un orășel așezat la poalele munților și, Doamne, încă ce munți! În care viața, în „sezonul verde” (cum se spune pe aici când nu e zăpadă), se desfășoară atât de liniștit încât îmi părea că doar gura mea se aude pe stradă. Case intercalate de lanuri de orez și grădini de legume aranjate. Oameni mărunței trebăluind pe lângă ele. Și aceeași curățenie impecabilă care ne-a întâmpinat și în Tokyo. Case de vacanță de pe vremea Olimpiadei, ascunse printre copaci mari, mari, de ale căror crengi nu vezi cerul.

Ne oprim la un chioșc, unde cică se dă și de mâncare. O masă de lemn ponosită, ce stă într-o rână, pare a fi singura variantă de a nu mânca în picioare.

— Alo, domnu’, cum se zice în japoneză la voi? Oare ceva de-ale gurii aveți să ne dați? Că ne eeeee o foame…

Primim un meniu – nu înțelegem nimic, mai primim unul cu poze și ne luminăm, mulțumim domnului. Păi ia să vedem ce avem noi aicișa: gogoșele mari, gogoșele mici, ramen și cam atât.

— Păi, două porții de gogoșele din astea „cu de toate” și un ramen, că am auzit că te unge pe suflet. Arigato!

Până vine meniul, admirăm apusul portocaliu de după munții cei înalți și verdele orezului încolțit. După ce au venit gogoșelele, vă spun drept că nu îmi mai amintesc mare lucru. Îmi amintesc doar de curcubeul din cerul gurii, plin de arome pe care nu reușeam să le identific. Și în această notă, cu burta plină, apusul în spate și munții la orizont, ne-am întors la cabana noastră micuță și drăguță și am pus punct primei zile în Hakuba, sperând că soarele de azi va fi și mâine, ca să vedem apusul și de sus.