Kyoto, orașul prins între liniștea discretă a gheișelor și zgomotul mulțimii

Ce să vizitezi în Kyoto

Dacă Kyoto ar fi o femeie, în mintea mea ar fi o gheișă. Delicată și misterioasă, te-ar seduce cu un surâs discret, din colțul buzelor perfect desenate. Te-ar invita la ceai cu o șoaptă, aceeași șoaptă pe care o auzi și pe străzile lui înguste, făcute din lemn vechi și piatră.

Kyoto nu are nevoie să strige ca să fie observat. Dacă Osaka este despre viteză și ecrane uriașe, aici totul te obligă să încetinești. Îl vei descoperi la pas, printre case scunde și grădini ce par neschimbate de sute de ani. Kyoto e un oraș al detaliilor: mirosul de tămâie din altare, sunetul saboților pe caldarâm și liniștea care se așază peste temple la apus. În Kyoto, timpul nu trece pur și simplu, ci pare că se odihnește. Tradiția nu este un decor pentru turiști, ci felul în care orașul a ales să respire, departe de ritmul amețitor al restului lumii.

Da, da, desigur că este fix așa, dacă nu ar tăbărî 200.000 de oameni în fiecare zi pe el. Și dacă nu mă credeți, faceți și voi o cercetare cam care e media turiștilor. Ce să vizitezi în Kyoto? Tot, însă nu vă va ajunge o vacanță pentru tot, așa că puteți filtra puțin în funcție de doleanțe. Noi am alocat zonei vreo 6 zile. Am ales să ne cazăm în Osaka, datorită faptului că e mult mai accesibil din punctul de vedere al costurilor decât Kyoto și, în plus, sunt foarte aproape (30 min cu trenul). Ce nu am anticipat a fost că ajungeam în Kyoto tot după ora 11, când era plin peste tot. Mna, you win some, you lose some… acum gândind retroactiv cred că la fel aș proceda. Deci, hai să vedem ce e de văzut:

1. Fushimi Inari Taisha 

Ne-am dorit să ajungem devreme la Fushimi Inari, dar planul de acasă nu s-a potrivit cu cel din târg, așa că am ajuns destul de târziu. Totuși, te sfătuiesc să nu te descurajezi: chiar și cu cei 200.000 de vizitatori care invadează Kyoto zilnic, dacă urci scările până la ultima poartă, vei vedea că foarte puțini se vor ține după tine. Cel mai important altar șintoist dedicat lui Inari, zeul orezului, a fost fondat în anul 711 și este faimos pentru cele 10.000 de porți portocalii (torii) care formează un tunel pe munte. Fiecare poartă e donată de o companie pentru prosperitate.

Dacă nu știai: „Stăpânii” locului sunt vulpile de piatră (kitsune). Multe au în gură o cheie. Nu e de la vreo comoară, ci de la magazia de orez — semn că vulpile sunt, practic, niște administratori de depozit foarte implicați să nu producă lipsă pe stoc.

2. Kiyomizu-dera (Templul fără cuie)

A doua oprire, pe care chiar nu ai cum să o ratezi… din nou, chiar dacă vei fi și tu unul dintre cei 200.000 de oameni e Kiyomizu-dera. Construit în 778, templul principal stă pe piloni uriași de lemn, asamblați fără a folosi un singur cui. Vederea de pe terasă este grozavă.

Dacă nu știai: Există o zicală în Kyoto, „Să sari de pe terasa de la Kiyomizu”, care înseamnă să iei o decizie radicală. În perioada Edo, se credea că dacă sari și supraviețuiești (sunt vreo 13 metri), dorința ți se va îndeplini. S-au înregistrat vreo 234 de sărituri până acum, cu o rată de supraviețuire destul de ridicată….

3. Sannenzaka & Ninenzaka 

Dacă te abați cam 50 de metri de la Kiyomizu, te vei întreba unde au dispărut toți… păi o parte sunt la templu, o parte pozează templul și cealaltă parte încearcă să sară de pe terasa de la templu, să vadă dacă li se arată și lor vreo decizie clarificatoare. Long story short, eu am învățat în Kyoto că locurile cunoscute sunt aglomerate fix în locul respectiv. Știu că nu sună prea bine, dar cam așa e… dacă te duci două străduțe mai încolo, se schimbă treaba radical….

Dacă nu știai: Sannenzaka înseamnă „Panta celor trei ani”. Legenda spune că dacă te împiedici și cazi aici, vei avea ghinion timp de trei ani. Nu știu care e faza ăstora din Kyoto cu săriturile și căzăturile… mă rog, ce e interesant e că magazinele de lângă vând niște tărtăcuțe despre care se spune că „prind” ghinionul dacă le cumperi imediat după căzătură. Well, trageți voi concluzia. 🙂

4. Cartierul Gion

Mna, în Gion nu cumva să ai vreo pretenție că vei face vreo poză fără să îți apară în cadru cei 200.000 de oameni, că ai fi total în afara realității. Gion este cel mai faimos district al gheișelor din Japonia. S-a dezvoltat în Evul Mediu pentru a servi pelerinii. Azi este o zonă cu ceainării exclusiviste unde tradiția artelor japoneze este păstrată cu sfințenie și este singurul loc unde mai poți zări gheișe și maiko.

Dacă nu știai: Gheișele sunt vânate de turiști mai ceva ca familia Kardashian. Autoritățile au pus semne cu „Interzis fotografiatul” pe aleile private, iar amenzile sunt destul de serioase. Dacă vrei să vezi o gheișă, trebuie să fii la fel de discret ca ea, altfel poza te va costa destul de scump. În plus de asta, sunt zone în Gion în care nu ai voie să faci poze deloc. Adică… deloc. Și dacă ai senzația că nu te va vedea nimeni, well… think again.

5. Templul Eikan-dō Zenrin-ji 

Am ajuns la Eikan-dō aproape de închidere. Era cât pe ce să îl sărim, că eram cam rupți, dar Doamne, ce decizie proastă ar fi fost asta! Iar momentul zilei a fost absolut perfect. Soarele cădea blând printre copacii îngălbeniți de toamnă. Lemnul sclipea în lumina aurie și tot ce se auzea era foșnetul frunzelor și apa picurând în fântâni. Construit prin 853, Eikan-dō a fost fondat de călugărul Shinshō. Inițial, a fost vila unui nobil, transformată ulterior în templu. Este recunoscut pentru culorile toamnei și adăpostește o statuie unică: Mikaeri Amida (Buddha care privește înapoi peste umăr).

Dacă nu știai: Legenda spune că Buddha a coborât de pe postament să se plimbe, iar când călugărul Eikan a încremenit de uimire, Buddha s-a întors și i-a zis: „Eikan, ești cam lent!”. O statuie care îți zice politicos să te miști mai cu talent.

6. Calea Filozofului

Ce e? O alee pietonală grozavă care șerpuiește de-a lungul unui canal mărginit de cireși. Numele vine de la filozoful Nishida Kitaro, care se plimba zilnic pe aici pentru meditație în drum spre universitate. Știa el ce știa… pe lângă aleea care este minunată, vei avea niște priveliști spectaculoase asupra orașului și templului Eikan-dō.

Dacă nu știai: Astăzi, locul aparține pisicilor ce patrulează zona și stau la poze cu o mină atât de sobră, de parcă ele sunt cele care au înțeles, de fapt, sensul vieții (mă rog, e probabil pentru că ar dormi și nu le lasă turiștii în pace).

7. Râul Kamo (Kamogawa)

Am încheiat ziua în Kyoto pe râul Kamo. De ce merită? Este inima socială a orașului. Terasele suspendate ale restaurantelor de pe mal sunt locul perfect pentru apus.

Dacă nu știai: Pe malul râului există o „geometrie socială” fascinantă. Cuplurile stau așezate la distanțe matematice aproape perfecte unul față de celălalt. Nimeni nu stă „lângă” altcineva; toți respectă o bulă invizibilă de spațiu personal.