Drumeție în M-ții Trascău: Poiana Galdei – Piatra Cetii cu retur pe Pârâul Cailor

Cel mai nemarcat traseu marcat

Încă sub influența impresiei puternice lăsată de traseul spre vârful Data și cu încântarea Trascăului în suflet, am hotărât să ne testăm limitele cu mai puțin marcatul traseu spre Piatra Cetii. Zona asta mi se pare fenomenal de frumoasă, cu dealurile ei molcome, stâncile răsărite din neant și cătunele culcușite în buza pădurilor, așa că eram convinsă că și traseul se va ridica la nivelul așteptărilor. Bașca apropierea de casă și dorința de a detrona Vârful Data din topul preferințelor…Asta nu ne-a prea ieșit, dar să nu vă daiu spoilere, că nu e frumos din partea mea 😊

Deci…într-o zi de sâmbătă ca oricare alta, la începutul lunii octombrie am purces spre Poiana Galdei, punctul de pornire.

Intrarea pe traseul de Piatra Cetii e destul de vagă și se face din drumul național, la ieșirea din Poiana Galdei. Ca punct de reper, veți avea o mică parcare pe partea dreaptă. Traseul este marcat cu bandă roșie și începe cu o urcare  susținută printr-o pădure de copaci maaaaari, care pot fi stejari sau fagi (nu știu, că sunt noapte la botanică). Marcajul e foarte vizibil și chiar dacă nu ar fi, cărarea este mai mult decât evidentă. Toamna începea să își arate hăinuțele și deși afară erau vreo douăj de grade și muream de cald,  prin pădure frunzele începuseră să ruginească. Urcușul scoate untul din tine, pentru că nu te slăbește nicicum. Adică nu ai și tu o serpentină, un platou, ceva…E o cărare dreaptă prin pădure ce urcă…până când se termină și nu mai urcă. Brusc. Destul de asemănător cu urcușul de la Fundătura Ponorului. 

Când terminați cu pădurea, veți ajunge la o intersecție de traseu, de unde trebuie să luați spre stânga marcajul Piatra Cetii, triunghi roșu. În curând în dreapta voastră se va deschide cătunul Răicani cu casele lui uitate de lume, căței lătrăcioși și sunete de talangă în amiază, iar în fața voastră se va ridica semeț masivul calcaros numit Piatra Cetii. Din unghiul acesta seamănă tare mult cu un peisaj din Dolomiti. Nu strâmbați din nas, că nu vă duc cu zăhărelul… Cu gândul la Santa Maddalena, trecem pe lângă niște căpițe de fân și ne împlântăm într-un gard electric. Eu îmi dau ochii peste cap, că chiaaaar nu le mai suport . Cred că mă urmăresc…Nu cred că am făcut vreo tură prin Trascău în care să nu mă poticnesc de ele…O fi reducere la Emag, că nu mă prind…După gard, un domn și o doamnă, într-o bine meritată pauză de la truda câmpului. Facem un pic de politică, că tot vin alegerile, povestim de pandemie, că tot e în temă, aflăm că traseul nostru e “ui pe-aci șa, prin șura lu’ Vasile” “da nu vă fie frică, că nu-s nici boii nici caii aici, îs la păscut”.

Mno bună treaba. Ne luăm la revedere și azimutul prin șura lui Vasile și după șură, regăsim marcajul. Triunghi roșu. Cărarea e din ce în ce în mai prost marcată, din ce în ce mai îngustă și șerpuiește pe versant, din piatră în piatră. Sunt unele pasaje care necesită atenție, însă tufele bogate de măceșe care o să vă gratuleze cu muuulte zgârieturi, mai ales dacă nu purtați pantaloni lungi, vă vor ajuta să nu vă ia amețeala. Faceți o pauză undeva pe la jumătate și admirați dealurile scăldate de soare.

După ce terminați cu urcușul, traversați un pâlc de copăcei and there you are…Pe vârf am făcut pauză de masă și de vizitat Avenul Piatra Cetii care este la 2 minute spre stânga. Nimic impresionant…Doar o gaură mare în pământ, mărginită de muuulte buruieni.

Până aici făcusem vreo 3 ore jumate cu tot cu pauze, așa că i-am dat la picior pe coborâre, care e tot pe triunghi roșu, destul de abruptă și neîntreținută. Mulți copaci căzuți, mulți bolovani, marcajul mai cu pauză. Terminăm cu bolovănișul și ajungem într-o poieniță de unde pe dreapta se vede tare frumos satul Tecșești, iar pe stânga, spatele Pietrii Cetii. Veți intra apoi într-o pădure tare pitorească, ce vă va scoate fix în fața Poienii cu Narcise de la Tecșești, unde trebuia să schimbăm traseul pe cruce galbenă.

Mno de aici a început secvența crepusculară a acestui traseu, care decursese pretty good până la acest moment. Pe când ne pozam noi ca influencerii prin poiană, văd de departe vreo trei dulăi, venind destul de avântat spre noi. Scoatem teaser-ele, dăm două șocuri în aer…Nimic…Whaaaat? Asta e o premieră. Nici o treabă, își continuau drumul mai hotărâți ca înainte. Damn! Asta sigur nu e de bine. Dăm în retragere prin boscheți, ocazie cu care am pierdem și traseul și GPS-ul. Din păcate nu și câinii, pe care încă îi auzeam lătrând destul de aproape, în coasta noastră. Tragem și o sfadă, ca să fie bine, că fiecare consideram că traseul e în sens opus. Ne regrupăm după 5 minute de orbecăială și regăsim foaaarte șters marcajul cruce galbenă. Cu sufletul mai la loc și cam flocăiți, lăsăm la o parte mărăcinișul și luăm poteca prin pădurea neagră ca noaptea. Dacă mă plângeam că traseul de Piatra Cetii cu triunghi roșu e abia vizibil, stai să vezi aici. Cine l-a făcut parcă în ciudă a pus marcajele pe spatele copacilor, să nu le vezi. Ca să nu mai vorbesc de urzicile cât casa ce ne atacau și pânzele gigantice de păianjeni pe care le rupeam prin simpla noastre trecere. Bașca, drumul totaaaaal invizibil.

Pe când bombăneam noi, că ce traseu e ăsta, prost marcat și necurățat și cine Doamne iartă-mă a inventat marcajul galben care nu se vede, auzim o pocnitură în spatele nostru. Încremenim….Mna, nu îmi spune că e vânătoare, că doar asta mai lipsea. Nu îmi termin ideea că vine o a două trosnitură, cam de trei ori mai intensă ca prima, acompaniată de un ditamai copacul ce se prăbușește la pământ, la câțiva zeci de metri în spatele nostru. Dacă prima pocnitură ne-a încremenit, a doua ne-a dat jar la bocanci și efectiv am rupt-o la fugă . După vreo 5 minute ne-am calmat, nu de alta dar pierdusem traseul din nou. Ca să nu vă țin în suspans cu pierdutul nostru constant prin boscheți, vreau doar să precizez că traseul cruce galbenă e prin valea aia cu apă, pe numele ei Pârâul Cailor. Nu știu cine o fi fost deșteptul care o fi decretat acest lucru, dar chiar așa e. Nu vă chinuiți să găsiți marcajul, că din păcate nu merge nici pe vreo cărare inexistentă pe vreun mal sau altul, cum am tot sperat noi, ci fix prin vale. Care e plină de nămol, crengi de copac, copaci întregi și alte cadouri. Și apă, desigur, ca asta e treaba ei, să țină apa. Fiecare piatră alunecă, de la mușchi, apă sau noroi, așa că vă puteți închipui ce mișto a fost. Ca să nu mai adaug că deja se însera și mă lua groaza că vom ajunge să coborâm la frontală.

În jurul orei 7, după vreo 6 ore de traseu, am ieșit la lumină, mai fericiți ca oricând să vedem asfaltul.

Concluzia este că dacă Vârful Data este cel mai mișto traseu din Trascău, coborârea de pe Piatra Cetii pe Pârâul Cailor e cel mai nasol, nu îl voi repeta în veci și nici vouă nu vi-l recomand, decât dacă vă place hard-core, sau dacă nu aveți altă variantă.

Vrei să te țin la curent cu vacanțele și călătoriile mele?
Abonează-te la newsletter


Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile și cu prelucrarea datelor cu caracter personal.

Rezumat traseu în M-ții Trascău: Poiana Galdei – Piatra Cetii cu retur pe Pârâul Cailor

  • Tură de o zi
  • Data parcurgere – octombrie 2020
  • Dificultate –  mediu
  • Timp parcurgere – 6 h (dus întors, cu pauze)
  • View – 3/4 din traseu este prin pădure, restul oferă panorame 
  • Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
  • Sursă de apă – da
  • Diferență de nivel  +775/ – 775 m
  • Tip  traseu – circular
  • Cum ajungi – din Alba Iulia -Poiana Galdei – banda roșie – triunghi roșu – cruce galbenă. Drumul este asfaltat.
  • Aplicații utilizateMunții Noștri și Locus Map
  • Pentru cine dorește harta în format GPX, dați un semn pe mail și o trimit

Acest articol face parte din seria Munții Trascău. Dacă vrei sa citești toate capitolele, le poți găsi AICI.

Leave a Comment