Despre căprioare, sake și temple, în prima capitală a Japoniei
Dacă plănuiești o excursie în Nara din Kyoto, află că acest oraș merită o zi întreagă, nu jumătate, nu o oră, nu două. Deși este cunoscută pentru căprioare, Nara e mult mai mult decât atât. Acum, nu vă mint, că și eu tot pentru căprioare am mers… hihi. Bineee, puțină istorie acum, ca să și rămâneți cu ceva din postul ăsta…
Nara a început ca un pariu ambițios în anul 710, fiind prima capitală permanentă a Japoniei. Până la Nara, Japonia nu avea o capitală permanentă; aceasta se muta de fiecare dată când un împărat murea, din motive de puritate rituală. Totul s-a schimbat când Împărăteasa Genmei a decis să construiască o capitală fixă, numită Heijō-kyō (vechiul nume al localității Nara). Orașul a fost proiectat după modelul capitalei chineze de atunci, Chang’an, pe un sistem de grilă ortogonală (străzi paralele și perpendiculare), o dovadă de planificare urbană avansată pentru acea vreme. Vei vedea chiar și acum că nu prea ai cum să te pierzi. Dacă ai un minim simț de orientare, ajungi urgent unde vrei. Revenim…
Timp de aproape un secol, orașul a fost „kilometrul zero” al culturii japoneze, locul unde budismul, scrierea și administrația au prins rădăcini adânci. Aici a apărut industria cernelii solide (sumi), un meșteșug care supraviețuiește pe aceleași străzi de peste un mileniu. Și tot aici e locul de naștere al sake-ului, călugării fiind primii care au perfecționat tehnicile de filtrare. Cam bețivi, hm…
Gloria Narei s-a dus naibii dintr-un motiv mai mult sau mai puțin amuzant: călugării budiști din marile temple locale deveniseră atât de puternici și de implicați în intrigile de la curte (probabil de la prea mult sake), încât împăratul a decis că pur și simplu s-a plictisit de ei și a hotărât să abandoneze orașul și să mute capitala la Kyoto. Mă rog, în afară de plictiseală, a făcut-o și pentru a scăpa de sub influența lor. După mutarea curții imperiale, localitatea a început să fie cunoscută sub numele de Nantō. Deși nu mai era centrul guvernării, a rămas totuși un centru cultural major.
Un aspect incredibil este supraviețuirea sa miraculoasă: orașul a fost cruțat de bombardamentele din al Doilea Război Mondial, ceea ce face ca astăzi să calci pe o hartă urbană desenată acum 1.300 de ani.
Bine, bineeeeee… și căprioarele? Stai că ajung și acolo. Într-o excursie în Nara din Kyoto, ai câteva chestii de văzut – le pun aici pe scurt:
- Templul Tōdai-ji (Marele Buddha): Este punctul central al orașului. Este o clădire colosală din lemn (una dintre cele mai mari din lume) care adăpostește o statuie de bronz a lui Buddha înaltă de 15 metri. Eu personal nu am intrat în curte că eraaaa o coadăăăă, cât statuia lui Buddha de mare.
- Altarul Kasuga Taisha: Este celebrul altar al felinarelor. Drumul până la el trece printr-o pădure și este străjuit de mii de felinare de piatră acoperite cu mușchi.
- Templul Kōfuku-ji: Faimos pentru pagoda sa cu cinci etaje, care este simbolul orașului Nara. Este una dintre cele mai înalte pagode din Japonia și priveliștea de sus e mai mult decât grozavă.
- Naramachi (Vechiul Cartier Comercial): După ce vizitezi templele, plimbă-te pe străduțele înguste din Naramachi. Vei găsi case tradiționale de negustori, transformate în mici muzee, cafenele cochete și ateliere unde se fabrică cerneală solidă sau pensule (meșteșuguri cu care Nara se mândrește de peste 1.000 de ani). Și poți să îți cumperi și sake. 🙂
- Grădina Isuien: Dacă vrei puțină liniște departe de mulțime, această grădină japoneză este superbă.
Și desiguuuuur… CĂPRIOARELE!
Mna, hai că am ajuns și aici. Pe lângă orașul vechi, Nara e o adevărată pădure prin care căprioarele Sika circulă libere. Totul a început în anul 768, când se spunea că zeul tunetului a sosit în Nara călărind o căprioară albă. N-a găsit și el un cal, un dragon… Din acel moment, căprioarele au devenit „mesageri divini”.
Până prin 1637, statutul lor de sacralitate a fost atât de strict încât uciderea unei căprioare, chiar și accidentală, era pedepsită cu moartea. Există relatări istorice despre întregi comunități care intrau în panică dacă o căprioară murea pe pragul casei lor, de teamă că vor fi trași la răspundere. Chestia asta s-a schimbat prin 1880, când terenurile din jurul templelor Kofuku-ji și Todai-ji au fost unite pentru a crea oficial Parcul Nara. A fost un moment de tranziție critic: căprioarele au trecut de la statutul de „zei de neatins” la cel de atracție publică. Un punct mai nașpa a fost după al Doilea Război Mondial: într-o perioadă de foamete severă, populația de căprioare a scăzut dramatic pentru că, ia ghici, erau vânate. Localnicii s-au mobilizat însă pentru a le proteja, iar în 1957 au fost declarate oficial „Monumente Naturale”, statut pe care îl păstrează și astăzi.
La căprioare poți ajunge fie din intrarea principală (dacă vii cu un autocar sau taxi, probabil vei fi lăsat aproape de poarta Nandaimon a templului Todai-ji) – aceasta este zona cea mai aglomerată, unde sunt și cei mai mulți vânzători de biscuiți, shika senbei, și implicit cele mai multe căprioare care așteaptă turiștii, fie dinspre gară. Dacă vii cu trenul în gara Kintetsu-Nara, după ce ieși, mergi pe strada principală (Noborioji-dori). În mai puțin de 5-10 minute de mers pe jos, vei începe să vezi primele căprioare chiar pe spațiul verde de lângă trotuar, în zona Templului Kofuku-ji.
Oricum ar fi, obiectivul tău pentru această excursie în Nara din Kyoto ar trebui să fie dealul Wakakusa, pe care, dacă ai chef să îl urci până sus, nu îți va părea rău. Pe lângă faptul că se vede dumnezeiește orașul de sus, sunt puzderie de cărări de trail pe care lumea nu prea se aventurează, fiind mai dificil de urcat. Noi am intrat prin Pădurea de la Kasuga Taisha (zona de sud-est a parcului). Pe lângă faptul că parcarea e gratuită, punctezi câteva ore de hiking prin pădure. Mă rog, problema e că după ce ajungi în oraș, trebuie să și urci înapoi în pădure, dar mna, iaca dai jos sushi-ul și castanele de cu o zi înainte.
Mna, și la ce să fii atent cu căprioarele: odată, că sunt tare hoțomane. M-a prins una că mâncam o banană și mi-a furat coaja! Acum, nu e ca și când nu aș fi vrut să i-o dau, dar mă gândeam că nu e prea bine pentru ea. Păi și ce m-a fugărit, afurisita, că voiam să îi iau coaja înapoi, n-ai văzut așa ceva… Apoi, trebuie să știi că dacă mergi toamna ca mine, e sezonul de împerechere și ar fi bine să nu te pui cu masculii că ți-o iei… numa’ zic. În rest, bucură-te de peisaj, de căprioare și de apus. Asta, desigur, dacă ai fost suficient de informat încât să mergi la apus pe Wakakusa.
Acest articol despre o excursie în Nara din Kyoto, face parte din seria JAPONIA. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
Dacă îți place conținutul de pe Traseu Nemarcat și vrei să mă ajuți să continui să explorez și să împărtășesc trasee, o cafea sau un follow poate face o mare diferență! Aceasta contribuie la întreținerea blogului, la realizarea de ghiduri detaliate și la descoperirea unor locuri noi pentru tine.
- pe Instagram mǎ găsești AICI, sau cu profilul TraseuNemarcat. La fel și pe Facebook. TikTok n-am 🙂
-
pentru cafea doar apeși pe butonul drăguț și roșu din dreapta, iar de acolo te descurci tu
Mulțumesc! 🚶♂️⛰️