Mă uit cum picuri grei de ploaie se scurg de pe copacii verzi, pe geamul verde și el. De două zile toarnă cu găleata. Prognoză ce nu mă prea încântă, având în vedere că veniserăm în Hakuba pentru 3 zile de hiking în Japonia. Două le-am fentat cu vizite prin împrejurimi, dar ajunsesem pe sfârșitul perioadei de aici și se îngusta rău fereastra de munte. Așa că am hotărât ultima zi ca fiind cea câștigătoare, ne-am echipat serios de potop și am luat-o spre baza telescaunului. În timp ce urcam, norii erau tot mai negri și satul aproape nu se mai vedea din negură. Parcăm mașina, mă dau jos.
— Aoleu, Cristian, nu era de-ajuns ploaia? Trebuia să bifăm și vântul? Mă simt în Islanda, drept îți spun.
Îmi strâng pe mine geaca de ploaie, îmi înfund urechile sub căciulă și strâng din ochi să nu-mi dea cu apa din cer. Telescaunul urcă încet, însă vântul bate tare, așa că resimțim condițiile meteo la maximum. Ajungem murați la stația de sus și debarcăm într-o mare de oameni.
— Mna, măcar mă simt mai bine că nu suntem singurii demenți ce fac hiking în Japonia pe ploaia asta.
Plătim intrarea, facem poză programului ultimului telescaun și citim instrucțiunile:
— Păi cică să adunăm gunoiul, asta e de bun simț, să respectăm traseul, marcat din ce văd eu cu o ață subțirică și niște stâlpișori, să nu furăm pietrele din munte – zgârciți mai sunt ăștia – și să nu aducem specii străine. Wait, whaaaaaat? Mai citesc o dată: do not bring alien species. Adică cum ar veni să nu aduci semințe de iarbă din România, că o fi invazivă și le strică iarba japoneză. Hm, de știam, îmi curățam și eu bocancii cu periuța de dinți, că mai știu eu ce alien species de Retezat oi fi având printre crampoane?
Cu gândul la buruienile de pe bocancii mei ce în 20 de ani vor cotropi Japonia și o fi numai pipirig, iau cărarea îngustă la „croșetat”. În timp ce urc încet, încercând să nu alunec pe bolovanii rotunzi, privesc în jurul meu. Norii ce acopereau Hakuba încep să se fragmenteze într-un dans haotic. Ploaia s-a oprit, și în josul nostru există o oarecare vizibilitate. Mă rog, cât până la următorul japonez mărunțel îmbrăcat colorat ce urcă într-un ritm surprinzător de alert pentru vârsta afișată. Sub noi, munți micuți își dezvăluie crestele, până departe. Deasupra nu vedem neam. Măcar nu mai plouă. Ne mai râdem, mai câte o poză, mai încercăm să ghicim vârfurile ascunse de negură.
Traseul urcă încet, mai traversează câte o mlaștină, mai câteva trepte amenajate. Undeva aproape de Happo Pond, pe la 2060 de metri, începe să tragă un țug, de am senzația că o să mă măture cu totul. O englezoaică deloc echipată pentru treaba asta trece pe lângă noi cu gura până la urechi.
— Go guys, că eu am stat până m-am congelat și a început să bată vântul, și să vedeți voi ce fain se văd munții.
Încurajați de englezoaica congelată, băgăm viteză. În curând ajungem la Happo Pond. Aoleu, dar ce băltuță mică! Și eu care credeam că e ditamai lacul! Îmi ridic privirea de la băltuță și încremenesc. Norii s-au ridicat suficient încât să îmi dezvăluie crestele gri ce par nesfârșite. Câțiva arțari singuratici colorează cu galben și roșu întreg tabloul. Colegul nostru japonez de hike se oprește și el să admire. Păi ce să zic, a meritat ploicica asta.
Până tragem o sesiune foto, ce să vezi că apare și soarele în rafale. Încurajați de schimbarea vremii, hotărâm să o luăm totuși spre vârf și-apoi vedem noi până unde ajungem. Poteca ultra organizată până la Happo a dispărut, iar locul i-a fost luat de o cărare îngustă, așa cum e normal să fie la munte. De asemeni, s-a împuținat semnificativ lumea care urcă mai departe. Trec pe sub arțari roșii și galbeni, ce se împreunează parcă doar pentru a face tabloul mai spectaculos. Metru după metru dobândim altitudine și muntele e tot mai aspru și mai avântat. Undeva pe la 2300 de metri punctăm o momâie, ca alea pe care le fac ciobanii la noi la munte, și o sesiune foto pe un soare ce nu speram să îl mai văd azi. Și niște priveliști ce nu credeam că le voi vedea veci.
Mă uit la ceas. Suntem la limită cu timpul dacă avem chef să prindem ultimul telescaun. Dar pe de altă parte vârful pare atât de aproape încât nu-mi vine să renunț. Vegetația a disparut și pașii mă poartă printre pietre ascuțite, pe o cărare șerpuită și avântată parcă spre cer. Doamne, sigur am făcut ceva bine să merit ziua asta!
Nu termin bine cu mulțumirile, că intrăm în nori și nu mai vedem decât la maxim 20 de metri în față. Mai bine așa, mă gândesc, când mai escaladez un bolovan, că de aș fi văzut pe unde fras mă cațăr, cred că mă lua cu rău de la stomac. Ajungem la refugiul Karamatsu-dake Sanso, la 2620 de metri.
— Uaiiiiiii tu, dar ce view fain aveeeeem! N-ai văzut așa ceva!
Glumesc, desigur, că era cu ciuciu view. Îmi vedeam bocancii, pe Cristi și refugiul. Asta dacă stăteam suficient de aproape de el. Ne uităm la o poză de pe net, ne închipuim cât de fain ar fi fost pe soare și ne grăbim înapoi ca să nu trebuiască să mergem pe jos până în Hakuba.
Nu vă mai plictisesc cu detalii referitoare la întors, că ne-am dus fix pe aceeași cărare, doar doresc să vă spun că ce făcusem pe urcare 3 ceasuri, am dovedit pe coborâre în 45 de minute, că am descoperit că merge rapid la vale, mai ales dacă nu faci un milion trei sute cincizeci și opt de poze. Pam, pam!
Hiking în Japonia I Alpii Japonezi (Munții Hida) I Traseu Vf. Karamatsu de la Happo-one via Happo Pond
- Tură de o zi
- Data parcurgere – Octombrie 2025
- Dificultate – Mediu (potecă amenajată până la lac, teren stâncos și abrupt spre vârf)
- Timp parcurgere traseu – 5.17 h dus-întors (cu pauze incluse; calculat de la stația de sus a telescaunului)
- Distanță – 11.34 km
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – da – poteca devine îngustă și accidentată după Happo Pond; creasta spre Karamatsu-dake este expusă și poate fi periculoasă pe vânt puternic sau ceață densă
- Priveliște – traseu în gol alpin cu vedere spre vârfurile Hakuba Sanzan (Shirouma, Shakushi, Yari);
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și impermeabili, geacă de ploaie/vânt, căciulă
- Sursă de apă – da (la stația de plecare Happo-ike Sanso și la refugiul Karamatsu-dake Sanso – contra cost la refugiu)
- Diferență de nivel – urcare 951 m, coborâre 951 m
- Tip traseu – dus-întors (marcat)
- Marcaj – Traseu marcat și foarte bine întreținut. Până la Happo Pond există porțiuni cu platforme de lemn; de la lac spre refugiu este potecă de munte clasică. ATENȚIE! Obligatoriu curățarea bocancilor de „alien species” la intrarea în traseu (există perii/covorașe speciale).
- Cum ajungi – Din Hakuba (Nagano) se folosește sistemul Happo Alpine Line (3 segmente). Se urcă cu Adam Gondola(Happo Station -> Usagidaira), apoi telescaunul Alpen Quad și ultimul segment cu telescaunul Grat Quad până la stația Happo-ike Sanso (1.830 m).
- Costuri instalații cablu – aprox. 3.500 JPY bilet dus-întors (include toate cele 3 segmente). Atenție la ora ultimei coborâri (de regulă 16:00 – 16:15)!
- Aplicații utilizate pt traseu – Mapy.cz, Yamap (specifică Japoniei)
- Semnal telefon – bun în cea mai mare parte a traseului și la refugiu
- Vă rog să studiați condițiile meteo și programul telescaunelor înainte de a purcede la drum.
Acest articol despre idei de hiking în JAPONIA, face parte din seria cu același nume. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
Dacă îți place conținutul de pe Traseu Nemarcat și vrei să mă ajuți să continui să explorez și să împărtășesc trasee, o cafea sau un follow poate face o mare diferență! Aceasta contribuie la întreținerea blogului, la realizarea de ghiduri detaliate și la descoperirea unor locuri noi pentru tine.
- pe Instagram mǎ găsești AICI, sau cu profilul TraseuNemarcat. La fel și pe Facebook. TikTok n-am 🙂
-
pentru cafea doar apeși pe butonul drăguț și roșu din dreapta, iar de acolo te descurci tu
Mulțumesc! 🚶♂️⛰️