– Care zici că e direcția de traseu spre vârful Judele? Spre dreapta?
– Aham, mergeți prin spate și apoi puteți urca.
Mă uit ca cioara-n os, total nedumerită, la vârfulețul micuț din dreapta mea. Pe de o parte sunt liniștită, că e muuult mai accesibil decât cel la care mă uitam eu, dar parcă direcția nu era cea bună. Și parcă nici nu prea arăta atât de înalt cât ar trebui. Și nici stâlp de vârf nu are. Hmmmm…
– Auzi, dar ești sigur?
– Da, da.
– Na, poate o fi ca în Cindrel… când nu dădea stânga cu dreapta, distanța ne fura și am reușit performanța să urcăm pe alt vârf.
Mno bine, hai Ioana pe unde a zis domnul acesta. Urmăresc marcajul cu triunghi roșu, pe după Tăul Agățat.
Suntem pe traseu spre grozavul vârf Judele din Retezat. Și în timp ce urc pe cărarea din ce în ce mai îngustă, îmi amintesc de toate panicile ce m-au copleșit de-a lungul anilor și m-au ținut departe de el. În primul an, doar urcarea până în Șaua Judele mi-a adus dureri de stomac și mi se părea că mă voi prăbuși la fiece pas. Apoi a fost o poveste cu un profesor care a avut, bietul, un accident din curba de nivel ce duce în șa, soldat cu decesul acestuia (din ce am înțeles, s-a dezechilibrat și, pentru că avea un rucsac extrem de greu, l-a tras ca o ghiulea în jos pe stânci), accident care mi-a pus cruce acestui traseu.
M-am mai aventurat când și cum, la apus, de la Bucura, mai sus puțin de Tăul Agățat, ca să văd marmotele, dar cam până aici mi-a fost îndrăzneala mult timp. În ultimii 4-5 ani, mi-am depășit o parte din spaime și am reușit să urc fără emoții prea mari până în șa (vezi detalii AICI), dar pe vârf n-aș fi îndrăznit nici schingiuită. Mă lua cu amețeli doar când mai vedeam vreun temerar în patru labe pe stâncile ascuțite ce-l străjuiesc. Dar, așa cum și Porților Închise le venise vremea la vremea lor, și Judelui îi venise vremea la vremea lui, adică fix azi.
Aventura a pornit cu emoții undeva la 7 dimineața, ca toate aventurile de munte. Două fete cucuiete cu ochi lipiți de somn și neuroni ce strigau disperați după cafea, un Jimny ce la peste 100 de kilometri la oră vâjâie ca uraganul și un munte ce ne aștepta cumințel de atâta timp. Până în Poiana Pelegii ne-am hurducat suficient creierii încât să se trezească. Mă rog, mai mult ai Ioanei, că eu am fost la volan, hi hi.
În Poiana Pelegii am ajuns fix după 2 ore și 40 de minute. Ne-am tot fâțâit cu parcatul, că era plin, așa că am lăsat mașina mai jos, ca să nu încurcăm populația. Din Poiana Pelegii până la Bucura luați banda albastră la croșetat. Nu mai intru în detalii cu traseul acesta, că atât am bătut apa-n piuă cu el că cred că vi s-a acrit. Puteți găsi detalii AICI. Și oricum distracția începe de la Bucura în sus. Până la Bucura, ne-am mișcat cu talent și, pentru că visez fiece curbă din această bucată, am făcut 1 oră și 20 de minute. Mno, nu că mă laud pe mine sau pe Ioana, dar să știți că de obicei când suntem noi două mere repede, numa’ zic.
Îmi prăbușesc fizicul pe malul lacului. Mă uit la ceas.
– Pfffff, Ioana, în 6 ceasuri terminăm, că uite ce bine a mers.
– Judele – „bitch, please!”
Și în timp ce am înghițeam un sandwich și ceva dulciuri, admir un cățel tare drăguț ce stătea lipit de un cort, de parcă nu exista nimic în lumea asta decât acel cort. Mă gândesc la al meu, ce cred că are ADHD, că mai mult de 30 de secunde nu reușește să fie atent…Cățelul, nu cortul, s-a înțeles corect, da?
Anyhow, după 15 minute de pauză, urmărim spre stânga lacului traseul marcat cu toate semnele posibile. Nu, nu, glumesc, sunt puzderie de trasee ce se intersectează la Bucura, motiv pentru care le veți găsi pe toate. Semnele. Însă triunghiul roșu este marcajul de traseu până sus pe vârful Judele (am pus harta mai jos). Ocoliți frumos lacul prin stânga și fiți atenți că după ce ați înconjurat până pe la jumătate dați de o intersecție unde va trebui să luați cărarea tot spre stânga, marcată cu triunghi roșu. Ce vedeți voi spre dreapta pe marcaj bandă albastră duce spre Vârful Bucura și traseul de creastă al Retezatului. Imediat după intersecția la stânga, se mai face una unde, din nou, urmăriți triunghiul roșu, de data asta spre dreapta (cărarea ce o ia spre stânga face circuitul lacurilor). Aici sunteți deja fix deasupra lacului Ana și deja puteți fi atenți la marmotele ce împăturesc ciocolată. Hai că glumesc… nu împăturesc nimic, doar fac o zarvă mare de tot dacă cumva le strici feng shui-ul. Aici cărarea e stâncoasă, traversează multe lespezi, care – în cazul în care nu știați – sunt unealta diavolului și au ca scop precis să provoace palpitații când se mișcă și să te dea cu fundul de pământ. Saaaau, în cazul în care te uiți după marmote, să provoace, cu vârfuri fără nicio noimă, ieșite de nicăieri, vânătăi ce se înnegresc fix în ziua în care ai un eveniment și îți propui să fii și tu feminină și să porți altceva decât bocanci, gen o rochie. Nu, nu e vorba de mine, vezi de treabă… a pățit o prietenă!
Revenim la traseu spre Judele…Distracția pe lespezi continuă deasupra lacurilor Viorica și Florica. Când ajungi la Florica, oprește să vezi ce mișto se vede toată salba de lacuri până hăt în zare la Lia. De la Florica, încă un urcuș, pe lespezi desigur, și fix înainte de Tăul Agățat dai de o nouă intersecție de trasee, unde vei ține spre stânga tot triunghiul roșu.
Mno, și aici, în acest minunat punct de belvedere, ne-am întâlnit cu doi băieți simpatici din Deva, care erau cât pe ce să ne inducă în eroare, deși sunt convinsă că informația de la ei a plecat corectă. Atâta doar că s-a viciat pe parcurs și, de era să mă iau după ce am înțeles, ajungeam oriunde altundeva decât pe Vârful Judele. Noroc că sunt mai suspicioasă de felul meu! Sau cine știe, poate mă cred tare deșteaptă (mi s-a mai spus, știu) că am dat un ochi pe hartă și m-am deșteptat încotro trebuie să o luăm. De la Tăul Agățat, care chiar nu îmi dau seama de ce poartă acest nume, începe prima dată un urcuș în patru labe, pe care îl dobândiți ușor, apoi o minunată curbă de nivel (de unde căzuse profesorul menționat mai sus) și ultimul horn abrupt înainte de Șaua Judele. Insh’Allah am ajuns tefere.
Și în timp ce mă pun să beau niște apă, dau cu ochii de Judele ce parcă îmi zâmbește cu o mie de dinți zimțuiți.
– Aoleo, Ioano, noi pe unde fras urcăm muntele ăsta?
Ne socotim vreo 10 minute, strângem bețele și, pe principiul că dacă alții au putut, putem și noi (foarte greșit principiul, de altfel, așa că nu suntem un exemplu bun), intrăm în traseu. Inima îmi bubuie când văd prăbușelnițele din stânga și din dreapta, dar în același timp sunt ciudat de calmă. Picior după picior, depășim stâncile ascuțite una după cealaltă. Cărarea e inexistentă, dar există momâi ce te ghidează și, dacă ești atent, semne de uzură pe pietre. Marcaj nexam. Ocolim prin stânga crestei pe o scurtă curbă de nivel până ne oprim în fața unei săritori de vreo 3 metri. Oh, shit, și asta pe unde naiba o urcăm? Ne dăm un pic cu panică, dar apoi, la o privire mai atentă, identificăm prizele necesare. După o succesiune de mână, picior, ne îmburicăm sus, prima dată Ioana, iar apoi eu. Hai că nu fuse greu.
– Aham, la urcat, că la coborât nu mă văd bine pe aici.
Înghit în sec, înlătur orice previziune și mă concentrez pe prezent. De la săritoarea respectivă a mers destul de simplu, printre lespezi.
– OMG, Ioana, am ajuns pe Judele!
Suntem vreo 9 oameni pe vârf și un cățel toropit. Cel de la cort, dacă mai țineți voi minte.
– Ai de mine, cuțule, dar cum te-ai suit până aici?
După un milion două sute cinzeci și trei de poze cu placa și vârful, am lăsat loc liber și altora și ne-am așezat la odihnă. Eu lângă Ozzy, normal (cătelul cel drăguț), și l-am agresat cu câteva pupe, că mno, la ce să am și eu talent în viața asta, în afară de a mă pupa-n bot cu toți câinii? Mno, și pe vârf am socializat și cu oameni, nu numai cu căței, ocazie cu care am aflat că: traseul pe care dorim să ne întoarcem nu e greu, dar nici foarte ușor; că Ozzy are mai multe vârfuri la activ decât mine; că băieții din Deva ce erau să ne trimită pe alt vârf ne-au explicat bine, doar am înțeles eu greșit; și că marea majoritate se cunoscuseră atunci pe vârf, la Bucura, sau în parcare. Mna, asta face muntele. Epuizate toate chit-chat-urile, hai înapoi.
Mă tot trăgeam pe dos, că îmi era de săritoarea aia, că nu știam cum s-o abordez la coborâre. Când mi s-a gătat răbdarea și i-am combinat pe băieții cu cățel să meargă înaintea noastră, am pornit și noi. Și de-ie-le Dumnezo’ sănătate, că, văzându-i cât de ușor au coborât, ne-au dat încredere și aripi. Mna bine, acum unul dintre ei avea 2 metri, așa că nu se pune, că lui i-a fost cel mai simplu, dar Ozzy, săracu’, a fost parașutat din lesă în mână, până a atins pământul.
– Auzi, da’ îi place la munte?
– Daaa, mă mai latră uneori dimineața când vreau să îl scot din casă, dar în rest e bine.
Mă umflă râsul… Ozzy, bagă maică și o mușcătură data viitoare, dacă vrei să fii luat în serios.
Ajungem urgent în Șaua Judele. Traseul de retur nu e marcat și urmează creasta până pe Vf. Sântămărie și apoi departe, spre Slaveiu, până la intersecția cu traseul marcat cu cruce albastră ce vine de la Zănoaga.
Intrarea în traseu e marcată de o momâie și o cărare mai mult decât evidentă. De acolo, ca să nu mai lungesc prea mult postul ăsta, am mai urcat Judele de trei ori, sau cel puțin așa am simțit. Succesiuni scurte de cărare cu lespezi, ocolite când pe stânga, când pe dreapta crestei, săritori mai înalte sau mai scunde și vârfuri mari după vârfuri mai mici. Mă uit în spatele meu și mi se pare că e cea mai frumoasă creastă din Retezat. În dreapta, departe până la Zănoaga, muntele începe să devină maroniu. În stânga, salba de lacuri cu nume de fete cucuiete sclipesc în soarele auriu. În spate, muntele se încolăcește ca un dragon adormit cu zimți scăldați în după-amiaza blândă de toamnă. Doamne, sigur am făcut ceva bun în viața asta ca să merit zile din astea. Ne oprim la pauză și ochii tuturor sclipesc cu o mie de luminițe. Mă rog, mai puțin ai lui Ozzy, bietul, care, când a dat de ceva iarbă, s-a prăbușit la somn.
După ultimul vârf, Slaveiu pe numele lui, creasta s-a domolit considerabil și în curând am dat în traseul cu cruce albastră ce vine de la Zănoaga. Na, și dacă până atunci îmi pusesem la bătaie fesierii și mâinile, era momentul genunchilor să intre în acțiune, că na, mai trebuie să și cobori tot ce urcaseși.
Până la Lia, am mers împreună povestind te miri ce tâmpenii, cu Ozzy orbitând în jurul nostru, fericit că are iarbă sub picioare și nu lespezi. Probabil îi plac și lui la fel de mult ca mie. NOT!
Mai sus puțin de Lia, am mai făcut o pauză și ne-am luat rămas bun de la băieții cucuieți și de la Ozzy, culegătorul de vârfuri, promițându-ne că mai facem trasee împreună, că ni ce fain ne-am înțeles!
De la Lia, pe pilot automat, am mai făcut vreo 45 de minute până jos în Poiana Pelegii, într-o liniște nefirească, parcă, pentru autostrada ce e acum acest traseu. Și, în timp ce încercam să-mi controlez pașii să urmeze drumul pe care îl voiam eu, nu cel pe care îl alegeau singuri, mă întrebam ce magie face oare muntele de reușește să adune laolaltă oameni complet străini, să îi dezbrace de inhibiții și să îi unească prin legături ce pot dăinui o viață, poate.
Ma uit la ceas : 9 ore și 6 minute. 6 ore pe naiba!
Munții Retezat I Traseu Vf Judele de la Bucura cu retur pe Culmea Slăveiu
- Tură de o zi
- Data parcurgere – septembrie 2025
- Dificultate – mediu/greu
- Timp parcurgere traseu Vf Judele – 9 h dus întors, cu pauze
- Distanță – 12.50 km
- Are porțiuni periculoase sau abrupte – da – traseul din șaua Judele până pe vârf e expus; de asemeni creasta Slăveiu înainte și după Vf Sântămărie
- Priveliște – traseu în gol alpin
- Echipament obligatoriu – bocanci cu talpă aderentă și de preferat impermeabili
- Sursă de apă – da (atenție din Șaua Judele până la Lia nu veți avea)
- Diferență de nivel – urcare 1013 m, coborâre 1013 m
- Tip traseu – circuit (marcat + nemarcat)
- Marcaj – Poiana Pelegii – Lacul Bucura – > bandă albastră; – > Lacul Bucura – Vârful Judele -> triunghi roșu -> Vârful Judele – Vârful Slăvei nemarcat -> Vârful Slăvei – Lacul Lia -> cruce albastră -> lacul Lia – Poiana Pelegii -> bandă albastră. ATENȚIE! din șaua Judele nu este traseu marcat pe Vf Judele!
- Cum ajungi – din Alba Iulia – Hațeg – Barajul Gura Apei – Poiana Pelegii. Drumul între Baraj și Poiana Pelegii este practicabil și cu mașină mică, însă cu o gardă la sol înaltă (septembrie 2025)
- Aplicații utilizate pt traseu Vf Judele – Mapy, Munții Noștri
- Semnal telefon – doar în creastă
- Vă rog să studiați condițiile meteo și recomandările Salvamont, înainte de a purcede la drum
- Pot trimite acest traseu spre Judele in GPX pentru cine dorește
Acest traseu spre Vârful Judele face parte din seria de trasee din Munții Retezat. Dacă vrei să citești toate capitolele, le poți găsi AICI.
Dacă îți place conținutul de pe Traseu Nemarcat și vrei să mă ajuți să continui să explorez și să împărtășesc trasee, o cafea sau un follow poate face o mare diferență! Aceasta contribuie la întreținerea blogului, la realizarea de ghiduri detaliate și la descoperirea unor locuri noi pentru tine.
- pe Instagram mǎ găsești AICI, sau cu profilul TraseuNemarcat. La fel și pe Facebook. TikTok n-am 🙂
-
pentru cafea doar apeși pe butonul drăguț și roșu din dreapta, iar de acolo te descurci tu
Mulțumesc! 🚶♂️⛰️